Kandahar, Afganistan

Alături de liderul local
Locotenent-colonel Daniel BURLACU
Publicat pe 02.05.2017

Militarul este un om hotărât, dârz şi curajos, care ştie tot timpul ce are de făcut şi este conştient ce pericole îşi asumă. Seara târziu sau dimineaţa devreme, la finalul misiunii, gândurile sale zboară către cei dragi, către casă.

O misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, chiar dacă se repetă la un număr de ani, implică toată fiinţa unui militar. Acesta a sosit pregătit din ţară în poligoane, tabere, aplicaţii, a fost atent la toate procedurile ce le va executa în misiunea de şase luni. Contactul cu Afganistanul este însă de fiecare dată altul, pentru că aici totul este în continuă schimbare. Pe parcursul perioadei în care îşi desfășoară misiunea, atenţia, curajul, hotărârea sau determinarea sunt principalele atuuri în lupta cu rutina sau cu insurgenţii. Una din principalele misiuni pe care le execută aici, în provincia Kandahar, este patrula.

Dimineaţa devreme se pleacă în misiune. La pregătirea misiunii s-a specificat tot ce era necesar. Militarul se echipează cu casca, vesta, arma, muniţia şi ... la drum.

Pentru câteva ore, fie zi, fie noapte, militarul se află acolo unde pericolul se simte în orice clipă. Nu a avut timp să se gândească la nimic altceva decât la misiune, poate doar la familie şi la Dumnezeu, atunci când preotul a dat binecuvântarea. Aici, în Afganistan, este importantă misiunea, iar misiunea implică, evident, camarazii. Militarul nu este robot, ochii sufletului văd multe...

Militarul parcurge, cu mâna tot timpul încleştată pe armă, pe jos sau îmbarcat în MRAP-uri, kilometrii după kilometrii. Cu timpul, soarele reuşeşte să devină la fel de periculos, ca un blestemat de dispozitiv exploziv. Praf, căldură  şi atenţie sporită...

Pe drum el a fost cu camarazii şi cu Dumnezeu deasupra. A păşit atent la fiecare mişcare, piatră, pasăre, animal sau copac. Maşinile, din ce în ce mai dese, trec cu viteză redusă pe lângă el şi ai lui. Unii îi fac cu mână, alţii ...

Cu arma strânsă în mână, cu degetul tot timpul pe trăgaci... Se opreşte. A învăţat detaliile zonei de patrulare. Pe unele şi le aduce aminte din misiunile trecute. MRAP-ul a venit uşor în spatele lui, iar top gunner-ul din turelă a strigat. Toţi au încremenit. Comandantul patrulei a trimis doi militari să verifice. Nimic suspect. Patrula îşi continuă misiunea.

Dumnezeu este cu noi! Sub soarele dogoritor, transpiraţia se simte cum curge de sub cască, iar cămaşa şi tricoul sunt ude sub vesta antiglonţ. Doar apa rece din Camelback aduce acea prospeţime necesară de a păşi uşor în spatele camaradului ce foloseşte detectorul de metale. De nicăieri au apărut copiii. Vroiau orice. Apă, fructe, dulciuri. Un copil a aruncat cu o piatră.  Militarul a privit spre el şi a zâmbit uşor. Mâna a rămas încleştată pe armă, atent la orice detaliu. Un alt pui de om s-a apropiat de el. Părea că seamănă cu băiatul său. I-a dat o bomboană. Copilul a luat-o rapid şi s-a depărtat. S-a întors şi a cerut apă. I-a dat o sticlă şi l-a mângâiat pe creştet.

Preţ de miimi de secundă i-au trecut prin faţa ochilor imagini cu copilul lui. Ce face? Cu cine se joacă? Sunt bine cu toţii? Patrula a plecat mai departe... El, militarul, este alături de camarazii lui...

Cu atenţie au continuat deplasarea. S-au oprit cu toţii pentru un moment. Un fior rece le-a trecut pe şira spinării. Au primit semnalul şi patrula „a îngheţat”. Toţi au privit în aceeaşi direcţie. Un dispozitiv exploziv a fost descoperit. Imediat s-au aplicat procedurile. Fiecare şi-a ocupat poziţia. Armele erau pregătite, cu glonţ pe ţeavă. Oricând se putea întâmpla ceva. Turelele cu mitralierele de pe MRAP-uri, gata de acţiune, cercetau zona. Maşinile civile au fost oprite. S-a format imediat o zonă de siguranţă. Timpul trecea greu... Privirile camarazilor se întrepătrundeau la fiecare secundă. A apărut echipa EOD şi... iar proceduri. Minutele s-au scurs încet. S-a auzit explozia.  Un crater a apărut lângă şosea. Misiunea a continuat cu aceeaşi atenţie, curaj şi determinare.

După un timp, camarazii s-au îmbarcat şi au plecat spre bază, adică casa lor pentru şase luni.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Ceremonie militară de executare a transferului de autoritate între Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 280 Infanterie Mecanizată
Ceremonie românească în Kandahar
Publicat pe: 21.08.2017
Afişări: 115
QRF se deplasează la locul de intervenţie
QRF, EXTREMĂ URGENŢĂ!
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 664
Echipa tehnică a ENS şi BIPF Lupii Negri
Maeştrii MRAP-urilor
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 844

Undeva... în Kandahar, Afganistan
Publicat pe: 09.08.2017
Afişări: 458
Căpitan Ionel Croitoru - Afganistan
Puntea invizibilă a dorului de casă
Publicat pe: 02.08.2017
Afişări: 201
Camarazii din Kandahar
Camarazii din Kandahar
Publicat pe: 26.07.2017
Afişări: 958

„Brave Warrior-17”. Punct final
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 210
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Brigada 8 LAROM, la „Saber Guardian-17”
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 1,557
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Exerciţiul „Tobruq Legacy 2017” (TL-17)
Publicat pe: 24.07.2017
Afişări: 417
Comandorul Toma Dorel Truşcă participă la TOA_Elementul Naţional de Sprijin
Reprezentantul militar naţional, la sfârşit de misiune
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 389
Argedava Saber -17 - Exerciţu tactic întrunit pentru forţarea unui curs de apă prezentat  în cadrul  Zilei Distinşilor Vizitatori
"Argedava Saber-17" - Ziua Distinşilor Vizitatori
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 214

Citeşte şi:

Militarii Batalionului 151 Infanterie Protecţia Forţei ”Lupii Negri” continuă cea de a patra misiune în teatrul de operaţii Afganistan. S-au scurs...
Locotenent Roland Pralea şi sg Gheorghe Cîmpeanu la SHURA
Publicat pe 06.07.2017
Echipele specializate în operaţii psihologice (PSYOPS) s-au impus ca un sprijin pentru luptători. Aici, în Afganistan, lucrează alături de militarii...
Speranţă pentru viitor
Publicat pe 21.06.2017
La începutul lunii iunie, ofiţerul CIMIC din cadrul Batalionului 151 Infanterie Protecţia Forţei ”Lupii Negri” dislocat în Baza Militară Aeriană din...

Comentarii