Batalionul 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, gata pentru misiune

Plutonier-adjutant Dragoș IORDANA
Publicat pe 25.01.2019

Pași mari către reușită...

Linişte. Linişte de jur-împrejur. Şi alb. Zăpadă, multă zăpadă. Ne-a însoţit tot timpul, căzând din cer cu o consecvenţă demnă de o cauză mult mai bună. Pe alocuri s-a topit, formând bălţi mari de apă, mai apoi a îngheţat şi a creat adevărate patinoare, dar, aici, e curată, nesfârşită şi neatinsă de nimic. Cel puţin, până acum. Vântul a luat o pauză, dar doar ne păcăleşte.Începe să şuiere din nou şi aduce cu el şi altceva. Un zumzet, poate o şoaptă...

Povestea se oprește aici....

Nu e zumzet, nu e nici şoaptă, ci e un zgomot, din ce în ce mai puternic.Dinspre orizont îşi fac apariţia militarii Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, care, însoţiţi de către echipele de consilieri TAAC (Train Advice and Assist Command) Nord, Sud și Vest și AIAT (Army Institutional Advisory Team), participă la ultimele pregătiri, în poligonul Cincu, din cadrul Centrului Național de Instruire Întrunită “Getica”, înainte de a pleca în misiune în teatrul de operaţii Afganistan.

Adaptaţi perfect la condiţiile atmosferice, aceştia îşi desăvârşesc pregătirea acţionând în mod eficient şi constant, ca nişte echipe bine sudate pe parcursul celor aproape cinci luni de pregătire, comunicând între ei prin expresii succinte şi la obiect, rod al antrenamentelor repetate iar şi iar, până la perfecţioarea modului de îndeplinire a misiunilor încredinţate, fiind, fiecare în parte, conştienţi atât de rolul lor personal, cât şi al fiecăruia dintre membrii echipajului, pentru ducerea la bun sfârşit a sarcinilor încredinţate, precum şi conştientizând faptul că, odată porniţi la luptă împreună, împreună trebuie să se întoarcă, la fel, la punctul de plecare.

Cei 448 de militari români sunt gata să activeze în cadrul misiunii NATO "Resolute Support" pentru asigurarea protecţiei Forţei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.

Am încercat să aflu mai multe detalii despre misiunea ce tocmai stă să înceapă. Conform spuselor comandantului Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, locotenent-colonel Ilie Melinte, militar ce a mai participat la trei misiuni în teatrele de operații din Kosovo și Afganistan, în calitate de comandant pluton (2003, 2004) și comandant companie (2009-2010), "Exercițiul de Repetare a Misiunii (M.R.E.), desfăşurat la Centrul de Instruire Întrunită <Getica> din Cincu, în perioada 07-18.01.2018, reprezintă un exercițiu complex, de amploare, care ne va arăta nivelul real al instruirii pe care am desfășurat-o până acum. Va fi un examen greu, dur, la care adăugăm și provocările vremii. Nu va fi deloc ușor, dar avem convingerea că fiecare militar din detașament, începând cu mine și continuând cu ultimul din formație, va da totul pentru reușita acestui exercițiu.

Obiectivul principal îl constituie pregătirea, antrenarea și evaluarea detașamentului, în condiții apropiate de realitatea câmpului operațional din teatrul de operații Afganistan.În cadrul Exercițiului de Repetare a Misiunii, militarii au acţionat conform procedurilor standard de operare din teatrul de operaţii.

Cei 448 de militari ai detaşamentului au aplicat tehnici, tactici și proceduri NATO specifice misiunilor de stabilitate și sprijin, pentru îmbunătățirea și evaluarea nivelului de instruire al întregului batalion.

În aceste două săptămâni de exerciţiu, militarii au desfășurat exerciţii tactice în teren (FTX), planificate după un scenariu fictiv,adaptat mediului din teatrul de operații Afganistan. Incidentele au fost simulate de celula OPFOR (oposite forces) a Centrului şi au avut scopul de a testa modul de reacție al militarilor ca răspuns la anumite incidente.Pentru comandanţii de subunităţi, aceste exerciții constituie un bun prilej de a face o evaluare obiectivă a nivelului de performanţă atins.

Pe replicile din teren realizate în poligonul Cincu, militarii au executat misiuni de patrulare, îmbarcare sau debarcare de pe tehnica de luptă, misiuni de protecţie a instructorilor şi consilierilor responsabili de instruirea forţelor de securitate afgane, misiuni de observare şi control trafic în punctul de acces în bază.

Pe parcursul exerciţiului, militarii Batalionului 300 Protecția Forței <Sfântul Andrei> au beneficiat de sprijinul nemijlocit al specialiștilor Centrului Național de Instruire Întrunită <Getica>, precum și de experiența militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte <Dragoslavele>, întorși recent din teatrul de operații Afganistan, care vor avea rolul de observatori-controlori instructor.

Pregătirea pentru misiune a debutat la inceputul lunii septembrie a anului 2018 şi a durat aprope cinci luni de zile. Militarii s-au antrenat folosind baza de instrucţie a unității din Galați, în poligonul de trageri Smârdan, dar și pe cea a Centrului Național de Instruire Întrunită <Getica> din Cincu. Programul de pregătire a evoluat progresiv, de la nivel individ, la nivel grupă și pluton, vizând, în principal, interacţiunea specifică la nivel de structură şi microstructură, familiarizarea cu situația actuală a Afganistanului și procedurile de operare specifice teatrului de operații.

Sunt onorat să mă aflu în fruntea Batalionului 300 Infanterie Mecanizată <Sfântul Andrei>, unitate cu o bogată tradiție de luptă și o recunoaștere a rezultatelor sale în plan național și internațional. Vom executa această misiune în TO Afganistan, unde vom servi țara cu dăruire și profesionalism, așa cum au făcut-o și predecesorii noștri. Nivelul de excelență atins de aceștia ne onorează și ne obligă, în același timp, să ne atingem obiectivele, conform nivelului de ambiție asumat și să păstrăm la înălțime standardele atinse.

Pe întreaga perioadă de pregătire, militarii au dat dovadă de seriozitate şi profesionalism. Aceștia au înțeles poate cel mai important lucru, şi anume că fiecare militar din detaşament are un rol decisiv în atingerea obiectivelor de operaţionalizare.

Batalionul 300 Protecţia Forţei funcţionează ca o entitate în care cea mai prețioasă resursă pentru îndeplinirea misiunii o constituie militarul. Aceștia s-au antrenat cu eficienţă și au fost receptivi, reușind încununarea cu success a unei perioade de efort susținut, a unei munci de echipă și a unei susțineri continue și necondiţionate din partea familiei.

Implicarea fiecărui militar în pregătire, pe funcția pe care este încadrat, îmi conferă prilejul, acum, la sfârșitul pregătirii, de a raporta că Batalionul 300 Protecția Forței <Sfântul Andrei> este gata pentru îndeplinirea misiunii din teatrul de operații Afganistan.Sunt convins că vom acționa cu maximum de profesionalism în orice situație, indiferent de dificultate. De asemenea, mă declar pe deplin satisfăcut de faptul că perioada de pregătire a decurs fără nicio problemă şi fără niciun fel de incidente ".

Omul, baza tuturor lucrurilor...

După toate aceste cuvinte pline de siguranţă şi determinare, am încercat să obţin câteva păreri şi de la cei care se vor ocupa de executarea activităţilor în sine, atât în bază, cât şi pe teren. Plutonierul-adjutant principal Oprea, om aflat sub arme de 27 de ani, va încadra funcţia de subofiţer de administraţie. Se află la a cincea misiune în teatrele de operaţii. Activează ca subofiţer de comandă la Batalionul 285 Artilerie, încă de la înfiinţarea acestei funcţii în armata română. Dânsul ne-a declarat: "Plec în teatrul de operaţii cu o mare încredere, atât în capacitatea mea cât şi a colegilor mei, de executare a misiunilor. Principiul de bază de la care pornim este acela de a pleca şi de a ne întoarce la fel, sănătoşi, acasă, după încetarea perioadei de dislocare în Afganistan.

Mă bucură faptul că am avut o comunicare foarte bună pe timpul pregătirii misiunii cu toţi cei care urmează să participe la aceasta. Mă aştept să fie, din toate punctele de vedere, o reuşită".

Sublocotenentul Tudose, cu o vechime de doi ani în postura de ofiţer al armatei române, priveşte la fel de pozitiv toată desfăşurarea evenimentelor. Se declară norocos pentru oportunitatea de a "prinde" atât de repede o misiune şi spune că o asemenea ocazie de perfecţionare este greu de ratat. La rândul său, afirmă: "Personal, sunt conştient că va fi o misiune grea, va fi o perioadă lungă în care sunt plecat de acasă. Nu sunt căsătorit, nu am obligaţii speciale, dar nu am mai fost plecat niciodată atât de mult timp. Am emoţii, dar acestea sunt constructive, ştiu că din punct de vedere profesional va fi solicitant, dar sunt sigur că voi putea face faţă cu brio tuturor încercărilor. Ne-am antrenat, pe toată perioada pregătirii, pentru ceea ce va urma. Va fi un ciclu permanent de activităţi, dar mă simt pregătit pe deplin pentru reuşită.

Oamenii pe care îi conduc sunt pregătiţi, bine antrenaţi; ştiu, fiecare în parte, ce au de făcut. Vom participa la patrule, totul se organizează din timp, lucrurile se pun bine la punct, se repetă până la însuşire, sunt sigur că militarii plutonului pe care îl conduc vor face tot ceea ce le stă în putere pentru a duce totul la bun sfârşit. Consider că suntem la nivelul la care trebuie pentru executarea 100% a misiunilor trasate".

Caporalul Crihană, genist, ce va participa la a doua misiune ca pistolar, are şi el câteva cuvinte de spus: "Fac parte din B.300 și am o vechime de nouă ani. Pe timpul pregătirii misiunii am învăţat lucruri complet noi faţă de cele pe care le ştiam din activitatea desfăşurată până în prezent. Am beneficiat de experienţa colegilor mai vechi în sistemul militar, şi asta a fost de bun augur. Am găsit suport în rezolvarea tuturor problemelor, plecăm în misiune liniştiţi, din acest punct de vedere.

M-am adaptat foarte bine misiunilor pe care le-am primit şi le-am executat foarte bine. Sunt conştient că voi activa pentru şase luni de acum încolo într-un alt mediu, voi întâlni oameni cu o altă mentalitate, cu alte tradiţii, va fi o adevărată provocare, dar sper că va fi bine. După ce mă întorc, în plan personal, sper să reuşesc să îmi cumpăr o casă, iar, mai apoi, să îmi întemeiez o familie, iar profesional, să acced mai sus, voi încerca să urmez şcoala de subofiţeri".

În cadrul ceremonialului de plecare, după introducerea în formaţie a Drapelului de luptă şi intonarea Imnului de stat al României, s-a executat apelul nominal. Reprezentantul Comandamentului Forţelor Întrunite, colonelul Paul Dumitru, a dat citire extrasului ordinului de misiune a tuturor structurilor participante şi, imediat după aceea, a avut loc oficierea serviciului religios.

"Iată-ne pregătiți să executăm misiunea din teatrul de operaţii Afganistan, unde ne vom servi ţara cu dăruire şi profesionalism. Mulțumim eșaloanelor superioare și tuturor structurilor care ne-au sprijinit pe timpul pregătirii. Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, militarilor Batalionului 300 Protecția Forței <Sfântul Andrei> pentru seriozitatea de care ați dat dovadă. Sunt convins că vom acționa cu maximum de profesionalism în orice situație, indiferent de dificultate, și că ne vom atinge obiectivele conform nivelului de ambiție asumat. Vă asigur că vom doza efortul la maximum pentru a reprezenta cu cinste Armata României în teatrul de operații Afganistan, prin îndeplinirea misiunii încredințate și pentru a ne revedea în efectiv complet acasă" - a fost mesajul comandantului Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, locotenent-colonel Ilie Melinte.

La rândul său, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”, general de brigadă Iulian Daniliuc, a transmis un mesaj militarilor batalionului: "V-aţi pregătit cu toată seriozitatea pentru misiunea care vă aşteaptă şi sunt convins că veţi confirma impresia de excepţie pe care toate contingentele româneşti au lăsat-o în teatrele de operaţii în care au fost  angajate. Am convingerea că prin pregătirea dumneavoastră şi spiritul de echipă care vă caracterizează, veţi interveni cu maximum de profesionalism în orice situaţie, indiferent de dificultate. Aştept să vă întoarceţi acasă cu satisfacţia şi mândria misiunii îndeplinite. Vă doresc mult succes în îndeplinirea misiunilor! Drum bun, misiune reuşită şi să vă întoarceţi cu bine!".

Istorie și tradiție

Batalionul 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei" este o unitate de elită a Armatei Române și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „Enduring Freedom VI” (2005), „ISAF III” (2008) și "ISAF IV" (2011-2012), toate în Afganistan.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, Drapelul de luptă al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare” a Forțelor Terestre, „Emblema de Onoare" a Statului Major General, Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemne de război și Ordinul „Virtutea Militară" în grad de Ofițer, cu însemne de război.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu pași repezi, spre final de misiune...
Publicat pe: 12.08.2019
Afişări: 294

One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 346

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 310

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 267

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 326

Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 507

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 445

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 317

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 382

Citeşte şi:

Publicat pe 26.09.2018
Recent, în Baza Militară Aeriană din Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de transferul de responsabilitate între contingentele...

Comentarii