Alături de camarazii noștri!

Locotenent Mirela CĂPÎLNEAN
Publicat pe 15.04.2019

Sâmbătă, 13 aprilie 2018, o zi normală de misiune pentru infanteriștii Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”. La plecarea din bază îi regăsim pe militarii Plutonului 2 “Panther”, ca de fiecare dată, pregătindu-și materialele, armamentul și echipamentele, cu seriozitate, dar și cu voie bună.

Acești bravi militari au parcurs până acum zeci de kilometri patrulând, îndeplinind diferite tipuri de misiuni, atât ziua, cât și noaptea. Ei, militarii Plutonului 2 „Panther”, și-au îndeplinit misiunile încredințate și s-au întors, de fiecare dată, sănătoși în bază.

Cu toate acestea, acea sâmbătă de 13 avea să fie o zi cu grele încercări pentru ei. Ora locală 11:30, 10:00 ora României. La scurt timp după ce și-au început misiunea de patrulare, la o distanță de aproximativ 4 km de Baza Militară Kandahar, primul echipaj al plutonului a acționat un dispozitiv exploziv improvizat. În urma impactului, un zgomot puternic a zguduit pământul, iar primul MRAP din coloană a fost distrus. În acea mașină, se aflau cinci militari.

Aflându-te acolo și văzând suflul exploziei, un nor mare de fum și praf, cu greu ai putea crede că acei oameni nu au murit. Aceasta a fost imaginea pe care comandantul de pluton a văzut-o, fiind cu o mașină mai în spate. Cu greu, prin stațiile radio, s-a auzit vocea comandantului echipajului 1 și s-a putut lua legătura cu ei. Militarii erau răniți și aveau nevoie de ajutor.

În frunte cu comandantul de pluton, militarii celorlalte trei echipaje au acționat ca o echipă unită, securizând zona și ajutându-și colegii. Plutonierul Dănuț Donțu, caporalii clasa a III-a Cosmin Cătălin Goleanu, Cristian Gabăr și Ionel Cristea erau răniți și așteptau să fie evacuați spre spital. Deși resimțea și el dureri mari, plutonierul Valentin Ionuț Secu, comandantul echipajului 1, a ales să rămână în teren să își ajute camarazii. Până la sosirea MEDEVAC-ului, caporalul Ciprian David, sanitarul plutonului, împreună cu ceilalți colegi, au acordat primul ajutor răniților și au avut grijă ca să rămână stabili și conștienți.

Am ajuns cât am putut de repede la ei. Mi-a fost ușor să îi triez pntru că am avut indici. După ce le-am acordat primul ajutor, le-am aplicat, pe rând, garouri, comprese și pansamente. Am făcut tot ce a fost nevoie pentru a-i menține în stare stabilă. Ceilalți colegi m-au ajutat să îi pun pe targă și să îi transport în alte mașini, pentru a fi la adăpost” - ne-a povestit sanitarul.

În timp ce militarii se chinuiau să își salveze colegii, echipajele s-au lovit de o altă încercare grea. Patrula a fost atacată cu foc de către insurgenți. Top coverii și-au făcut treaba, au reușit să respingă atacul. Nimeni nu a mai pățit nimic.

În scurt timp, militarii răniți au ajuns la spitalul militar din bază, conștienți și în stare stabilă. Nu după mult timp, au ajuns și ceilalți camarazi ai lor. Ce a fost în sufletul lor, numai ei știu. La prima vedere, pe chipul lor nu se citea nicio expresie, ușor nu le-a fost, îi consolează însă gândul că nu s-a întâmplat ceva mai rău.

Într-o situație de criză, minutele se scurg extrem de repede, lucrurile se desfășoară cu o viteză crescută. Comandantul de pluton ne-a precizat: ”În momentul exploziei, pentru câteva secunde am crezut că mi-am pierdut oamenii. Tot ce am văzut a fost un dreptunghi portocaliu, foarte mult fum și praf. Am avut noroc că fiecare militar a știut ce are de făcut și și-a făcut treaba. Oamenii au reacționat bine, au fost calmi și nu s-au impacientat. Sunt mândru de oamenii mei, modul în care au acționat a contat foarte mult. Sper ca acest incident să ne întărească și să ne ducem la bun sfârșit misiunea.

……………………………………………………………………………………………………………………..........................................

Derulăm timpul înapoi, cu două săptămâni în urmă; aceiași militari, angajați de această dată într-un alt tip de misiune. În apropierea Bazei Militare Kandahar, Plutonul 2 “Panther” avea de executat o misiune de angajare a liderilor locali. Au acționat ca de fiecare dată, cu profesionalism și multă dăruire. Pe timpul cât comandantul de pluton era angajat în discuții cu șeful Poliției locale, sanitarul plutonului a tratat rana de la picior a unui copil aflat în suferință: “Nu de puține ori se întâmplă ca populația locală să ne ceară ajutorul. Suntem oameni, și nu ne lasă sufletul să nu îi ajutăm, dacă putem. I-am curățat rana să nu se infecteze și l-am bandajat”.

Misiunea, la care a participat și locțiitorul comandantului Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, s-a desfășurat normal, din fericire fără incidente. La întoarcerea în bază, în cadrul analizei post-acțiune, acesta s-a arătat mulțumit de modul în care au acționat militarii, felicitându-i și remarcând faptul că respectă procedurile și și-au îndeplinit obiectivele propuse.

………………………………………………………………………………………………………….......................................................

Militarii Plutonului 2 “Panther” au fost puși în fața unor grele încercări, după doar două luni și jumătate de misiune. Au acționat conform procedurilor, luptând pentru a salva viețile camarazilor răniți și dând dovadă de mult curaj și tărie de caracter. Infanteriștii din Plutonul 2 “Panther” sunt uniți, bine instruiți și demonstrează că sunt o echipă, iar misiunea lor merge mai departe!

Le dorim însănătoșire grabnică militarilor răniți, mult succes și putere, întregului pluton!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 185

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 205

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 160

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 198

Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 401

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 318

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 251

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 322

Exerciţiul „Platinum Eagle-19.1”, la final
Publicat pe: 20.03.2019
Afişări: 306

Citeşte şi:

Publicat pe 20.06.2019
În Baza Militară Kandahar, militarii români se apropie cu pași repezi de finalul misiunii. Au trecut cinci luni de când aceștia își fac simțită...
Publicat pe 20.02.2019
Marți, 19 februarie, în Baza Militară Aeriană Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de predarea-primirea misiunii între Batalionul 812...
Publicat pe 08.07.2019
În Baza Militară Kandahar, militarii români își continuă misiunea. În unul dintre cele mai periculoase și fierbinți teatre de operații din lume, unde...

Comentarii