Plutonierul-major Gherghiniș Marian, la a patra misiune într-un teatru de operații

Căpitan Mariana DINU
Publicat pe 22.05.2020

Sunt militari care pășesc în mediul militar datorită poveștilor bunicilor, din pasiune pentru sport, munte sau pur și simplu pentru că le place uniforma militară. Colegul nostru, plutonierul-major Marian Gherghiniș, este deja de 17 ani în Armată și a ales să fie militar datorită acestor factori.

“Mi-a plăcut uniforma militară de mic, ideea de Armată, sportul și muntele foarte mult. Sunt din Brașov și în copilărie plecam cu prietenii pe munte. Acest lucru m-a determinat să vin la vânătorii de munte, gândindu-mă că aș putea să am un loc de muncă unde pot să îmi continui pasiunea. 

Din anul 2003 m-am angajat la Batalionul 21 Vânători de Munte <General Leonard Mociulschi>. De atunci, pasiunea mea din copilărie s-a transformat în carieră militară. Acum sunt la a patra misiune într-un teatru de operații, cu militarii aceluiași batalion, Batalionul 21 de Protecția Forței <Viperele Negre>.

Prima misiune – Irak, 2006

În anul 2006 m-am decis să merg în prima misiune în teatrul de operații din Irak. Funcția mea era ajutor comandant grupă și făceam parte din detașamentul generat de batalion. A fost o experiență foarte interesantă. Eu și colegii mei eram foarte tineri și entuziasmați. Era prima dată când luam contact cu alt mediu și cooperam cu militarii altor state.

Îmi amintesc că era foarte cald și în acea perioadă erau foarte multe atacuri cu IDF (indirect fire) din partea insurgenților. În cadrul detașamentului executam misiuni de pază și de asigurare a accesului în baza militară.

Nu aveam posibilitatea să sunăm foarte des acasă, pentru că apelurile telefonice erau foarte scumpe și nu puteam să ne vedem familiile deoarece nu aveam acces la internet. Eu nu aveam copil atunci, dar mi-ar fi fost foarte greu pentru că l-aș fi văzut doar când mă întorceam acasă.

După prima misiune în Irak m-am gândit că o misiune în Afganistan o să îmi aducă o cu totul altă experiență.

A doua misiune – Afganistan, 2009

În anul 2009 plecam deja cu un nod în gât pentru că știam ce o să mă aștepte: prima misiune de nivel batalion, alt teatru de operații, alte responsabilități, aveam altă funcție, eram comandant grupă.

Dacă în Irak executam misiuni de pază și de asigurare a accesului în baza militară, acum executam misiuni de patrulare. Nu neapărat că era mai periculos, pentru că periculos a fost și în Irak, dar a fost mai greu, mai obositor, trebuia să te bazezi mai mult decât pe oamenii de lângă tine și interacțiunea dintre noi a contat foarte mult.

Eram în FOB (Forward Operation Base) Massoud, o locație izolată în care condițiile erau neprielnice. Pentru noi, ca vânători de munte, a fost mai ușor pentru că eram obișnuiți cu astfel de condiții de izolare, instrucția noastră de specialitate se desfășura în teren muntos, ceea ce a fost un avantaj.

Îmi amintesc că aveam un post de observare, în care trebuia să stăm 24 de ore pe o creastă de munte. Cred că am cele mai multe ore petrecute acolo. Încercam să ne facem misiunea, să folosim fiecare militar acolo unde era mai bun. Eu și colegii mei de la Predeal mergeam la postul de observare și ceilalți colegi asigurau securitatea bazei.

Executam patrule debarcate și îmbarcate. Pentru populația locală era ceva nou în anul 2009, mai ales că ajungeam în unele sate unde nu ajunseseră înainte Forțele de Coaliție sau ajunseseră foarte rar.

FOB Massoud nu era aproape de autostradă, eram destul de departe în munți. Erau sate care ne acceptau, lăsau copiii să vină în jurul nostru, ne spuneau problemele pe care le aveau, dar și sate care pur și simplu nu cooperau.

A treia misiune – Afganistan, 2012

Deja în 2012 aveam condiții mult mai bune în comparație cu misiunea din 2009. Eram aproape de autostradăîn FOB PB (Patrol Base) 19, o locație unde puteam să fim aprovizionați mult mai des și mai ușor. Aveam și altă tehnică, patrulam acum cu MRAP-uri.

Comunicam mai des cu familia, aveam acces la internet și puteam să ne vedem mai des. Misiunile erau la fel de multe și de grele. A fost mai bine pentru că am avut mai multe patrule pe drum asfaltat și astfel am putut să învățăm mai bine zona, în comparație cu anul 2009, unde nu patrulam foarte des pe aceeași rută. Acest avantaj ne-a ajutat să descoperim și mai multe dispozitive explozive.

A patra misiune - Afganistan, 2020 

Diferență foarte mare față de celelalte misiuni. În primul rând, pentru că misiunea în sine a fost inițial de Guardian Angels, era ceva cu totul nou față de ceea ce făcusem anterior. O parte din sarcini le aveam și în celelalte misiuni, pentru că și atunci trebuia să oferim protecție comandantului de companie, pluton sau altor militari în momentul în care debarcam cu ei pentru a interacționa cu populația locală. O pregătire inițială am avut pentru acest tip de misiune, dar locația era complet diferită.

Dacă în perioada de pregătire pentru misiunile anterioare aveam nevoie de un instructor, acum aș fi putut să fiu fără probleme instructor pentru plutonul meu, aveam nevoie doar de câteva detalii cu ceea ce s-a schimbat în zona de responsabilitate.

Acum, în Baza Militară Kandahar, sunt locțiitor comandant pluton. Mă asigur de toată logistica plutonului, că militarii își iau pe timpul misiunilor tot echipamentul necesar. Le împărtășesc câteodată din experiența mea pentru a înțelege de ce le impun să își ia anumite lucruri, nu doar pentru că apar pe o listă.  La a patra misiune mi-e ușor, pentru că am trecut deja prin toate etapele prin care trec acum subordonații mei și le cunosc necesitățile.

Guardian Angels – o experiență foarte interesantă în comparație cu ce am făcut înainte. Spre deosebire de o patrulă, fiecare militar este un senzor, este alert pe toată perioada desfășurării misunii, nu are momente de pauză și este atent la orice detaliu.

Ceea ce este mult mai ușor este faptul că acum comunicăm mai des cu familiile noastre, avem acces la internet și ne vedem de fiecare dată când dorim.

Totdeauna când vorbesc cu copilul meu mă întreabă dacă nu pot să mă furișez și să vin un pic până acasă. Înainte să plec nu prea înțelegea că o să fiu plecat foarte mult timp și i-am explicat că o să vin acasă când o să fie coapte merele. A fost singurul mod în care am putut să îi explic cât va dura misiunea. În urmă cu puțin timp, când am stat de vorbă cu fetița mea, mi-a zis: <Tata, nici nu a înflorit mărul, așa că mai ai mult de stat>”.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


ÎNAPOI ÎN VIITOR
Publicat pe: 13.05.2020
Afişări: 177
Emblema ”Black Vipers” şi drapelul românesc
Emblema "Black Vipers" şi drapelul românesc
Publicat pe: 06.05.2020
Afişări: 141
Datorie și altruism
Datorie și altruism
Publicat pe: 16.04.2020
Afişări: 84

Transfer de autoritate în Kandahar
Publicat pe: 20.02.2020
Afişări: 608

Demonstrație de forță: JUSTICE EAGLE 20!
Publicat pe: 17.02.2020
Afişări: 381
Caporal Marius DABIJA
Cercetarea - la borna instrucție
Publicat pe: 29.01.2020
Afişări: 796
Dragostea de țară nu se uită niciodată
Dragostea de țară nu se uită niciodată!
Publicat pe: 21.01.2020
Afişări: 557

Între Jurământul lui Hipocrate și Jurământul militar
Publicat pe: 05.11.2019
Afişări: 785

Bucurii mărunte
Publicat pe: 18.10.2019
Afişări: 703

Zilele de foc ale artileriştilor în poligonul Cincu
Publicat pe: 15.10.2019
Afişări: 440

Citeşte şi:

Publicat pe 20.02.2020
Ceremonia militară pentru predarea-primirea misiunii între Batalionul 495 Protecția Forței „Vulturii Negri” și Batalionul 21 Protecția Forței „...
Publicat pe 20.10.2017
În perioada 18–21 octombrie 2017, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos...
Publicat pe 24.10.2018
”Asigurarea sprijinului medical şi logistic, precum şi pe linie de comunicaţii şi informatică, atât pentru structura de comandament cât şi pentru...

Comentarii