Militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei" continuă pregătirea pentru participarea în teatrul de operații Afganistan!

Locotenent Mirela CĂPÎLNEAN
Publicat pe 29.10.2018

După aproape șapte săptămâni de la începerea pregătirii pentru misiune, programul de instruire al infanteriștilor gălățeni a evoluat progresiv, de la nivel individ, la nivel grupă și pluton, vizând, în principal, interacţiunea specifică la nivel de structură şi micro-structură, familiarizarea cu situația actuală a Afganistanului și procedurile de operare specifice teatrului de operații.

În această săptămână, în baza de instrucție a batalionului, militarii sunt evaluați la etapa de instruire de nivel pluton. Aceștia desfășoară exerciţii tactice în teren (FTX), planificate după un scenariu fictiv, adaptat mediului din teatrul de operații Afganistan. Incidentele simulate de celula OPFOR (oposite forces) a detașamentului au scopul de a testa modul de reacție al militarilor. Pentru comandanţii de subunităţi, aceste exerciții constituie un bun prilej de a face o evaluare obiectivă a nivelului de performanţă atins.

Experienţa infanteriștilor gălățeni, dobândită de-a lungul celor trei misiuni executate în teatrele de operaţii, este valoroasă şi constituie o bază de plecare în dezvoltarea aptitudinilor necesare îndeplinirii misiunii. Pentru fiecare misiune în parte, pregătirea a reprezentat o etapă esenţială în atingerea obiectivelor propuse. Și de această dată, militarii detaşamentului sunt conștienți că perioada următoare va fi una foarte importantă pentru îndeplinirea misiunii și că nu va fi deloc uşoară.

Comandantul batalionului a ţinut să sublinieze rolul decisiv pe care îl are fiecare militar din detaşament în atingerea obiectivelor de operaţionalizare. Batalionul de Infanterie Protecţia Forţei funcţionează ca o entitate, în care cea mai prețioasă resursă pentru îndeplinirea misiunii o constituie militarul. Pornind de la această premisă, „trebuie să ne antrenăm cu eficienţă, să fim receptivi şi deschişi spre nou şi, ceea ce este cel mai important, să ne mărim disponibilitatea spre efort" - a precizat comandantul batalionului, locotenent-colonel Ilie Melinte.

Pentru militarii Batalionului 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei" urmează o perioadă de pregătire din ce în ce mai intensă, care se va definitiva cu un exerciţiu de repetare a misiunii (MRE) în cadrul Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica" din Cincu, în urma căruia va fi evaluat nivelul de pregătire al întregului batalion.

La sfârşitul perioadei de pregătire, acesta va fi gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support", pentru asigurarea protecției forței în Baza Militară Kandahar.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Între Jurământul lui Hipocrate și Jurământul militar
Publicat pe: 05.11.2019
Afişări: 162

Bucurii mărunte
Publicat pe: 18.10.2019
Afişări: 180

Zilele de foc ale artileriştilor în poligonul Cincu
Publicat pe: 15.10.2019
Afişări: 162

Examen de foc la Capu Midia
Publicat pe: 11.10.2019
Afişări: 167

"Saber Junction 19", prin ochii comandanților de plutoane
Publicat pe: 02.10.2019
Afişări: 172

Cu pași repezi, spre final de misiune...
Publicat pe: 12.08.2019
Afişări: 489

One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 538

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 470

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 404

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 512

Citeşte şi:

Afganistan. A mai rămas o săptămână de misiune pentru Batalionul 300 Protecția Forței Sfântul Andrei. Până atunci, infanteriștii gălățeni mai au o...
”Datorită îndrumării fratelui meu şi dorinţei mele de a explora ceva ce puţină lume o face, cum ar fi executarea de trageri cu diferite categorii de...
Publicat pe 26.09.2018
Recent, în Baza Militară Aeriană din Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de transferul de responsabilitate între contingentele...

Comentarii