Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” se antrenează în poligonul Smârdan

Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” se antrenează în poligonul Smârdan
Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 19.11.2016

 

În perioada 14-23 noiembrie, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” desfăşoară, în poligonul Smârdan, exerciţiul multinaţional „Zimbru-16/Mărăşeşti”.

Exerciţiul „Zimbru-16/Mărăşeşti”, conexat cu exerciţiul „IEL-MILU ROU 16” desfăşurat de Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, reprezintă o adevărată desfăşurare de forţe, circa 1100 de militari români, împreună cu 200 de militari americani antrenându-se în comun pe întinderile domoale dar dure ca şi teren de instrucţie ale Smârdanului, în cadrul unor exerciţii de comandament, de simulare reală în teren şi cu trageri de luptă.

Aflat în poligonul Smârdan cu ocazia DVDay-ului oranizat pentru "IEL-MILU ROU 16", miercuri, 16 noiembrie, am fost martorul unei demonstraţii de forţă a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate, care tocmai desfăşurau un exerciţiu de tip FTX (exerciţiu de antrenament în teren) împreună cu partenerii americani. Bazat pe un scenariu semi-fictiv, exerciţiul se afla în faza punerii în aplicare a ordinelor de operaţii rezultate în urma procesului militar de luare a deciziei, partea de antrenament a comandamentelor unităţilor subordonate brigăzii. Astfel, structurile luptătoare marcau în teren ziua a treia de luptă, în care se executa un contraatac pentru refacerea limitei de dinainte a apărării şi respingerii inamicului care pătrunsese pe teritoriul naţional.

Blindatele, tunurile antitanc, aruncătoarele, tancurile împânzeau cât vedeai cu ochii cuprinsul poligonului. În sprijinul militarilor brigăzii moldave au acţionat şi luptători din forţele speciale, dar şi blindatele tip "Striker" ale unei companii de cavalerie americane. De asemenea, acţiunea avioanelor tip IAR-99 de la Bacău în sprijinul contraatacului executat de „forţele albastre” au întregit caracterul întrunit al exerciţiului; zborul la joasă înălţime şi manevrele strânse realizate de piloţii celor două aeronave au fost adevărate dovezi de măiestrie aeronautică.

Vizibil mulţumit de felul în care s-au desfăşurat acţiunile oamenilor săi, la finalul FTX-ului cu marea unitate, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate, colonelul Dragoş Iacob, a avut amabilitatea de a descrie activităţile la care structura pe care o comandă ia parte în poligonul Smârdan.

„În perioada 3-23 noiembrie, Brigada 15 Mecanizată, cu unităţile subordonate, este în curs de executare a unei tabere de instrucţie şi tocmai a executat exerciţiul pe care l-aţi văzut, parte a exerciţiului <Zimbru-16/ Mărăşeşti>” - a spus colonelul Dragoş Iacob. „Acesta este un exerciţiu de tip Command Field Exercise în care am exersat, pe de o parte, instrucţia comandamentului brigăzii şi a comandamentelor unităţilor subordonate, iar pe de altă parte, instrucţia forţelor. Ne aflăm cam la jumătatea programului de instrucţie, la mijlocul celor trei săptămâni. Am planificat în prima săptămână instrucţie asociată sarcinilor tactice specifice operaţiilor de stabilitate şi sprijin, întrucât Brigada 15 a generat şi pregăteşte pentru introducerea în teatrul de operaţii din Afganistan  Batalionul de Protecţie a Forţei. În cea de-a doua săptămână ne-am concentrat efortul pe acest exerciţiu cu trupe în teren, în care am exersat proceduri interarme, în sensul de a realiza sincronizarea sistemelor de operare în câmpul de luptă, de a verifica modalitatea în care legătura de comandă şi control se execută pe timpul unei operaţii de întârziere.”

Comandantul brigăzii a mai spus: „Astăzi, 16 noiembrie, am încheiat etapa de FTX. Eu, personal, sunt mulţumit de modul cum au reacţionat comandamentele subordonate şi militarii din cele şase unităţi subordonate; bineînţeles şi cei din comandamentul brigăzii şi din subunităţile de brigadă. E un pic cam devreme pentru a trage concluziile, aştept să desfăşurăm analiza post-acţiune formală pentru a vedea unde mai avem de lucru”.

Colonelul Dragoş Iacob a mai ţinut să precizeze şi faptul că a beneficiat, în desfăşurarea acestui exerciţiu, de sprijinul Centrului pentru instruirea forţelor terestre de la Cincu, având posibilitatea de utilizare a sistemului MILES. „De asemenea, cu sprijinul colegilor de la Brigada 10 Geniu, am putut avea un plan de marcare şi de simulare a acţiunilor inamicului destul de elaborat, ceea ce a dus la o creştere a realismului pregătirii”.

Legat de ceea ce urmează pentru etapa următoare, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate ne-a informat că „ne vom axa eforturile pentru concentrarea exerciţiilor de tip LFX (exerciţii cu trageri reale - n.r.), cu trageri de luptă în sistem interarme.”

„Aş vrea să mai spun că la acest exerciţiu a participat şi Compania Kilo din Escadronul 3.2 al Regimentului 2 Cavalerie al Statelor Unite. Ne-am instruit după matrici comune, după program comun, iar după cum s-a putut vedea în această ultimă zi a FTX-ului, am executat împreună o acţiune comună cu obiectiv limitat, integraţi fiind în schema de manevră a exerciţiului. Sunt foarte bucuros de faptul că, având partenerii americani alături de noi, am reuşit să verificăm procedural dacă suntem interoperabili. Au făcut parte din procesul de luare a deciziilor, au parcurs toate etapele acestuia, au fost integraţi în schema de manevră de la bun început, am făcut împreună exerciţiile pregătitoare; ca atare, sunt foarte mulţumit de faptul că militarii Brigăzii 15 au avut ocazia să fie expuşi la acest tip de instruire multinaţională” - a încheiat colonelul Iacob.

Într-adevăr, a fost o zi de pomină pentru cei aflaţi în poligonul Smârdan, dar şi o zi epuizantă pentru militarii participanţi la exerciţiu, deşi în drumul către locurile de adunare, pe feţele lor se citea mai degrabă mulţumirea reuşitei. 

 

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAŢII
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 100

Onor Artileriei Române!
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 183
Cercetaşii dobrogeni au executat modulul de pregătire „Care under Fire”
Cercetaşii dobrogeni în acţiune
Publicat pe: 10.11.2017
Afişări: 153
Militarii din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts" se antrenează pentru aplicarea procedurilor MEDEVAC
Militarii români au participat la un curs MEDEVAC
Publicat pe: 09.11.2017
Afişări: 191

Elementul Naţional de Sprijin, rotaţia a VI-a
Publicat pe: 06.11.2017
Afişări: 304

25 Octombrie în Afganistan
Publicat pe: 27.10.2017
Afişări: 245

„Ţintă prinsă !"
Publicat pe: 18.10.2017
Afişări: 314

Citeşte şi:

Luni, 9 februarie, la baza militară Mihail Kogălniceanu a avut loc deschiderea oficială a exerciţiului multinaţional "Black Sea Rotational Force 15.1...
În perioada 1-15 septembrie, un detaşament de 45 de militari aparţinând Brigăzii 9 Mecanizate “Mărăşeşti” participă la exerciţiul multinaţional “...

Comentarii