Joi, 7 aprilie, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica" a avut loc ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional "Scorpions Fury 16.1/Wind Spring 16".

Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor naţionale şi arborarea drapelelor celor trei ţări participante la exerciţiu: Canada, România şi Statele Unite ale Americii.

Locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie "Getica", generalul de brigadă Ovidiu Pop, le-a urat bun venit în România militarilor americani şi canadieni şi a subliniat importanţa exerciţiului: "...cu siguranţă este un exerciţiu benefic pentru noi toţi, pentru că avem ocazia să ne antrenăm, să ne instruim, să schimbăm experienţe, astfel încât, la finalul exerciţiului, să plecăm cu toţii din acest Centru acumulând mult mai multe cunoştinţe faţă de tot ceea ce înseamnă proceduri NATO,  tot ceea ce înseamnă instrucţie în comun într-un mediu multinaţional".

Exerciţiul "Scorpions Fury -16.I/Wind Spring 16" este conectat cu exerciţiul "Saber Junction 16", ce se desfăşoară în Germania în acelaşi timp cu cel din România, folosind acelaşi scenariu şi o concepţie unitară.

Timp de două săptămâni, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica" se vor instrui aproximativ 1 250 de militari americani, canadieni şi români, ce vor folosi peste 200 de vehicule.

Partea română este reprezentată de Brigada 2 Infanterie "Rovine", care, pentru îndeplinirea obiectivelor exerciţiului, este sprijinită de specialişti din structuri de informaţii, operaţii speciale, artilerie, aviaţie, medicină, geniu, CIMIC şi apărare CBRN.

"Este pentru prima dată când militari ai Regimentului 22 Royal se antrenează aici, în Cincu, dar o parte din colegii noştri s-au antrenat în alte situaţii cu militari români, au avut experienţe bune cu armata română, a fost o cooperare pozitivă şi o foarte bună oportunitate de instruire şi ne dorim ca şi noi să avem o experienţă similară cu a lor, pe perioada exerciţiului «Scorpions Fury»" a declarat căpitanul Mark Ruban, ofiţerul de relaţii publice al detaşamentului canadian.

Scopul exerciţiului este de a dezvolta interoperabilitatea, precum şi de a dezvolta şi standardiza instrucţia. Pe parcursul exerciţiului, statele majore se vor antrena în planificarea şi conducerea operaţiilor simulate, concomitent cu conducerea trupelor în teren, iar militarii subunităţilor participante vor desfăşura acţiuni în teren, de la simplu la complex, pentru ca, spre final, unitatea să fie în măsură să acţioneze integrat pe baza scenariului.

Exerciţiul "Scorpions Fury 16.I/ Wind Spring" are la bază un scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Autoevaluarea stării Diviziei 2 Infanterie „Getica”
Publicat pe: 14.12.2017
Afişări: 82

Despre "Îngerii Păzitori”
Publicat pe: 24.11.2017
Afişări: 157
Caporal Florin Petrescu
Despre prietenie ...
Publicat pe: 22.11.2017
Afişări: 118

Ziua veteranilor din teatrele de operaţii
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 156

Onor Artileriei Române!
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 238
Cercetaşii dobrogeni au executat modulul de pregătire „Care under Fire”
Cercetaşii dobrogeni în acţiune
Publicat pe: 10.11.2017
Afişări: 203
Militarii din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts" se antrenează pentru aplicarea procedurilor MEDEVAC
Militarii români au participat la un curs MEDEVAC
Publicat pe: 09.11.2017
Afişări: 245

Elementul Naţional de Sprijin, rotaţia a VI-a
Publicat pe: 06.11.2017
Afişări: 378

Citeşte şi:

Comentarii