„Vulturii Carpaţilor”, pe urmele lui Alexandru Macedon

Locotenent Crinu ŞINCARI
Publicat pe 13.06.2018

În Baza Militară Aeriană Kandahar activitatea este perpetuă. Militarii se rotesc în patrule, se pregătesc pentru o nouă misiune sau se află la odihnă. Este, astfel, un cerc în care ne rotim în ritm alert şi în care fiecare dintre noi are un rol important.

Nu se pune problema să nu executăm zilnic sarcinile specifice misiunilor pe care le avem de îndeplinit conform planificării, la aceeaşi intensitate ca în primele zile de la preluarea ariei de responsabilitate în cadrul efortului comun NATO „Resolute Support”, chiar dacă temperaturile ating 45-47 de grade Celsius.

Ora locală 03:00. De această dată, militarii Plutonului 4 „Lion” au primit misiunea de a executa, în parteneriat cu forţe americane şi afgane, cercetarea uneia dintre cele mai periculoase arii din sudul provinciei Kandahar, domeniul insurgenţilor şi zonă de trafic a rachetelor şi materialelor explozive. Alături de noi este prezent şi locţiitorul comandantului de batalion, locotenent-colonel Cezar Popa. Acesta solicită comandantului de batalion şi îşi planifică ieşirile în arie astfel încât prezenţa unuia dintre ei să fie periodică în compunerea patrulelor, aspect care dă încredere şi mai mare militarilor din subordinea lor.

Militarii verifică armamentul, muniţia, materialele, transmisioniştii verifică legăturile radio, se fac ultimele precizări, se dau ordine clare şi precise. Totul se desfăşoară ca la carte, în ritm alert. Pentru caporalul Ionuţ Postoacă, această activitate reprezintă unul din cele mai importante momente din timpul zilei, el precizând:  „Îmi verific echipamentul de protecţie, muniţia, armamentul şi aparatura de vedere şi ochire pe timp de noapte, împreună cu acumulatorii de rezervă, precum şi detectorul de metale, care îmi este cel mai mare ajutor când vine vorba de cercetarea terenului din aria de responsabilitate în care acţionăm. Ştim sigur când plecăm, dar nu se ştie ce poate să apară pe timpul executării misiunii şi când ne putem întoarce, tocmai din acest motiv ne pregătim ca pentru o ieşire chiar şi de 24 de ore, iar important pentru noi este să avem atâtea intrări în bază câte ieşiri”.

De undeva, din noapte, se întrezăreşte mentorul spiritual din Afganistan, preotul militar al Batalionului de Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, părintele Gheorghe Nicolescu, care spune rugăciunea „Tatăl Nostru”, ca de fiecare dată. La rândul lor, în şoaptă, militarii musceleni rostesc binecuvântarea, în timp ce gândul, ca o nălucă, le zboară, probabil, la cei dragi de acasă.

Comandantul de pluton se asigură că militarii au înţeles misiunea, primind răspunsuri scurte şi clare la întrebările adresate lor în cadrul rampbriefului, întrucât militarii din subordinea sa au în minte nenumăratele repetiţii pe procedurile privind reacţia la orice tip de pericol care ar putea să apară în aria de responsabilitate.

Ne îndreptăm spre MRAP-urile aliniate şi gata de plecare. Miile de cai putere se pun în mişcare, învăluite de praful drumului. La un moment dat oprim, cercetăm zona şi facem joncţiunea cu forţele de securitate afgane. Apoi ajungem într-o zonă parcă desprinsă din altă lume, unde terenul parţial arid se îmbină cu cel preponderent deşertic care, de-a lungul istoriei, a creat probleme în ducerea acţiunilor de luptă, chiar şi marelui Alexandru Macedon, în incursiunea sa războinică. (Alexandru Macedon a construit în această parte a Afganistanului numeroase aşezări, unele purtând chiar numele de „Alexandru”. Invadatorii ulteriori şi populaţiile care s-au perindat prin provincie nu puteau pronunţa aceste nume elene cu o prea mare uşurinţă, denumirile lor fiind schimbate. Un astfel de exemplu este chiar denumirea de „Kandahar”, care în anul 330 Î.H. se numea “Alexandria”).

Un teren accidentat, care la cea mai mică neatenţie te poate pune la pământ. Se începe verificarea zonei. Paşi scurţi şi apăsaţi. Se aud prin staţie comenzile clare şi precise. Legătura radio este vitală. La această oră, vizibilitatea este redusă, dispozitivul de vedere pe timp de noapte făcându-şi pe deplin datoria. Se parcurge încet distanţa planificată, cu opriri scurte, atunci când ceva pare suspect. Orice dâmb, orice groapă sau o săpătură proaspătă, totul poate ascunde o ameninţare de tip Dispozitiv Exploziv Improvizat/DEI.

Indiferent cât de sofisticat este echipamentul şi tehnica avută la dispoziţie, cel mai important aspect îl reprezintă munca militarului debarcat, care cercetează, cu atenţie, toate locaţiile suspecte. O astfel de sarcină cere multă răbdare, atenţie, antrenament şi tratarea cu seriozitate a fiecărui indiciu ce ar putea să ducă la descoperirea lor. Plutonierul Relu Petrescu consideră că acest tip de misiuni sunt foarte solicitante din punct de vedere fizic şi psihic, deoarece necesită un efort îndelungat şi o concentrare maximă. Am încercat pe timpul pregătirii în ţară să aplic anumite metode de pregătire fizică cu implicaţii psihice, care să-mi ajute colegii să treacă peste cele mai grele momente în misiunile de acest tip, iar aici, în teatrul de operaţii, sunt mulţumit să văd rezultatele.

Suntem într-una din zonele în care se planifică atacurile asupra forţelor Coaliţiei şi de unde se lansează rachete asupra bazei. Urmărim orice posibilă rută de infiltrare a insurgenţilor în aria de responsabilitate. Fiecare fărâmă de pământ poate oferi un indiciu şi, în orice moment, putem fi angajaţi cu foc. Nu avem voie să greşim.

Din loc în loc sunt identificate urme ale atacurilor anterioare executate asupra bazei. La un moment dat patrula se opreşte, un militar observă un posibil indice de demascare al unui DEI în vecinătatea unui punct obligatoriu de trecere şi transmite informaţia comandantului de pluton. Toţi militarii ştiu să acţioneze, fiecare având sarcini clare şi precise, stabilite cu mult timp înainte, încă din perioada de pregătire din ţară. După o cercetare amănunţită a zonei respective, se aude „LIBER!” în staţie, moment în care toată patrula trăieşte un sentiment de uşurare, însă nu pentru mult timp, deoarece misiunea continuă.

La câteva sute de metri depărtare se zăreşte un sat. Nicio mişcare, linişte deplină. Satul pare părăsit, iar interpretul Abdulah, sau “Vasile” cum îi spun militarii români, ţine să ne amintească: „E Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare a noastră”. Pe timpul Ramadanului, localnicii îşi rezolvă problemele şi îşi desfăşoară activităţile preponderent noaptea, de la apus la răsărit. De altfel, cine ar mai putea face ceva, la 42 de grade Celsius, fără apă?

Misiunea a continuat cu aceeaşi atenţie, curaj şi determinare. După un timp, camarazii au primit ordin de îmbarcare cu direcţia bază, casa lor pentru şase luni.

Militarii au ajuns în bază. Totul a fost verificat, raportat, dar mai ales apreciat. După  un duş reconfortant şi masa de seară, toţi s-au îndreptat către camerele lor, unii adormind cu un oftat adânc cauzat de dorul celor de acasă.

La sfârşitul misiunii, locţiitorul comandantului, locotenent-colonel Cezar Popa, ne-a transmis: ”Militarii din patrulă şi-au executat misiunea foarte bine, au fost atenţi şi responsabili, au dat dovadă de profesionalism şi s-au adaptat perfect la situaţia tactică din teren”.

Cu mintea ageră şi atenţia distributivă, cu gândul la următoarea mişcare, ca într-un joc de şah, cu capacitatea de previziune folosită la maxim, „Vulturii Carpaţilor” îşi fac pe deplin datoria de a menţine un climat de securitate stabil în provincia Kandahar.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Citeşte şi:

Ca să intri în Baza Militară Aeriană Kandahar trebuie să treci de un filtru extrem de complex, iar cei de care depinde securitatea tuturor celor din...
Publicat pe 28.06.2018
Printre calităţile militarilor Batalionului de Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” regăsim dorinţa de perfecţionare şi nevoia de pregătire...

Comentarii