În prima zi a lui iulie 2014 participam la ceremonia de primire a Drapelului de luptă al Batalionului 313 Cercetare "Burebista". Atunci, în poligonul de instruire a cercetaşilor, am remarcat la intrarea în poligon un motto inscripţionat pe o placă mare de lemn: "WORK HARD OR GO HOME!".

Am văzut partea de "work hard" în zilele de 7 şi 8 februarie, când, împreună cu colegii din Trustul de presă al Ministerului Apărării Naţionale, am făcut o documentare în tabăra de instrucţie de iarnă a militarilor Batalionului 313 Cercetare în Adâncime "Burebista", tabără executată în staţiunea Rânca.

Chiar dacă staţiunea forfotea de turişti, cercetaşii au trecut neobservaţi deoarece, pe lângă discreţia care face parte din structura personalităţii lor, activităţile pe care le-au desfăşurat au fost executate în zone greu accesibile, pe văile împădurite ale muntelui Păpuşa.

În cele două săptămâni de tabără, cercetaşii au executat mai multe categorii de instruire specifice acţiunilor desfăşurate pe timp de iarnă în teren muntos: deplasarea pe schiuri a reactualizat elementele de tehnică a deplasării pentru creşterea anduranţei, instrucţia sanitară a adus în actualitate efectele generate de frig, umezeală, vânt, epuizare fizică, fracturi şi hemoragii, modul cum toate acestea pot fi evitate şi măsurile de prim-ajutor în cazul producerii lor, şi nu în ultimul rând, topografia i-a familiarizat pe cercetaşi cu denumirile şi orientarea cardinală a văilor, crestelor şi pădurilor din raion, precum şi cu necesitatea cunoaşterii la un nivel foarte înalt a lucrului, în stilul clasic, cu harta şi busola, pentru a "naviga" prin desişurile pădurilor din zona Rânca spre obiectivele stabilite de instructori.

În perioada prezenţei noastre alături de cercetaşii bucureşteni, i-am găsit (de fapt, am fost duşi de călăuze) executând etapa de trai în condiţii de izolare suprapusă pe un exerciţiu tactic. Timp de patru zile, grupurile de cercetare s-au "cazat" în adăposturile improvizate pe care şi le-au construit după infiltararea în dispozitivul adversarului.

Folosesc ghilimelele pentru cazare deoarece cercetaşii nu au stat în adăposturi decât perioade scurte de timp, atenţia lor fiind împărţită pe ascunderea urmelor, asigurarea lemnelor pentru focul discret pe care l-au întreţinut pe toată perioada acţiunii în condiţii de izolare, luarea măsurilor de siguranţă pentru a nu fi surprinşi de colegii din celelalte grupuri care au jucat rolul adversarilor, planificarea acţiunilor ulterioare, ocuparea posturilor de observare şi rotirea cercetaşilor pe schimburi pentru observarea acţiunilor insurgente din raionul de acţiune. O multitudine de activităţi executate în linişte, comunicând prin semne sau în şoaptă.

Camuflaţi în costumele albe, mişcându-se parcă în reluare în decorul alb dat de ninsoarea "comandată" pentru a le acoperi urmele paşilor discreţi, anonimii ce se deplasează respectând la perfecţie disciplina tăcerii trec neobservaţi prin decorul hibernal al Parângului şi răscolesc amintiri depozitate demult în "raniţa" memoriei. Un semn discret îmi atrage atenţia că am produs un zgomot şi asta mă trezeşte la realitatea faptului că mi-am pierdut antrenamentul, iar nevoia mea de a-i surprinde pe senzorul camerei foto nu trebuie să le trădeze prezenţa în zonă, pentru că aceşti militari nu-şi desconsideră adversarul, ci, din contră, îl supraevaluează: "Întotdeauna pornim de la premisa că inamicul este foarte inteligent şi asta ne obligă să facem totul ca la carte, să luăm în calcul toate variabilele, pentru a ne îndeplini misiunea. Hazardul arareori face parte din vocabularul nostru" – ne şopteşte Cristian, unul dintre cercetaşii instructori.

Într-unul din locurile de rămânere îl găsim pe locotenent-colonelul Daniel Dogaru, care ne prezintă situaţia tactică, grupurile de cercetare acţionând în contrapartidă, fiecare grup constituindu-se, la un moment dat, în element ostil pentru celălalt grup. "Instrucţia este apanajul meu, la nivelul batalionului mă ocup de acest lucru şi vreau să ştiu că obiectivele sunt îndeplinite, iar oamenii au întotdeauna lângă ei pe cineva care îi apreciază, îi sprijină şi, nu în ultimul rând, pentru a-i cunoaşte cât mai bine!" – ne răspunde locţiitorul comandantului, întrebat fiind despre prezenţa sa alături de subordonaţi, în condiţii spartane, departe de confortul cabanei.

Cristian se află la prima tabără alături de mai experimentaţii săi colegi şi este încântat de tot ceea ce trăieşte. Ne spune că s-a integrat foarte repede în grup şi "sincer, nu mă aşteptam să mă adaptez aşa repede, dar voinţa mea şi dorinţa de a continua în această specialitate, precum şi disponibilitatea camarazilor de a mă învăţa, de a-mi corecta greşelile, firea lor deschisă  mă ajută să fac faţă tuturor acestor provocări inedite pentru mine: frig, zăpadă, lipsa somnului, alertă în permanenţă".

Mihai activează de peste şase ani ca cercetaş, a adunat în palmares nenumărate tabere şi exerciţii, afirmând că cel mai mare câştig, dincolo de îndeplinirea cu succes a misiunilor primite sau atingerea obiectivelor stabilite, este faptul că genul acţiunilor ale căror martori suntem duc la călirea psihică şi consolidează coeziunea grupului; două elemente esenţiale pentru atingerea succesului. "Întotdeauna taberele au fost diferite şi în medii diferite. Tabăra din acest an are o caracteristică aparte dată de rămânerea în izolare pentru o perioadă mai lungă de timp, în condiţii meteo nefavorabile. Este greu la prima vedere, dar experienţa acumulată, capacitatea de organizare şi faptul că fiecare ştie ce are de făcut ne uşureză sacinile şi, cu cât ne este mai greu acum, la instrucţie, cu atât ne va fi mai uşor într-o situaţie reală".

Emil este încântat de ceea ce a acumulat pe parcursul temelor de căutare-salvare pe timp de noapte, schi şi trai în condiţii de izolare, şi a subliniat că "totul este o continuă provocare, iar noi ne dăm silinţa ca totul să iasă cât mai bine, şi ne iese bine, pentru că suntem uniţi".

Au fost două săptămâni de instrucţie pentru militarii Batalionului 313 Cercetare în Adâncime "Burebista", două săptămâni în care "hard work" a fost la ordinea zilei, cu activităţi care se încadrează pe palierul de necesitate, activităţi condensate pe timp de zi şi de noapte, activităţi care au mai pus o "cărămidă" valoroasă la pregătirea participanţilor la tabăra de iarnă la munte a cercetaşilor.

***

Batalionul 313 Cercetare în Adâncime "Burebista" este continuatorul tradiţiilor Companiei 313 Cercetare în Adâncime înfiinţată în anul 1969.

În cei aproape 48 de ani de existenţă, batalionul a trecut prin numeroase transformări, iar în luna septembrie 2012 a primit denumirea onorifică "Burebista". La 1 iulie 2014, prin decret prezidenţial, Batalionul 313 Cercetare în Adâncime a primit Drapelul de luptă, iar începutul anului 2017 îi găseşte pe cercetaşii bucureşteni în faţa unei noi provocări privind organizarea şi subordonarea.

În aproape jumătate de veac, valoarea cea mai mare a acestei structuri a constituit-o factorul uman, care a făcut sacrificii pe măsură, a dat dovadă de multă ambiţie, devotament şi conştiinciozitate în pluridisciplinaritatea pregătirii, fiind la înălţimea provocărilor în teatrele de operaţii, în cadrul exerciţiilor naţionale şi multinaţionale, sau pregătindu-se ca paraşutişti, scafandri, alpinişti ori trăgători de elită.

Valoarea factorului uman este certificată la momentul prezent de lideri militari aflaţi în funcţii importante ale Ministerului Apărării Naţionale care, pe parcursul carierei lor, au deţinut funcţii în cadrul Batalionului 313 Cercetare: locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, a fost comandantul Batalionului 313 Cercetare; general de brigadă Adrian Ciolponea, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre pentru Operaţii şi Instrucţie, a fost comandant grup cercetare şi locţiitor al comandantului unităţii; directorul Statului Major al Forţelor Terestre, colonel Vasile Ene, a deţinut funcţia de şef de stat major şi comandant al Batalionului 313 Cercetare.

Formarea unui cercetaş necesită o muncă grea şi de durată iar cei care nu rezistă, pleacă.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Logistica, la ora examenului în Afganistan
Logistica, la ora examenului în Afganistan
Publicat pe: 26.05.2017
Afişări: 49
Instrucţia, acest perpetuum mobile al profesionalismului...
Instrucţia, acest perpetuum mobile al profesionalismului...
Publicat pe: 25.05.2017
Afişări: 43
Reînvierea unei tradiţii
Reînvierea unei tradiţii
Publicat pe: 23.05.2017
Afişări: 58
Afganistan - "Lupii Negri" în misiune în aria de operaţii
„Lupii Negri”, la jumătatea misiunii
Publicat pe: 17.05.2017
Afişări: 70
Patrula locotenentului Constantinescu
PATRULA LOCOTENENTULUI CONSTANTINESCU
Publicat pe: 17.05.2017
Afişări: 86
Schimbare de comandă la Divizia 2 Infanterie "Getica"
Schimbare de comandă la Divizia 2 Infanterie "Getica"
Publicat pe: 16.05.2017
Afişări: 103
Ziua Poliţiei Militare - Ceremonie organizată la sediul Batalionului 265 Poliţie Militară "Tudor Vladimirescu"
Poliţiştii militari la cea de a 27-a aniversare
Publicat pe: 15.05.2017
Afişări: 76
Curs Counter IED
CURS COUNTER IED
Publicat pe: 12.05.2017
Afişări: 94

9 MAI ÎN FORŢELE TERESTRE
Publicat pe: 10.05.2017
Afişări: 85
Comandantul Batalionului 151 Protecţia Forţei, locotenent-colonel Gabriel Turculeţ, alături de generalul de brigadă Charles Aris la exerciţiul organizat cu militarii afgani
”DESERT SPEARS”
Publicat pe: 10.05.2017
Afişări: 113
Pregătirea comandamentului Batalionului de Infanterie ”Protecţia Forţei
„INSTRUIEŞTE-TE AŞA CUM VEI LUPTA !”
Publicat pe: 05.05.2017
Afişări: 490

Citeşte şi:

Comentarii