Exerciţiul "Noble Jump-17", la început

Dislocarea militarilor craioveni din Brigada Multinaţională în Cincu
Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 07.06.2017

În perioada 1-6 iunie, Forţa Întrunită cu Grad Ridicat de Operativitate a NATO (Very High Readiness Joint Task Force - VJTF), participantă la exerciţiul multinaţional „Noble Jump -17”, s-a dislocat în poligonul Cincu.

Aşa cum am amintit într-un articol precedent, în care am vorbit despre prima intrare a trupelor din cadrul VJTF pe teritoriul României, faza de dislocare a acestora este o etapă importantă a exerciţiului „Noble Jump -17”, poate mai importantă chiar decât activităţile din poligon.

De aceea, am ţinut să fim martori şi la această fază a exerciţiului, cea care cuprinde dislocarea (etapa de ajungere în punctul de destinaţie) şi instalarea trupelor în poligon, fază în care sunt desfăşurate activităţi specifice pe linia asigurării sprijinului naţiunii-gazdă de către ţara noastră.

Astfel, am asistat la sosirea celui mai numeros detaşament românesc participant la acest exerciţiu, militarii craioveni din cadrul nou-înfiinţatei Brigăzi Multinaţionale. Având deja tehnica de luptă şi echipamentele dislocate în poligon, detaşamentul acestei structuri, cuprinzând militari din mai multe unităţi ale brigăzii, au sosit pe calea ferată, debarcând în staţia Voila, de unde au fost preluaţi de autocamioane. Această modalitate de dislocare face parte din concepţia realizată de către planificatorii exerciţiului, care prevede utilizarea tuturor căilor de comunicaţie (aeriană, rutieră, navală, pe calea ferată) către destinaţia finală.

La debarcarea militarilor români a fost de faţă şi o echipă de televiziune de la postul media „NATO Channel”. Căpitanul Mihai Stăncioiu, ca reprezentant al Brigăzii Multinaţionale, a făcut o scurtă declaraţie de presă: „Avem în compunere structurile participante la acest exerciţiu, forţe din batalioanele de infanterie şi de artilerie subordonate. Rolul nostru este de a ne antrena forţele într-un cadru multinaţional. Vrem să arătăm că Armata României este pregătită şi adaptabilă: pregătită pentru mâine şi adaptabilă în viitor”. Referitor la colaborarea cu celelalte armate din ţările membre NATO, ofiţerul a apreciat ca fiind foarte bună şi că „în ultimul timp, legăturile sunt din ce în ce mai strânse prin prisma acestor exerciţii”.

De asemenea, şi maiorul Iulian Baciu, ofiţer în cadrul brigăzii craiovene, a vorbit în numele structurilor de logistică din cadrul acestei mari unităţi: „Misiunea noastră este să susţinem logistic trupele Brigăzii Multinaţionale şi să colaborăm cu partenerul străin. Asta înseamnă cartiruire, hrănire, asigurarea serviciilor de spălare, şi tot ce înseamnă logistica într-o misiune. Suntem nerăbdători să colaborăm cu celelalte detaşamente militare ale celorlalte state. Este o onoare pentru mine să particip la acest fel de misiuni, împreună cu parteneri din NATO” - a încheiat maiorul Baciu.

Pe locotenent-colonelul Daniel Mohora, coordonatorul operaţiilor Brigăzii Multinaţionale şi cel care asigură funcţia de stat major pe timpul acestui exerciţiu, l-am găsit în punctul de comandă din tabăra riguros organizată de către militarii români: „Suntem implicaţi cu Batalionul 20 Infanterie <Dolj> (<Scorpionii Negri>), Batalionul 26 Infanterie <Neagoe Basarab> (<Scorpionii Roşii>), Batalionul 325 Artilerie <Alutus> şi Batalionul 116 Sprijin Logistic <Iancu Jianu>" - ne-a declarat ofiţerul. Privind activităţile desfăşurate pe timpul fazei exerciţiului de integrare a forţelor, acesta a adăugat: „Batalionul 20 Infanterie asigură OPFOR-ul (forţele inamice) pentru VJTF, iar Batalionul 26 Infanterie se instruieşte împreună cu contingentul polonez. Ulterior, militarii noştri vor participa la exerciţiile cu trageri de luptă planificate pentru săptămâna viitoare”.

Tot în această tabără, situată undeva pe dealurile poligonului Cincu, am găsit şi pe militarii companiei de poliţie militară, subunitatea pusă la dispoziţie de Armata României, Forţei Întrunite cu Grad Ridicat de Operativitate a NATO. De fapt, doar o mică parte dintre militarii acestei companii se mai aflau în tabără, marea lor majoritate fiind desfăşuraţi în cuprinsul poligonului, în zona de dispunere a structurii de conducere a exerciţiului, executând misiuni specifice de protecţie a Forţei şi control a ordinii şi disciplinei, sau în misiuni de însoţire a coloanelor.

Compania de Poliţie Militară din cadrul Batalionului 265 Poliţie Militară, participantă la exerciţiul „Noble Jump-17”, aşa-numita Companie VJTF, a fost nominalizată a participa în cadrul acestui pachet de forţe pentru anii 2016, 2017 şi 2018. Aşa cum am aflat de la comandantul companiei, căpitanul Marius Bulgariu, subunitatea are, pentru acest an, un termen de reacţie („notice to move”) de cinci zile şi este dotată cu autovehicule blindate de tip HUMVEE şi URO-VAMTAC. Subunitatea a participat deja la mai multe exerciţii multinaţionale ca şi structură VJTF, ultimul mai important fiind exerciţiul „Noble Ledger” din anul 2016, desfăşurat în poligonul Sennelager din Germania.

Căpitanul Marius Bulgariu ne-a făcut unele precizări privind activităţile companiei sale în cadrul exerciţiului „Noble Jump -17”: „Prin gradul nostru de implicare, atât în ce priveşte forţele şi mijloacele, dar şi misiunile de executat, acest exerciţiu este testul companiei. Participăm cu 85 de militari, având ca misiune asigurarea sprijinului de poliţie militară, atât pe timpul afluirii şi defluirii, cât şi pe timpul desfăşurării propriu-zise a exerciţiului. Având în vedere caracterul său multinaţional, asigurarea ordinii şi disciplinei militare în poligonul Cincu reprezintă o provocare pentru militarii din cadrul companiei, dar sunt convins că nivelul ridicat de pregătire al acestora va duce la îndeplinirea cu succes a misiunii”. Legat de afluirea forţelor, ofiţerul a adăugat: „A fost un efort ridicat, dar, prin planificarea riguroasă a activităţilor şi cu sprijinul acordat de subunităţile de poliţie militară de pe teritoriu, am reuşit ca, până în acest moment, să  îndeplinim cu succes misiunea”.  

Împreună cu căpitanul Bulgariu, care îşi făcea controlul de rutină al militarilor săi, aflaţi în diferite puncte din poligon, am mers şi noi pentru a vedea locul şi felul în care sunt dispuse contingentele militare ale partenerilor de Alianţă participanţi la exerciţiu. Unele detaşamente, precum cel spaniol, abia ce se întregise prin ajungerea la destinaţie a ultimului convoi, dar militarii din celelalte state erau deja în pline activităţi administrative. Ici-colo, pe dealurile Cincului, se vedeau, la poalele vreunei păduri sau în jurul unor garduri de sârmă ghimpată, tot felul de echipamente militare, de la elicoptere şi maşini de luptă, la tot felul de autovehicule de transport sau autospeciale. După mai multe zile de când au plecat de la bazele lor, militarii aveau ocazia de a se odihni sau relaxa... activ, pregătind activităţile din zilele următoare, participând la şedinţe de lucru sau bătând drumurile bine amenajate de-acum către şi de la locurile de servire a mesei.

Într-un cuvânt, un dute-vino permanent pe căile de acces din interiorul poligonului sau către localitatea Cincu, supravegheat atent de către poliţiştii militari români, şi cu care oile întâlnite din loc în loc pe dealurile Cincului par a fi într-o armonie deplină.

***

În clădirile Centrului Naţional de Instruire Întrunită sunt găzduite, pe lângă o parte dintre militarii participanţi, şi elementele de conducere operaţională ale exerciţiului, precum şi cele care coordonează susţinerea logistică necesară.

Locotenent-colonelul Fred Lewald, ofiţer german din cadrul Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, este ofiţerul de proiect al exerciţiului „Noble Jump-17” şi se ocupă de 18 luni de planificarea şi organizarea acestuia. Având amabilitatea de a ne vorbi, din această perspectivă, locotenent-colonelul Lewald a  declarat: „Scopul exerciţiului este de a demonstra capabilităţile NATO de a reacţiona în timp scurt la orice fel de criză şi de a a-şi disloca forţele cu nivel ridicat de răspuns oriunde este necesar pentru a-şi sprijini aliaţii, în cazul unei situaţii de criză”. Ofiţerul german a precizat că faza de dislocare a forţelor participante a început înainte chiar de ziua oficială de deschidere a acestui exerciţiu (29 mai), odată cu plecarea trupelor din bazele lor. „Este vorba de trupele care au debarcat la momentul oficial de începere a exerciţiului în porturile din Grecia, au traversat apoi Grecia şi Bulgaria. Faza următoare a exerciţiului este cea de integrare a forţelor, în care se vor face exerciţii de instruire la nivel companie şi batalion cu forţele din cadrul VJTF, precum şi exerciţii de instruire în comun cu forţele româneşti, urmând apoi un exerciţiu cu trageri de luptă planificat pentru Ziua Distinşilor Vizitatori. Ca premieră, forţele Brigăzii Multinaţionale vor fi prezente pentru a sprijini aceste activităţi de instruire”. Întrebat fiind despre atingerea obiectivelor stabilite până la acest moment, reprezentantul comandamentului NATO a răspuns: „Da, toate obiectivele exerciţiului privind dislocarea au fost îndeplinite”.

Colonelul Petrică Cioară este cel care conduce celula de coordonare a asigurării sprijinului naţiunii-gazdă pentru România, dislocată în poligonul Cincu pe timpul exerciţiului „Noble Jump-17”. Această structură este formată din reprezentanţi din cadrul forţelor terestre, cele care asigură majoritatea mijloacelor de sprijin, dar şi din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit şi Centrului de coordonare a mişcării din subordinea acestuia, din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, care asigură echipele de recepţie de pe cele două aeroporturi utilizate pentru acest exerciţiu, Sibiu şi Bucureşti, precum şi un membru al Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din cadrul Statului Major General pe linia lecţiilor învăţate.

Celula de coordonare, aşa cum precizează colonelul Cioară, „are autoritate asupra tuturor structurilor Armatei României implicate în acordarea sprijinului naţiunii-gazdă pe destinaţiile finale ale acestui exerciţiu din România, asupra structurilor de tranzit, asupra structurilor care asigură protecţia Forţei sau a celor care asigură sprijin de mişcare şi transport pentru toate forţele aliate participante. Este cel mai mare exerciţiu care s-a desfăşurat până acum în România, de când am devenit membri NATO, şi este primul exerciţiu care presupune implicarea semnificativă a naţiunii-gazdă, nu numai în acordarea spijinului, dar şi în comanda şi controlul forţelor care se dislocă. Este un exerciţiu provocator, pentru că ne-a obligat să  coordonăm diferite structuri (categorii de forţe armate, comandamente de sprijin), să asigurăm funcţionalitate pe domenii care transcend structurile (protecţia Forţei, escortele de poliţie militară fiind doar un exemplu). De asemenea, coordonarea cu celelalte instituţii ale statului este mare, complexă şi priveşte nu doar deplasarea, dar şi securitatea activităţilor şi participanţilor, asigurarea condiţiilor pe care România şi le-a asumat în calitate de naţiune-gazdă”.

Ca o concluzie a discuţiei, colonelul Petrică Cioară a mai adăugat: „Dacă faza de planificare a avut plusuri şi minusuri şi a fost o provocare datorită complexităţii şi timpului avut la dispoziţie, faza de execuţie se desfăşoară mai mult decât satisfăcător, impresionante fiind bunăvoinţa tuturor persoanelor şi structurilor implicate în a asigura un sprijin al naţiunii-gazdă care să fie remarcat”.

Aşadar, un efort intens pentru pregătirea şi desfăşurarea acestui mare exerciţiu, efort depus de către toate structurile implicate şi care până la acest moment a dat rezultatele aşteptate. 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


„ŢINTĂ PRINSĂ!"
Publicat pe: 18.10.2017
Afişări: 209

Viaţa nu este mereu precum fotografiile
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 277

Competiţia celor mai buni - 10 ani de existenţă
Publicat pe: 18.09.2017
Afişări: 1,425
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
Publicat pe: 12.09.2017
Afişări: 242

Ceremonia de predare a autorităţii la TAAC
Publicat pe: 07.09.2017
Afişări: 330
Batalionui 911 Infanterie "Capidava"/Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti" participă la exerciţiul multinaţional  „Agile Spirit -17”, în Georgia.
„Agile Spirit-17”
Publicat pe: 05.09.2017
Afişări: 276

Citeşte şi:

Publicat pe 02.05.2017
Militarii din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei continuă în această perioadă programul de pregătire, în vederea participării la...

Comentarii