Ziua Distinşilor Vizitatori la exerciţiul "Saber Guardian – 16"

Exerciţiul multinaţional Saber Guardian - 16. Ziua Distinşilor Vizitatori

 

 Joi, 4 august, a avut loc Ziua Distinşilor Vizitatori din cadrul exerciţiului "Saber Guardian – 16", care se află în curs de desfăşurare la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica".

Exerciţiul tactic cu trageri de luptă (LFX) pregătit pentru această zi s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, a ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Canadei la Bucureşti, Christopher Duggan, a şefului Statului Major General, general Nicolae-Ionel Ciucă, şi a şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat. La activitate au participat, de asemenea, comandantul Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa, general-locotenent Ben Hodges, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, oficialităţi din Administraţia prezidenţială şi din structurile centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.

Seria activităţilor din programul zilei a debutat cu un exerciţiu de traversare a râului Olt, în apropierea localităţii Voila. În continuare, asistenţa a putut urmări un exerciţiu tactic complex, cu trageri de luptă executate cu tancuri, artilerie, precum şi cu toate categoriile de armament din dotarea subunităţilor de infanterie. Avioanele şi elicopterele sunt cele care au întregit tabloul celui mai mare exerciţiu desfăşurat după Summit-ul NATO de la Varşovia, din luna iulie.

"Saber Guardian – 16" face parte din iniţiativa SUA de reasigurare europeană, reflectând decizia NATO de asigurare comună a membrilor săi, pacea şi stabilitatea în regiune.

Acest exerciţiu "prefigurează un program foarte intens pentru anul 2017 –  a menţionat, la începutul declaraţiei de presă, preşedintele României, Klaus Werner Iohannis. Pentru România, parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la NATO reprezintă piloni ai politicii externe şi de securitate, iar exerciţiul de astăzi este una din expresiile practice ale angajamentului nostru de a fi un partener credibil şi de a contribui la construcţia de securitate din regiune. Avem astfel posibilitatea de a creşte interoperabilitatea acţiunilor în cadrul întrunit şi multinaţional în facilităţile de instruire puse la dispoziţie de România. […]. Acest exerciţiu permite, pentru prima oară, ca Unitatea de Integrare a Forţelor NATO, acel NFIU, şi Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est să lucreze practic în teren, într-un mediu multinaţional. Pe lângă celelalte obiective, acest tip de exerciţii ne permite şi să evaluăm nivelul de dotare şi calitatea echipamentelor militare ale Armatei României, precum şi măsura în care acestea corespund nivelului de ambiţie asumat. Sunt convins că forţele participante vor valorifica la maximum şansa de a se instrui integrat, într-un mediu multinaţional. […]".

Aprecierile partenerilor noştri strategici au fost şi cu această ocazie la superlativ, de data aceasta în persoana comandantului Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa, general-locotenent Ben Hodges: "În primul rând, aş vrea să vă spun că acest exerciţiu este un exemplu formidabil de organizare, conducere şi devotament din partea partenerilor români. Faptul că Garda Naţională a SUA participă la acest exerciţiu, în afară de parteneriatul cu statul Alabama, aducând alte patru state pentru a se antrena impreună cu militarii din Forţele Terestre Române, în acest centru de instruire, este senzaţional şi nu se va opri aici. Anul 2017 va fi un an plin de provocări, pe care le vom rezolva prin colaborarea bilaterală între armatele noastre. De asemenea, va fi mult mai vizibilă cooperarea regională cu ţările din zona Mării Negre. Ne dorim ca «Saber Guardian-17» să fie un exerciţiu de amploare, în care să ne pregătim cu un număr de aproximativ 20.000 – 25.000 militari din Europa, cu toţii având acelaşi scop,  acela de a  îndeplini cerinţele de standardizare ale Alianţei."

În poligonul Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "am avut peste o mie cinci sute de ostaşi străini, iar când spun ostaşi mă refer de la soldaţi la generali, care au participat la un exerciţiu complex – a ţinut să precizeze şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat. După cum s-a putut observa şi în teren, noi împreună cu partenerii ne instruim, iar lucrul acesta înseamnă interoperabilitate. Am arătat astăzi că noi cunoaştem procedurile NATO, le aplicăm şi împreună desfăşurăm activităţi de instruire foarte bune. Este foarte important ca  să ne instruim cu partenerii noştri deoarece, de fiecare dată, învăţăm unii de la alţii. Apreciez faptul că ei sunt alături de noi în poligoanele din România".

"Saber Guardian-16"  va continua până la sfârşitul săptămânii cu alte activităţi de instruire în comun şi se va încheia cu un amplu exerciţiu tactic, combinat cu efectuarea tragerilor cu muniţie de război (CALFEX).

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu pași repezi spre final de misiune...
Publicat pe: 12.08.2019
Afişări: 160

One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 270

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 261

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 212

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 251

Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 445

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 367

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 284

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 356

Citeşte şi:

În perioada 28 – 31 iulie, forţele participante la exerciţiul "Saber Guardian-16" au executat exerciţii de rezolvare a unor situaţii tactice (STX) în...
În aria poligonului Cincu s-a dat ultima "luptă" a exerciţiului multinaţional "Saber Guardian-16". Sâmbătă, 6 august, pe dealurile din poligonul...

Comentarii