Pregătirea pentru misiune continuă

Militarii din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei continuă în această perioadă programul de pregătire, în vederea participării la misiunea „Resolute Support” din teatrul de operaţii din Afganistan.

Se spune, dar s-a şi demonstrat, că în orice misiune, pregătirea este una dintre variabilele care, odată finalizată optim, poate contribui esenţial la atingerea obiectivelor propuse.

Nu este zi în care militarii batalionului din Focşani să nu îşi repete ceea ce este de demonstrat: „Instruieşte-te aşa cum vei lupta !”.

Prin desfăşurarea exerciţiilor tactice se urmăreşte evaluarea nivelului capacităţii operaţionale şi se vizează, în principal, interacţiunea specifică la nivel de structură şi micro- structură.

Astfel, ei şi-au concentrat efortul pe exersarea procedurilor interarme, a  tehnicilor, tacticilor şi procedurilor (TTP) în cadrul etapei de nivel grupă, în diferite condiţii, concomitent cu desfăşurarea unor exerciţii în teren, în care s-a urmărit  sincronizarea sistemelor de operare în câmpul de luptă tactic.

Exerciţiile tactice de tip STX – Situation Training Exercises (exerciţii de rezolvare a unei situaţii tactice) şi FTX - Field Trainning Exercises (exerciţii de antrenament în teren), executate cu grupele, au constituit pentru militarii batalionului cadrul perfect pentru a aplica toate cunoştinţele şi deprinderile deţinute şi TTP-urile exersate.

Pentru comandanţii de subunităţi, acestea au constituit un bun prilej de a face o evaluare obiectivă a nivelului de performanţă  şi  de a verifica modalitatea în care legătura  comandă şi control se execută pe timpul unui exerciţiu.

Maior Claudiu Tihulcă:

„Structurile de operaţii au putut determina, prin exerciţii, în ce măsură forţele din subordine sunt capabile să îndeplinească misiunile pentru care s-au pregătit.

S-au verificat procedurile standard de operare, precum şi cooperarea la nivel de subunităţi. Gradul ridicat de pregătire, experienţa profesională acumulată în celelalte misiuni şi dorinţa de a face parte dintre cei mai buni au fost demonstrate de rezultatele foarte bune obţinute”.

Căpitan Bogdan Crintea - comandant companie:

„Pregătirea pentru participarea la o misiune internaţională este complexă, avându-se în vedere atât instruirea militarului, cât şi a subunităţii din care face parte... Exerciţiile de tip STX şi FTX reprezintă prilejul ideal de a verifica deprinderile militarilor de a întări coeziunea structurii. Comandantul de grupă este cel care dezvoltă, în cadrul tactic, momentele şi etapele prevăzute, astfel încât să fie atinse obiectivele de instruire”.

Plutonier-major Marius Ducan - locţiitor al comandantului de pluton:

„STX-urile sunt flexibile în concepere şi organizare şi au un caracter preponderent practic-aplicativ. De asemenea, ele stau la baza pregătirii exerciţiilor de tip FTX, cu dublu rol de pregătire şi evaluare a nivelului de instruire atins”.

Caporal Romeo Lungu:

„Perioada pregătirii pentru misiune este un prilej foarte bun pentru perfecţionarea deprinderilor şi realizarea coeziunii necesare îndeplinirii misiunilor. Cu cât e mai greu aici, cu atât ne va fi mai uşor în Afganistan”.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Ceremonie militară de executare a transferului de autoritate între Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 280 Infanterie Mecanizată
Ceremonie românească în Kandahar
Publicat pe: 21.08.2017
Afişări: 104
QRF se deplasează la locul de intervenţie
QRF, EXTREMĂ URGENŢĂ!
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 662
Echipa tehnică a ENS şi BIPF Lupii Negri
Maeştrii MRAP-urilor
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 841

Undeva... în Kandahar, Afganistan
Publicat pe: 09.08.2017
Afişări: 455
Căpitan Ionel Croitoru - Afganistan
Puntea invizibilă a dorului de casă
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 199
Camarazii din Kandahar
Camarazii din Kandahar
Publicat pe: 26.07.2017
Afişări: 958

„Brave Warrior-17”. Punct final
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 210
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 1,557
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 417
Comandorul Toma Dorel Truşcă participă la TOA_Elementul Naţional de Sprijin
Reprezentantul militar naţional, la sfârşit de misiune
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 389
Argedava Saber -17 - Exerciţu tactic întrunit pentru forţarea unui curs de apă prezentat  în cadrul  Zilei Distinşilor Vizitatori
"Argedava Saber-17" - Ziua Distinşilor Vizitatori
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 214

Citeşte şi:

O NOUĂ MISIUNE, O NOUĂ PROVOCARE
Publicat pe 18.04.2017
Militari din cadrul Batalionului 280 Infanterie „Căpitan Valter Mărăcineanu“ din Focşani se pregătesc pentru o nouă misiune în teatrul de operaţii...
Ceremonia de plecare în Teatrul de Operaţii Afganistan a Batalionului de Protecţia Forţei "Brave Hearts"
Publicat pe 18.07.2017
În data de 18 iulie 2017, la sediul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizate „Unirea Principatelor” din Focşani a avut loc activitatea de citire a...

Comentarii