Transfer de autoritate la Elementul Naţional de Sprijin

Ceremonia de transfer a autorităţii între rotaţiile a III-a şi a IV-a ale Elementului Naţional de Sprijin
Locotenent Mirela GHEORGHE
Publicat pe 14.09.2016

 

Vineri, 9 septembrie, în baza militară Kandahar s-a executat transferul de autoritate între detaşamentele Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a III-a şi rotaţia a IV-a.

În cadrul ceremoniei rotaţiei de forţe, colonelul Marcel Dogaru a predat ştafeta colonelului Adrian Corneliu Suciu. Pentru următoarele şase luni, militarii Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a IV-a, vor asigura sprijinul logistic necesar forţelor româneşti dislocate în teatrul de operaţii Afganistan.

După intonarea imnurilor României şi al Statelor Unite ale Americii, seniorul reprezentativ al României, comandorul Doinel Gorgan, a primit raportul de predare-primire a comenzii Elementului Naţional de Sprijin de la comandanţii celor două detaşamente.

Pentru colonelul Marcel Dogaru, comandantul Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a III-a, această misiune a însemnat o provocare: "La final de misiune, putem aprecia faptul că am reuşit să ne îndeplinim cele trei obiective pe care ni le-am asumat la început de misiune, şi anume asigurarea unui sprijin logistic corespunzător, păstrarea blazonului de militari ai Armatei României, şi consider că am reprezentat cu cinste Comandamentul Logistic Întrunit şi Armata României în relaţia cu partenerii de coaliţie şi cu ceilalţi parteneri români dislocaţi în teatrul de operaţii Afganistan. Nu în ultimul rând, cel de-al treilea obiectiv, să ne întoarcem acasă în aceeaşi formulă în care am plecat."

Aflat la începutul misiunii, colonelul Adrian Corneliu Suciu, comandantul Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a IV-a, este încrezător: "Sunt norocos că am ocazia să conduc o echipă de oameni profesionişti. Ne-am pregătit intens pentru această misiune şi sperăm să ne ducem la îndeplinire obiectivele şi să ne întoarcem acasă sănătoşi".

La sfârşitul ceremoniei, militarilor Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a III-a li s-a acordat Medalia Non-Article 5, fiind felicitaţi pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunea.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


„Brave Warrior-17”. Punct final
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 83
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 61
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 103
Argedava Saber -17 - Exerciţu tactic întrunit pentru forţarea unui curs de apă prezentat  în cadrul  Zilei Distinşilor Vizitatori
"Argedava Saber-17" - Ziua Distinşilor Vizitatori
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 79
„Brave Warrior-17”. Premierea celor mai buni
„Brave Warrior-17”. Premierea celor mai buni
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 65
Comandorul Toma Dorel Truşcă participă la TOA_Elementul Naţional de Sprijin
Reprezentantul militar naţional, la sfârşit de misiune
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 246
Getica Saber-17 -  Ziua Distinşilor Vizitatori
"Getica Saber-17" - Ziua Distinşilor Vizitatori
Publicat pe: 18.07.2017
Afişări: 81
Ceremonia de plecare în Teatrul de Operaţii Afganistan a Batalionului de Protecţia Forţei "Brave Hearts"
"Brave Hearts" - apelul general
Publicat pe: 18.07.2017
Afişări: 110
Saber Guardian-17/GeticaSaber-17
Echipă, forţă şi profesionalism
Publicat pe: 17.07.2017
Afişări: 105

Citeşte şi:

Rechinii Albi s-au întors acasă!
Publicat pe 14.03.2017
Luni, 13.03, pe aeroportul internaţional "Mihail Kogălniceanu" din Constanţa a avut loc ceremonia de primire a comandantului Batalionului 341...
În drum spre satul unde "Rechinii Albi" urmează să execute o misiune CIMIC
Publicat pe 16.09.2016
Teatrul de operaţii Afganistan. Locul în care militarii Forţelor Terestre Române participă la misiunea NATO "Resolute Support", sprijinind Forţele...

Comentarii