Dialog sincer şi permanent cu Dumnezeu

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu un har special, dar conform naturii omului, facem apel mai puternic la credinţă şi smerenie numai când suntem într-un impas sau un pericol iminent. Apropierea militarilor din teatrul de operaţii Afganistan faţă de Dumnezeu am simţit-o mult mai puternic decât am simţit-o pe câmpurile de instrucţie din ţară, poate şi datorită legământului făcut fiecărei familii de a se întoarce întregi şi sănătoşi acasă.

Credinţa este peste tot şi, aşa cum fiecare militar a depus un jurământ de credinţă pentru patrie, tot aşa fiecare militar a jurat cu credinţă că va ajunge cu bine acasă, la familie, şi asta numai cu voia Domnului.    

Zi de zi, la plecarea militarilor din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei din baza aeriană Kandahar, la locul unde aceştia se adună pentru pregătirea specifică se rosteşte o rugăciune de binecuvântare pentru misiune şi fiecare militar este miruit.

Prezent în viaţa de zi cu zi a militarilor, făcând rugăciuni şi discutând pentru a-i îmbărbăta, este preotul Nicolae Nica, care a avut amabilitatea acordării unui scurt interviu.

 

Cum se pregătesc spiritual militarii români  în teatrul de operaţii  Afganistan?

 Rămânând într-un dialog sincer şi permanent cu Dumnezeu. Şi cunoaştem că Dumnezeu nu caută la faţa omului, ci la inima lui. Aşadar, dialogul nostru să fie rugăciunea din inimă, iar acesteia îi ajută tare mult gândul cel bun, care aduce linişte şi pace sufletească. Desigur, mediul s-ar părea că nu este propice acestui lucru, aflându-ne într-un teatru de operaţii – în război, sintetizând într-un cuvânt. Însă militarii, prin definiţie, sunt nişte luptători. Aşa cum de fapt ar trebui înţeles şi asumat şi numele de creştin. Pregătirea, ca în orice domeniu, se recomandă să fie făcută progresiv. Să nu facem întindere de inimă şi să fim aruncaţi în latura trufiei sau altcumva. Exemplu: înainte de începutul Postului mare, există o săptămână a brânzei. Progresiv, deci. Doar că părăsirea păcatului este imediată: nu vom spune că ne vom îndrepta viaţa începând de mâine, ci începând cu clipa de faţă. Inima noastră să nu fie nici drum, nici piatră unde să cadă cuvântul lui Dumnezeu, ci pământ bun. Ori, pentru a-l face pământ bun şi roditor, e necesar a fi îndepărtat orice mărăcine sau altă buruiană. O pregătire ? Când ? Acum! Şi dacă terenul va fi pregătit aşa, şi cu post după putere, şi cu spovedanie, cu rugăciune şi celelalte, atunci putem cultiva cu mare nădejde că, după căldura harului şi apa vieţii, vom culege rod însutit. De aceea, mai întâi este cultura o bogăţie spirituală, a inimii, şi mai apoi una materială...ca „piesa de muzeu – rece”. Trebuie să înţelegem că Dumnezeu toate le-a făcut şi le-a pregătit pentru folosul şi mântuirea oamenilor. Toate sunt aşezate de El în bună rânduială, de la furnică la aşezarea plantelor, de la Naşterea Domnului din Fecioară până la cea de-a doua venire a Sa. Când omul înţelege acest lucru, atunci va încerca şi el să se pună în rânduială spiritual, potrivit învăţăturilor dumnezeieşti. Omul, inclusiv militarul român din teatrul de operaţii Afganistan.

 

Cât de importantă este prezenţa preotului în mijlocul luptătorilor?

 Găsesc că cel mai potrivit ar fi fost răspunsul luptătorilor, nu al meu personal. Dar aş zice că, dacă responsabilitatea preotului este deosebită mai ales prin aceea că este veşnică (referitor la sufletele păstoriţilor), ar însemna că şi importanţa este destul de mare, nu ?! Preotul nu poate închide niciodată uşa. Asta e dator. Unul poate fi descurajat, altul bolnav, în nevoie etc, el este dator să ajute cum poate, cerând la rându-i ajutor de la Dumnezeu. Cum zice?: "Preoţi cu crucea-n frunte!,căci oastea e creştină”. Preotul se aşează în faţa poporului şi pentru popor, înaintea lui Dumnezeu. Poporul, adică aici luptătorii. Deci cu crucea, nu cu sabia. Pentru că este vorba despre lupta nevăzută. Dar aşa, din darul lui Dumnezeu, crucea este armă împotriva vrăjmaşilor nevăzuţi, cât şi a celor văzuţi. Este cazul să subliniem importanţa prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul luptătorilor. Şi da, preotul ajută la acest lucru. Uite, este deosebit că aici militarii au la îndemână un lăcaş de cult, o capelă. La îndemână o fi şi la casele lor, dar aici este chiar în curtea casei lor, cum am zice. Iar Biserica este locul unde se dă Dumnezeu, în Sfânta Euharistie (Împărtăşanie), în Sfintele Taine. Este importantă prezenţa preotului în mijlocul militarilor pentru că preotul este cel prin care se săvârşesc Sfintele Taine şi aşa preotul ajută, vindecă, sfinţeşte pe cel ce se nevoieşte. Dacă noi, cât de des, chemăm Binele, care este Dumnezeu, rezultă că nu mai lăsăm loc răului. Şi dacă nu toţi oamenii înţeleg astfel de lucruri, spre binele lor, amintim cuvintele Scripturii: "Cine vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte, cine primeşte pe prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept, răsplata dreptului va lua"  (Ev. Matei 10, 40-41).

 

– Pregătirea spirituală a militarilor, şi aici mă refer la binecuvântarea pe care le-o daţi înainte de plecarea în misiune, are o importanţă deosebită pentru ei?

 Orice binecuvântare pe care o primim noi, fiecare dintre noi, are importanţă, fie că e venită de la bătrâni, de la părinţi, cu atât mai mult de la Dumnezeu. Că preotul nu zice „vă binecuvântez”, ci zice ceva mult mai mult: „Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă ocrotească”. Şi nu numai că zice, ci se şi roagă pentru asta.

Pleci în misiune. Nu e uşor. E apăsător să te gândeşti că este posibil să suferi vreo nenorocire. Pe lângă privaţiunile războiului: temperaturi ridicate, spirite încrâncenate, etc., ostaşul aşteaptă un semn bun, un imbold, un sfat, o alinare. Prin acea binecuvântare, i se ia omului cumva „piatra de pe inimă”. Implicarea într-un conflict militar produce probleme de conştiinţă mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul. Conştiinţa e un tribunal care judecă şi fapte voluntare, dar şi involuntare, iar Biserica vine în rezolvarea problemelor cu „daruri” specifice: pocăinţă, iertare, jertfă, asumare, obiectivul fiind eliberarea conştiinţei. Orice am face, să căutăm să avem binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi orice binecuvântare care iese din inimă are chipul binecuvântării dumnezeieşti, şi atunci şi inima care primeşte simte alungarea durerii şi apăsărilor, pe măsură. Şi să ne ferim de binecuvântarea „politicoasă”: „Dumnezeu să-i răsplătească!” – aceasta sună cumva a blestem din partea celor ce li se pare cumva că au fost nedreptăţiţi. Dumnezeu din fire ne dă binecuvântările sale cele bogate. Să nu fim „fii neascultători”, căci atunci, în loc de milă vom agonisi mânie. Acum este bine că militarii, simţind nevoia, cer acest lucru – binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar preotul, pe de o parte, mijloceşte această binecuvântare, pe de alta, îndeamnă pe oameni la a-l slăvi pe Domnul. Ar fi ca atunci când ne dăm bineţe. Unul urează "Bună dimineaţa!", celălalt răspunde aşijderea. Noi îl slăvim şi binecuvântăm pe Dumnezeu prin rugăciunile şi cântările noastre, iar El ne binecuvântează pe măsura dumnezeiască. Un copil destul de mic dăruieşte mamei sale o floare, iar mamei aşa i se umple inima de bucurie încât îi iese prin ochi, adică se înduioşează până la lacrimi, şi clar – iartă toate greşelile copilului. Şi militarul, după puterile sale, să aducă ofrandă lui Dumnezeu. În Afganistan sau în altă parte fi-va binecuvântat.

 

–  Am simţit în rândul militarilor o credinţă mai puternică. Consideraţi că depărtarea de casă sau pericolul care-i înconjoară îi fac să fie mai aproape de Dumnezeu?

– Aşa se zice, că dacă omul uită de Dumnezeu, cuprins fiind de griji, când se va afla la mare nevoie, atunci îşi aduce aminte de El şi-i va solicita ajutorul. Ca fiul risipitor care se ridică şi se întoarce la Tatăl. Dar eu nu ştiu despre credinţa lor, dacă e mai mare sau mai mică, cum să cântăreşti credinţa unui om? Din fapte? Uneori nu ştie stânga ce face dreapta, iar păcătosul vameş s-a întors mai îndreptat la casa sa decât fariseul postitor şi milostiv. În primul rând, depărtarea de casă le accentuează dorul de casă, iar pericolul care-i înconjoară sporeşte atenţia şi grija faţă de sănătatea şi viaţa lor, de viitorul copiilor, familiilor lor. În ceea ce priveşte credinţa...cine dintre noi a ajuns să-şi dea viaţa pentru credinţă? Pentru Dumnezeu? Mai întâi, oamenii vin la Dumnezeu pentru ei înşişi, pentru nevoile lor. Dacă toţi am veni la Biserică doar pentru Dumnezeu...am fi...sus. Pericolul de care aminteaţi, nu este nevoie de el ca omul să vină la Biserică. Omul ar trebui să se închine, să se roage mai mult, aşa, fără ameninţarea pericolului. Ai puterea să te pui în pericol pentru Dumnezeu? Aşa ca Sfântul Constantin Brâncoveanu, care şi-a văzut băieţii decapitaţi? Nu!!! Atunci, unde sporirea credinţei? A, da, omul la necaz îşi aduce aminte de Domnul. Se închină, se roagă să-i ajute Dumnezeu. E bine. După aceea, rămâne în credinţă sporită sau nu? Face căinţă adevărată sau nu? De aia zic, să nu fie amăgire, falsă impresie. Bine, depinde de la om la om. Noi aici suntem peste 400. Dacă la 10% credinţa a sporit, suntem...am câştigat ceva. Nu ştim! Domnul ştie!

 

Cum este să întâmpinaţi Învierea Domnului  la 4000 kilometri depărtare de ţară?

 Cum să fie? Dacă e Învierea Domnului, e cu bucurie. Pentru mine e premieră: sărbătoarea Sfintelor Paşti în Afganistan. Nu are cum să fie decât frumos.

 Anul acesta nu vom face cumpărături cu ocazia Paştelui. E un lucru bun, ne va lăsa timp mai mult pentru suflet, să-l îmbogăţim şi să-l hrănim. Sărbătorim o victorie – zdrobirea răului, sfărâmarea temniţei iadului unde înşine am fost închişi prin greşelile noastre. Noi vom aduce şi vom veni la mormântul gol exact aşa cum şi cu ce ne-am pregătit. Cine are cozonac, vine cu cozonac. Cine are suflet curat, cu suflet curat. De lumina Învierii, oricum se vor împărtăşi toţi. Numai că focul acesta dumnezeiesc arde păcatul şi trebuie să ne străduim să nu aibă careva dintre noi de suferit. Dacă avem puţină nădejde şi credinţă, atunci avem şi puţină bucurie. E adevărat, departe de mulţi care ne sunt dragi. Aici e o altfel de familie,  alt fel de neamuri. De fapt, reprezentanţi ai unui neam. Şi cine poate să spună cum se vede de-acolo de sus diferenţa de câteva luni până când ne vom întâlni faţă-n faţă cu cei din familie şi cea de... 40-60 de ani, când ne vom întâlni faţă-n faţă cu cei din neam: moşii strămoşilor. Să trăim acum cum se cuvine, pentru a fi bucuroşi şi demni atunci. Aşa şi cu Învierea: să trăim acum cum se cuvine şi întâmpinăm Paştele cu bucurie. Lipsesc flori, pomi înfloriţi, aer parfumat de primăvară, verdeaţă, sunetele tuturor clopotelor, multe – atmosfera. Într-un fel, le avem şi pe-acestea, căci omul le poartă cu el în suflet şi încearcă să le retrăiască. E ca în „Nostalgia Paradisului” (Nichifor Crainic).

 

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Competiţia celor mai buni - 10 ani de existenţă
Publicat pe: 18.09.2017
Afişări: 1,249
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
Publicat pe: 12.09.2017
Afişări: 177

Ceremonia de predare a autorităţii la TAAC
Publicat pe: 07.09.2017
Afişări: 241
Batalionui 911 Infanterie "Capidava"/Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti" participă la exerciţiul multinaţional  „Agile Spirit -17”, în Georgia.
„Agile Spirit-17”
Publicat pe: 05.09.2017
Afişări: 227
Ceremonie militară de executare a transferului de autoritate între Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 280 Infanterie Mecanizată
Ceremonie românească în Kandahar
Publicat pe: 21.08.2017
Afişări: 250
QRF se deplasează la locul de intervenţie
QRF, EXTREMĂ URGENŢĂ!
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 747
Echipa tehnică a ENS şi BIPF Lupii Negri
Maeştrii MRAP-urilor
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 948

Undeva... în Kandahar, Afganistan
Publicat pe: 09.08.2017
Afişări: 532

Citeşte şi:

În Afganistan, peisajul te convinge cu greu că este primăvară. Obişnuiţi din ţară cu multitudinea de culori, aici, cât vezi cu ochii întâlneşti nisip...
Vizita locotenent-colonelului Neil Snyder, care va prelua comanda comandamentului de protecţie a forţei din Baza aeriană Kandahar
Publicat pe 13.03.2016
Săptămână plină în teatrul de operaţii Afganistan, unde au avut loc transferurile de autoritate la Grupul Român de Operaţii Speciale şi la Elementul...
Bucurii mărunte
Publicat pe 23.03.2016
Pentru cineva care păşeşte pentru prima dată în Afganistan, senzaţia este unică: o altă lume, desprinsă parcă de pe alt tărâm. Nisip cât vezi cu...
Locotenent Roland Pralea şi sg Gheorghe Cîmpeanu la SHURA
Publicat pe 06.07.2017
Echipele specializate în operaţii psihologice (PSYOPS) s-au impus ca un sprijin pentru luptători. Aici, în Afganistan, lucrează alături de militarii...

Comentarii