23 Aprilie, sărbătoarea Forţelor Terestre Române

Sărbătorirea Zilei Forţelor Terestre
Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 24.04.2017

Aflate sub patronajul spiritual al Sfântului Gheorghe, Forţele Terestre şi-au sărbătorit astăzi, 23 aprilie, ziua lor, printr-o serie de activităţi desfăşurate în toate marile garnizoane ale ţării, precum şi în afara ei, acolo unde militarii forţelor terestre îşi execută misiunile încredinţate, cum este teatrul de operaţii Afganistan, sau în Polonia, unde un detaşament de artilerişti antiaerieni sunt în misiune pentru consolidarea prezenţei aliate înaintate întărite, pe segmentul nordic al flancului estic.

Punctul central al manifestărilor dedicate Zilei Forţelor Terestre a fost organizarea în această zi, în  Bucureşti, a unei serii de activităţi deschise publicului, încheind astfel suita de manifestări desfăşurate în cadrul structurilor acestei categorii de forţe pe parcursul întregii luni aprilie, în întreaga ţară.

Deşi o zi de duminică, 23 aprilie a fost pentru mulţi militari o zi lucrătoare. Dar nu e vorba de o zi de lucru obişnuită, cu activităţi cotidiene specifice vieţii de militar, ci de o zi petrecută în mijlocul oamenilor (bunici, părinţi, tineri şi copii), unii dintre ei legaţi într-un fel sau altul profesional de instituţia militară, alţii doar sentimental. Astfel, în Parcul Tineretului din capitală, începând cu orele 10.00 au fost prezentate publicului o expoziţie de echipamente şi tehnică militară, exerciţii demonstrative, oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ militar, precum şi un spectacol susţinut de formaţii artistice ale cercurilor militare şi  muzici militare.

După cum ne-a obişnuit, artistul caricaturist Cristi Vecerdea, acum locotenent-colonel în rezervă, a fost prezent şi în acest an alături de noi, expunând o mică expoziţie cu lucrări... cât se poate de tematice. Exersându-şi talentul, Criv, aşa cum se semnează artistul, a făcut şi un mic maraton de desen pentru cei dornici să sprijine, prin donaţii, proiectul Invictus; un efort lăudabil din partea colegului nostru, mai ales în condiţiile unui flux de cereri de portrete ce a durat câteva ore şi care nu au putut fi refuzate, „modelele” fiind copiii...

Având şansa acestei zile, mai ales în contextul ultimei săptămâni, generoase din punct de vedere meteorologic, nenumăraţi copii au urcat în autovehiculele militare (cozile la urcat pe tanc, la tiroliană ori la peretele de escaladă sunt demne de epoci de ceva timp apuse...), au îmbrăcat echipamentele de protecţie balistică (vestele şi căştile), ori au încercat tot felul de arme şi echipamente. Părinţii şi bunicii, la rândul lor, au găsit nenumărate prilejuri de a face fotografii (cu cei mici, dar nu numai), ori de a-şi aminti de foşti comandanţi sau camarazi de arme, de pe vremea când erau în activitate ori chiar de când îşi satisfăceau stagiul militar.

Alături de Muzica Militară a Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava”, interesul celor prezenţi a fost atras şi de exerciţiile demonstrative de autoapărare ale poliţiştilor militari, cele de măiestrie în mânuirea armamentului, ale specialiştilor din cadrul echipelor EOD şi camaradul lor cel mai apreciat, Dino, câinele specializat în descoperirea substanţelor explozive, de poligonul cercetaşilor (cu capcanele, tipurile de foc, adăposturile lor improvizate, cu militarii bine camuflaţi), dar şi de activităţile şi echipamentele specifice vânătorilor de munte de la Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”.

Prezenţi la faţa locului au fost şi numeroşi reprezentanţi ai presei civile, dar şi colegi ai noştri din presa militară, dovadă a interesului pe care aceste activităţi le-au trezit tuturor.

Printre militarii din toate armele şi specialităţile militare din cadrul forţelor terestre s-au aflat şi liderii acestora. Astfel, au vizitat cu răbdare şi au relaţionat într-un cadru informal, cu militarii de la fiecare „atelier”, şeful Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), general-maior Marius Harabagiu, alături de locţiitorul său şi comandant al Componentei Operaţionale Terestre, general de brigadă Dorin Ioniţă, de locţiitorul pentru resurse, general de brigadă Ionel Loţan, şi de directorul SMFT, colonel Vasile Ene.

Un public numeros a atras, în ciuda vremii mai posomorâte, şi spectacolul oferit, pe scena amenajată în apropiere, de către formaţiile artistice ale cercurilor militare din forţele terestre.

În continuarea activităţilor din Parcul Tineretului, pe esplanada Palatului Cercului Militar Naţional a avut loc, spre seară, un concert de muzică de fanfară, corală şi instrumentală, susţinut de către membrii Muzicii Reprezentative a Armatei şi ai corului bărbătesc al Academiei Tehnice Militare.

Spectacolul, deosebit din punct de vedere calitativ, şi care a atras un public mare, a fost urmat de retragerea cu torţe a militarilor către „cetate” (sediul SMFT). Ca de fiecare dată, o activitate spectaculoasă,  detaşamentul de militari a fost însoţit, pe toată lungimea traseului său, de o mulţime de oameni de toate vârstele, care au apreciat prezenţa uniformei militare, ritmul marşurilor militare interpretate şi au trăit emoţia momentului.

După acest adevărat maraton de manifestări, ce au presupus un efort consistent de organizare şi punere în practică, nu putem spera decât că vizibilitatea şi credibilitatea Forţelor Terestre Române se află la nivelul la care responsabilitatea şi importanţa acestei categorii de forţe o are în cadrul Armatei României. Iar reacţia publicului este cât se poate de încurajatoare în acest sens, aşa cum am observat  pe parcursul întregii zile.

Urăm şi noi „La mulţi ani!” tuturor militarilor care şi-au servit sau îşi servesc ţara în rândul Forţelor Terestre.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Tabără de instruire la cursurile de apă
Tabără de instruire la cursurile de apă
Publicat pe: 22.06.2017
Afişări: 78
Speranţă pentru viitor
Speranţă pentru viitor
Publicat pe: 21.06.2017
Afişări: 341
Conducere TAB la apă
Instrucţia cercetaşilor vânători de munte
Publicat pe: 19.06.2017
Afişări: 87

Curs de brevetare mecanici-conductori în zona Dobrogei
Publicat pe: 19.06.2017
Afişări: 162

Exerciţiul „Noble Jump 17” – moment culminant
Publicat pe: 15.06.2017
Afişări: 157
Maiorul Vasile Ardeleanu
Urmaşii lui Ştefan Cel Mare din Kandahar
Publicat pe: 14.06.2017
Afişări: 1,107
Detaşamentul Batalionului 811 Infanterie ”Dragonii Transilvani” a desfăşurat un exerciţiu de tip CPX
Exerciţiu de comandament - „Combined Resolve VIII”
Publicat pe: 14.06.2017
Afişări: 120
Studiu de stat major
Studiu de stat major
Publicat pe: 08.06.2017
Afişări: 401
Caporal Adrian George Tofan cu prietenul său
Gesturi izvorâte din sufletele ”Lupilor Negri”
Publicat pe: 08.06.2017
Afişări: 127
Dislocarea militarilor craioveni din Brigada Multinaţională în Cincu
Exerciţiul "Noble Jump 17", la început
Publicat pe: 07.06.2017
Afişări: 533

Citeşte şi:

Publicat pe 21.04.2017
Pe 23 aprilie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre Române. Istoria Forţelor Terestre...
Bătălia de la Plevna
Publicat pe 09.05.2017
În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 Mai 1877 şi 9 Mai 1945, precum şi Ziua Europei se înscriu ca momente glorioase ale...

Comentarii