Cercetaşii bănăţeni – exerciţii de antrenament cu trupe în teren

Plutonier Marius BUDESCU
Publicat pe 02.07.2018

Plecând de la motto-ul: „Instruieşte–te aşa cum vei lupta!”, militarii Batalionului 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea” din Timişoara au participat, pe parcursul lunii iunie, la exerciţii de antrenament cu trupe în teren.

Exerciţiile au fost de nivel patrulă de cercetare şi au fost precedate în lunile anterioare de exerciţiile în teren de nivel echipă.

Raioanele de desfăşurare a misiunilor de cercetare au oferit condiţiile de teren şi planimetrie necesare, iar vremea, capricioasă în această perioadă, ne-a determinat să afirmăm: „Iar e vremea cercetaşului!”.

Pentru plutonierul Mihai Baderca, „Temele de pregătire la cercetare sunt mai atractive decât cele de la infanterie. Aici este mai mult de învăţat şi tot timpul eşti curios şi dornic să aprofundezi”.

Traiul în condiţii de izolare, topografia militară, instrucţia tactică de specialitate, comunicaţiile şi informatica sunt principalele categorii de pregătire pe care cercetaşii le -au aprofundat pe timpul misiunii.

„Specialitatea de cercetare este una dificilă, dar foarte frumoasă. Este prima mea experienţă ca şi comandant de pluton şi pot spune că gradul de coeziune este extrem de important pentru ducerea misiunilor la bun sfârşit ” - mărturiseşte sublocotenentul Mihai Gheţe.

Fiecare misiune specifică de cercetare reprezintă punerea în aplicare în mediul natural necunoscut, uneori ostil, a procedurilor, tehnicilor şi tacticilor învăţate în sălile de pregătire. Exerciţiile desfăşurate în teren aduc un plus de experienţă atât pentru fiecare cercetaş, cât şi pentru militarii din statul major care coordonează activitatea patrulelor.

Concomitent cu instruirea şi perfecţionarea deprinderilor în teren se execută şi antrenarea statului major pentru punerea în aplicare a procedurilor standard de operare în diferite situaţii.

Nu de puţine ori, cercetaşul constată că detaliile de planimetrie şi terenul oferă surprize mai puţin plăcute, iar „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Uneori detaliile organizatorice stabilite la pregătirea misiunii sunt modificate, în funcţie de cadrul natural real existent. Mai mult decât atât, cercetaşul manifestă flexibilitate şi capacitate de adaptare în orice situaţii nou apărute.

Pentru sergentul-major Raul Bobelniceanu, exerciţiile în teren înseamnă „încununarea pregătirii teoretice şi faptul că de fiecare dată când acţionezi în alte raioane, ai posibilitatea de a evita rutina”.

Identificarea cu mediul înconjurător, deplasarea în situaţie tactică pe distanţe lungi, executarea unor şedinţe de pregătire în condiţii de vizibilitate redusă, toate determină creşterea rezistenţei fizice şi psihice a cercetaşului.

Majoritatea participanţiilor la exerciţii sunt veterani ai teatrelor de operaţii din Irak, Bosnia-Herţegovina şi Afganistan. De aceea, experienţa acumulată şi-a pus amprenta asupra pregătirii şi perfecţionării tacticilor, tehnicilor şi procedurilor specifice de cercetare.

„Experienţa acumulată în teatrele de operaţii trebuie fructificată şi totodată conservată. Spre deosebire de mediul  arid în care executăm patrule debarcate aici, în ţară, mediul înconjurător este mult mai divers, ceea ce conferă o dificultate sporită în executarea orientării, mai ales pe timp de noapte” - ne explică caporalul Crinuţ Untan.

„A fi cercetaş înseamnă a fi, înainte de toate, un bun camarad – ne explică sublocotenentul Tudor Ciorbea, întrucât încordarea psihică atinge uneori cote destul de mari şi fără <umărul> de lângă tine, poţi să cedezi şi să nu-ţi îndeplineşti misiunea”. De aceea, putem afirma că gradul de camaraderie ridicat este o stare de permanenţă, iar coeziunea grupului determină forţa necesară îndeplinirii sarcinilor specifice. Paradoxul misiunilor de cercetare este că oricât de bine pregătit ai fi, constaţi că sunt multe lucruri de îmbunătăţit şi că permanenta schimbare a mediului tactic impune noi şi noi soluţii. De aceea, procesul de pregătire este unul constant, permanent şi temeinic.

Exerciţiile de antrenament cu forţe în teren rămân principalul indicator de evaluare a performanţelor cercetaşilor bănăţeni, iar pregătirea de specialitate pe fondul stresului acumulat în medii diferite reprezintă esenţa stării de normalitate în viaţa cercetaşului.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

"Şoimii Carpaţilor", alături de copiii afgani
"Şoimii Carpaţilor", alături de copiii afgani
Publicat pe: 19.09.2018
Afişări: 36

START PLATINUM EAGLE - 18.2
Publicat pe: 29.08.2018
Afişări: 201

Transfer de autoritate în Kandahar
Publicat pe: 27.08.2018
Afişări: 188

Shura celor care zboară la înălţimi
Publicat pe: 20.08.2018
Afişări: 186

“Îngerii Păzitori” din Afganistan
Publicat pe: 13.08.2018
Afişări: 287
Transmisioniştii
“Transmisioniştii deşertului”
Publicat pe: 16.07.2018
Afişări: 663

Sub Jurământul lui Hipocrate
Publicat pe: 28.06.2018
Afişări: 257

Tabără de cercetare la apă
Publicat pe: 28.06.2018
Afişări: 182

„Tigrii” de strajă la punctul de control
Publicat pe: 20.06.2018
Afişări: 558

„Vulturii Carpaţilor”, pe urmele lui Alexandru Macedon
Publicat pe: 13.06.2018
Afişări: 334

Citeşte şi:

Publicat pe 29.08.2018
În data de 28 august, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române din Babadag s-a desfăşurat ceremonia de deschidere a...
Publicat pe 06.02.2018
De regulă, cei care trec pe aici abia au timp să observe, sunt prea preocupaţi de inamic, de pericol, de siguranţa lor, de calitatea îndeplinirii...
Interviu cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu-Liviu UIFĂLEANU - Domnule general-maior, aţi preluat funcţia de şef al...

Comentarii