Instrucţie în Pasul Vârtop-Arieşeni

Batalionul 26 Vânători de Munte "Avram Iancu" – instrucţie în Pasul Vârtop-Arieşeni
Maior Florentin LAZĂR
Publicat pe 24.02.2015

În perioada 26 ianuarie – 6 februarie, militarii companiei de instrucţie din cadrul Batalionului 26 Vânători de Munte, din garnizoana Brad, au participat la tabăra de instrucţie pe timp de iarnă, la munte.

Activitatea s-a desfăşurat în ambianţa hibernală a zonei Pasului Vârtop-Arieşeni, loc devenit tradiţional pe agenda de instruire a militarilor brădeni.

Profitând de revenirea în forţă a sezonului de iarnă, ce a aşternut un strat generos de zăpadă pe pantele împădurite ale masivului Bihor, programul zilnic s-a axat preponderent pe instrucţia schiului, o componentă definitorie a specialităţii vânătorilor de munte de pretutindeni.

Turele lungi pe schiuri, combinate cu şedinţele de instrucţie tactică, au avut mai multe obiective.

Primul obiectiv, şi cel mai important, a fost învăţarea şi exersarea practică, de către militari, a diferitelor tehnici şi procedee specifice schiului aplicativ-militar, pentru executarea deplasărilor pe zăpadă, în teren muntos şi împădurit şi în orice alte condiţii de stare a vremii.

Al doilea a fost acela de a familiariza militarii cu relieful din zona de desfăşurare a taberei, precum şi cu modul de utilizare al acestuia, din punct de vedere tactic, în scopul ducerii acţiunilor de luptă specifice trupelor alpine.

Nu în ultimul rând, marşurile solicitante pe schiuri s-au constituit în adevărate "galopuri de sănătate", cu efecte benefice asupra stării fizice şi psihice a tuturor militarilor participanţi.

La final de activitate, se poate spune că toate obiectivele de instruire au fost atinse, militarii întorcându-se acasă cu noi deprinderi învăţate, cu o condiţie fizică îmbunătăţită şi, de ce nu, cu amintiri frumoase.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Cu pași repezi spre final de misiune...
Publicat pe: 12.08.2019
Afişări: 159

One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 269

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 261

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 210

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 249

Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 443

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 366

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 284

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 356

Citeşte şi:

În intervalul 4-8 aprilie, la sediul Batalionului 26 Vânători de Munte ,,AVRAM IANCU” din garnizoana Brad s-a desfăşurat convocarea periodică de...
Un ofiţer din Batalionul 24 Vânători de Munte din Miercurea-Ciuc a fost, pentru o oră, învăţătorul clasei de elevi din Şcoala Gimnazială "Liviu Rebreanu", timp în care le-a predat elevilor o alt fel de oră de geografie
Publicat pe 09.12.2015
Un ofiţer din Batalionul 24 Vânători de Munte, din Miercurea-Ciuc, a fost, pentru o oră, învăţătorul clasei de elevi din Şcoala Gimnazială "Liviu...

Comentarii