Noi nu ne ducem cu flori în Afganistan, dar nici cu rea-credinţă

Orice s-ar crede din exterior, armata română chiar nu are misiuni uşoare, iar militarii românii ştiu să se facă remarcaţi în operaţiunile militare internaţionale de tip Coaliţie, precum cele din Afganistan, acolo unde, din luna august, Batalionul de Infanterie Protecţia Forţei „Brave Hearts” desfăşoară misiuni în cadrul efortului comun NATO „Resolute Support”.

Suntem la începutul lunii septembrie, iar afară este o zi caldă, ca de vară. Aici, în Afganistan, a început sezonul toamnă-iarnă. Nu de modă, ci de luptă. Şi se poartă, ca şi în anii trecuţi, mozaicul de culori tip deşert, casca şi vesta, bocancii cu carâmb înalt,  tunsoarea scurtă, iar ca accesorii, ochelarii balistici, mănuşile tactice, puşca automată  etc.

În ţară, cei dragi nouă se pregătesc de începerea şcolii. Îmi imaginez, pentru o clipă, forfota din librării, din  magazine, din şcoli. Aici, în Afganistan, camarazii se gândesc întâi de toate la cei dragi, punându-şi întrebări fireşti de altfel: "Oare se descurcă singuri, au tot ce le trebuie? Mi-au zis că sunt bine, doar ca să stau eu liniştit şi să-mi văd de misiune?". Şi tocmai că sunt OAMENI, se gândesc că, prin sacrificiul lor, pot aduce o speranţă şi o rază de soare în inima şi sufletul poporului afgan. De fapt, acesta este şi scopul pentru care "fiii Vrâncioaiei” se află în această parte a lumii, încrâncenată de sărăcie, de conflicte şi de suferinţă.

Ne pregătim să executăm o nouă misiune, cred  că a cincizecea săptămâna asta. „Este a 48-a” -  mă corectează sublocotenentul Claudiu  Mechno, comandant de pluton în cadrul Companiei „Wild Dogs”.  „Cea în care vom merge cu comandantul batalionului va fi a cincizecea” - mă pune el la punct.   

Deşi foarte tânăr, camaradul meu emană acea siguranţă şi stăpânire de sine,  pe care doar profesioniştii o au.

Militarii din pluton îl respectă pentru că ştie ce are de făcut. Mă uit la el cu admiraţie, dar şi cu un pic de invidie. Infanteriştii focşăneni ştiu ce au de făcut, îşi pregătesc cu grijă echipamentele şi tehnica, verifică ultimele detalii despre traseu, actualizează informaţiile  şi primesc binecuvântarea de la preotul batalionului, Constantin Cîrloanţă.

Ieşim din Baza Militară Kandahar şi ne îndreptăm, cu precauţie, către KHOSV AB.

Odată ajunşi,  luăm parte la discuţii cu liderii locali şi aflăm informaţii care ne ajută să evaluăm corect ameninţările din aria de responsabilitate. Până aici pare ceva simplu, însă lucrurile nu sunt deloc aşa cum par.

Infanteriştii cu inimi neînfricate sunt de fiecare dată impresionaţi de populaţia afgană, în special de copii, şi împart cu aceştia, ori de câte ori au ocazia, apă şi dulciuri.  În localitate sunt foarte mulţi copii, care vin în întâmpinarea militarilor români atunci când îi văd. Se apropie de noi pentru că ştiu că vor primi ceva bun, un suc sau dulciuri.

„Pe timpul desfăşurării misiunilor, militarii focşăneni încearcă în permanenţă să fie aproape de localnici. Respectându-le cultura, ascultându-i sau pur şi simplu spunându-le o vorbă bună, fac din relaţia militar-localnic să se nască o relaţie de prietenie, bazată pe respect şi încredere” - ne împărtăşeşte Daniel Păltinuş, ajutor comandant grupă în cadrul plutonului.

Fară să realizez, se lasă seara, ne pregătim de încheierea misiunii. Ne îmbarcăm şi pornim către bază. La intrarea în campul românesc ne întâlnim cu o altă patrulă, ce pleacă în misiune. Asigurăm astfel o permanentă prezenţă în aria de responsabilitate.

Afganistan este o ţară bogată în tradiţie şi istorie. Chiar dacă este măcinată de război, ţara ascunde o mulţime de locuri frumoase.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Competiţia celor mai buni - 10 ani de existenţă
Publicat pe: 18.09.2017
Afişări: 1,249
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
“Agile Spirit-17” se apropie de sfârşit!
Publicat pe: 12.09.2017
Afişări: 178

Ceremonia de predare a autorităţii la TAAC
Publicat pe: 07.09.2017
Afişări: 242
Batalionui 911 Infanterie "Capidava"/Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti" participă la exerciţiul multinaţional  „Agile Spirit -17”, în Georgia.
„Agile Spirit-17”
Publicat pe: 05.09.2017
Afişări: 227
Ceremonie militară de executare a transferului de autoritate între Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 280 Infanterie Mecanizată
Ceremonie românească în Kandahar
Publicat pe: 21.08.2017
Afişări: 250
QRF se deplasează la locul de intervenţie
QRF, EXTREMĂ URGENŢĂ!
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 747
Echipa tehnică a ENS şi BIPF Lupii Negri
Maeştrii MRAP-urilor
Publicat pe: 17.08.2017
Afişări: 948

Undeva... în Kandahar, Afganistan
Publicat pe: 09.08.2017
Afişări: 532

Citeşte şi:

Ceremonia de plecare în Teatrul de Operaţii Afganistan a Batalionului de Protecţia Forţei "Brave Hearts"
Publicat pe 18.07.2017
În data de 18 iulie 2017, la sediul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizate „Unirea Principatelor” din Focşani a avut loc activitatea de citire a...
Ceremonie militară de executare a transferului de autoritate între Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 280 Infanterie Mecanizată
Publicat pe 21.08.2017
În data de 20 august 2017, în Baza Militară Aeriană din Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de executarea transferului de autoritate...

Comentarii