Scenarii ale ducerii operaţiilor ofensive la „Brave Warrior-17”

Maior Dan CRIŞAN
Publicat pe 13.07.2017

În seria de antrenamente cu trupe în teren, din primele trei zile ale acestei săptămâni, planificatorii exerciţiului „Brave Warrior-17” au jucat structurile militare multinaţionale, în principal, în scenarii ale ducerii operaţiilor ofensive.

Realitatea câmpului de luptă a fost simulată prin introducerea în joc a „inamicului”, căruia i-au fost lăsate libertăţi de acţiune astfel încât „forţele proprii” să fie puse în situaţii tactice cât mai angajante. Jocul de-a războiul de tip „force on force” urmăreşte, pe de o parte, crearea unor medii operaţionale cât mai apropiate realităţilor posibile ale câmpului de luptă actual şi, pe de alta, mai important, trecerea la rezolvarea situaţiilor tactice de către luptători, în etape comprimate de timp. Această modalitate de desfăşurare a instrucţiei este practicată de ani buni în poligoanele din spaţiul NATO, fie în varianta mai simplă, prin raportarea radio şi observarea mişcărilor tactice ale jucătorilor în teren, ca cea din facilităţile de pregătire  ale Hungarian Defence Forces Bakony Combat Training Center din Ungaria de acum, fie în varianta mai complexă, prin utilizarea sistemelor digitale de urmărire prin laser, la distanţă, a forţelor şi tehnicii de luptă şi a preciziei tragerii diferitelor tipuri de armament ca aceea din Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” din România. În procesul de pregătire a  „trupelor proprii”, de mare relevanţă este calitatea acţională a „forţelor adverse”. Cu cât mai creativ reconstruiesc aceste „forţe adverse” mediile operaţionale, utilizând pe cât posibil la nivel tactic informaţiile privitoare la ducerea războiului de generaţia a cincea, cu atât mai combative devin „trupele proprii”.

În jocul de-a războiul din această perioadă a exerciţiului „Brave Warrior-17”, „trupele proprii” au fost reprezentate de structura multinaţională construită din elemente americane, cehe, croate, poloneze, româneşti, slovace şi ungureşti, iar „forţele adverse” au fost jucate de englezi şi unguri. Cu toţii şi-au folosit, integrat deprinderile tactice de ducere a acţiunilor de luptă, cu toţii au avut de câştigat prin realizarea, în parteneriat, a obiectivelor propuse în documentele elaborate în şedinţele anterioare de planificare a exerciţiului. Obiectivele de instruire ale detaşamentului românesc constituit din militari ai Batalionului 191 Infanterie au cuprins, pentru această fază din perioada destinată pregătirii internaţionale, printre altele, executarea deplasărilor tactice spre zona de ducere a operaţiilor, identificarea şi angajarea prin foc a inamicului, sprijinirea prin foc a altor forţe din structura „trupelor proprii” şi trecerea la ofensiva din mişcare.

În diferitele stadii de ducere a luptei, niciun nou aliniament nu s-a lăsat atins fără eforturi susţinute şi corelate ale trupelor şi tehnicii şi, mai ales, fără pierderi din rândul forţelor adverse. Deşi numeric mai mic şi cu posibilităţi tehnice mai reduse, „inamicul” a beneficiat de organizarea apărării din timp şi de folosirea cu creativitate a tacticii de hărţuire a adversarului, în efortul acestuia de a ajunge la aliniamentul fixat pentru executarea asaltului final. Orice eroare tactică, orice amplasare a elementelor de dispozitiv în zone insuficient acoperite în teren nu au rămas neexploatate de „inamic”. De-a lungul exersării variantelor zilnice ale scenariului general al exerciţiului, arbitrii „jocului de război” anunţau nimicirea şi scoaterea din „joc” a unor elemente fie dintr-o tabără, fie din cealaltă, astfel încât cursurile de acţiune ale fiecărei părţi să fie ajustate, potrivit noilor date ale câmpului de luptă.

Efortul militarilor români, în economia generală a exerciţiilor de rezolvare a unor situaţii tactice în teren din aceste trei zile, a fost subliniat şi apreciat distinct de către organizatorii pregătirii, ofiţerii din comandamentul brigăzii maghiare de infanterie.

Următoarea perioadă, pentru infanteriştii arădeni, este destinată exerciţiilor cu trageri de luptă; aşadar, în armamentul românilor muniţia de război va înlocui muniţia de manevră utilizată până acum. Iar inamicul va prinde doar conturul obiectivelor fixe şi mobile din sistemul de ţinte al poligonului maghiar.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


„ŢINTĂ PRINSĂ!"
Publicat pe: 18.10.2017
Afişări: 202

Viaţa nu este mereu precum fotografiile
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 273

Competiţia celor mai buni - 10 ani de existenţă
Publicat pe: 18.09.2017
Afişări: 1,424
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
Publicat pe: 12.09.2017
Afişări: 241

Ceremonia de predare a autorităţii la TAAC
Publicat pe: 07.09.2017
Afişări: 327
Batalionui 911 Infanterie "Capidava"/Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti" participă la exerciţiul multinaţional  „Agile Spirit -17”, în Georgia.
„Agile Spirit-17”
Publicat pe: 05.09.2017
Afişări: 274

Citeşte şi:

Publicat pe 20.10.2017
În perioada 18–21 octombrie 2017, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos...
Publicat pe 06.10.2017
Pornind de la realitatea că un absolvent de colegiu militar, viitor ofiţer în Armata României trebuie să se adapteze la situaţii de comunicare dintre...

Comentarii