Militarii Regimentului 69 Artilerie Mixtă ,,Silvania”, în poligoane

În perioada 27.06.-01.07., în poligonul Sîi au fost prezenţi militarii Batalionului 612 Artilerie Antitanc „Maramureş”, în cadrul unei tabere de instrucţie.

În prima zi după instalarea taberei au urmat  tragerile de instrucţie cu AG-9, la care au participat militarii din cadrul regimentului, aceştia lansând lovituri precise asupra inamicului imaginar marcat cu repere şi ţinte de diferite mărimi în teren, obţinând rezultate foarte bune.

În următoarea zi, militarii Batalionului 612 Artilerie Antitanc ,,Maramureş” au executat trageri de instrucţie şi apreciere cu artileriştii batalionului,  cu tunurile antitanc 100 mm, după care au început exerciţiile de tip  LFX cu bateria.

A început darea misiunilor de către comandantul bateriei, locotenentul  Andreica Cristian, asupra coloanelor de tancuri imaginare, obiectivele erau lovite unul câte unul, iar în finalul exerciţiului, la comanda ,,Baterie-Salvă-Foc”, pădurea şuiera de efectul loviturilor din poligon, iar bateria era evaluată cu calificativul  „Foarte bine”.

La finalul activităţilor a urmat şi festivitatea de avansare a unor cadre militare care erau în poligon; astfel, locotenentul Andreica Cristian, comandantul bateriei, a fost avansat la gradul de căpitan, plutonierul-major  Roman Gavril, subofiţer de stat major din cadrul S3, a fost avansat la gradul de plutonier-adjutant şi, nu în ultimul rând, plutonierul Bîrlea Mugurel, comandantul piesei 1,  care a obţinut cele mai bune rezultate la aceste exerciţii, a fost avansat la gradul de plutonier-major.

La finalul celor trei zile, comandantul regimentului, colonelul Toader Ştefan, prezent la activitate, a spus: ,,Sunt mândru că sunt comandantul dumneavoastră, deoarece şi eu am făcut parte din acest batalion în tinereţe, a fost prima mea unitate şi rezultatele obţinute de voi  arată că procedurile învăţate şi dezvoltate pe timpul executării instrucţiei le-aţi pus în aplicare în poligon, îndeplinind cu  succes toate misiunile încredinţate”.

Concomitent, în poligonul „Ştiuca”  a fost prezent şeful de stat major al regimentului, colonelul Feraru Gheorghe, unde s-au desfăşurat tragerile de instrucţie şi apreciere a cadrelor de artilerie din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. La această activitate au participat militarii Batalionului 315 Artilerie ,,Simion Bărnuţiu”, care au executat trageri de instrucţie de tip LFX.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 211

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 151

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 121

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 180

Exerciţiul „Platinum Eagle-19.1”, la final
Publicat pe: 20.03.2019
Afişări: 191

START „Platinum Eagle-19.1”!
Publicat pe: 13.03.2019
Afişări: 221

Transfer de autoritate în Kandahar
Publicat pe: 20.02.2019
Afişări: 328

Șase luni în Afganistan
Publicat pe: 13.02.2019
Afişări: 357

Citeşte şi:

Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional „SABER GUARDIAN-16”
Publicat pe 28.07.2016
Miercuri, 27 iulie, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica" s-a...
În perioada 28 – 31 iulie, forţele participante la exerciţiul "Saber Guardian-16" au executat exerciţii de rezolvare a unor situaţii tactice (STX) în...

Comentarii