Ceremonie de plecare în misiune a Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”

Ceremonie de plecare în misiune a Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”

Joi, 28 ianuarie, la sediul Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni" a avut loc ceremonia de plecare în Afganistan a militarilor care încadrează Batalionul de Infanterie Protecţia Forţei Kandahar.

După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, peste 400 de militari din Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO "Resolute Support" pentru asigurarea protecţiei Forţei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.

La ceremonie au participat: ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, cadre militare în activitate, rezervă, retragere, dar şi familiile militarilor care urmează să plece în misiune.

După introducerea în formaţie a Drapelului de luptă şi intonarea Imnului de stat al României, s-a executat apelul nominal. Comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, colonelul Marian Botea, a dat citire extrasului ordinului de misiune şi imediat după aceea a avut loc oficierea serviciului religios.

"Suntem pregătiţi, după 20 de ani de la prima participare a unei unităţi din Armata României într-un teatru de operaţii, să plecăm într-o nouă misiune internaţională în teatrul de operaţii din Afganistan, unde ne vom servi ţara cu dăruire şi pricepere, sub culorile Drapelului naţional. Nivelul de excelenţă atins de predecesorii noştri ne onorează şi obligă să ne atingem obiectivele conform nivelului de ambiţie asumat şi să păstrăm la înălţime standardul nostru. De asemenea, vreau să mulţumesc membrilor familiilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi pentru sprijinul necondiţionat acordat pe timpul pregătirii pentru misiune. Vă asigur că ne vom îndeplini misiunea în condiţii de siguranţă şi ne vom întoarce cu toţii acasă" - a spus în discursul său, comandantul Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni", locotenent-colonel Ovidiu Lungu.

La rândul său, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, general în rezervă Ion Oprişor, a transmis mesajul preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis: "Misiunea voastră din Afganistan, o zonă care nu a mai cunoscut pacea de mai bine de trei decenii, este una dificilă: normalizarea vieţii în aceasta, dar şi lupta împotriva terorismului, care nu afectează doar poporul afgan, ci şi Europa. Am convingerea că prin pregătirea voastră şi spiritul de echipă care vă caracterizează veţi interveni cu maximum de profesionalism în orice situaţie, indiferent de dificultate. Aştept să vă întoarceţi acasă cu satisfacţia şi mândria misiunii îndeplinite şi să dovediţi ca şi până acum că Armata României este un bun ambasador al ţării noastre. Sunt alături de dumneavoastră şi îmi exprim, încă o dată, întregul sprijin pentru ce urmează să faceţi în continuare. Vă doresc mult succes în îndeplinirea misiunilor!".

De asemenea, ministrul apărării naţionale a dorit să sublinieze faptul că întreaga conducere priveşte cu încredere  reuşita deplină a misiunii: "Ştiu foarte bine cât de complexă şi dificilă va fi, ştiu că nu veţi fi la adăpost de riscuri, dar mai ştiu şi că sunteţi unul dintre cele mai experimentate, călite şi triate batalioane din armata română. V-aţi pregătit cu toată seriozitatea pentru misiunea care vă aşteaptă şi sunt convins că veţi confirma impresia de excepţie pe care toate contingentele româneşti au lăsat-o în teatrele de operaţii în care au fost  angajaţi. Familiilor vreau să le transmit un sentiment de speranţă şi încredere, şi asta pentru că militarii Batalionului 2 Infanterie sunt printre cei mai buni ai Armatei României. Vă urez succes şi mergeţi cu bine!".

În finalul ceremoniei, militarii au defilat în frunte cu comandantul batalionului, locotenent-colonelul Ovidiu Lungu, pe ritmurile muzicii militare a Brigăzii 1 Mecanizate "Argedava".

Dragoste, familie şi fericire, într-un singur pachet

Momentul cel mai aşteptat al zilei a fost cel în care militarii se întâlnesc cu familiile, se îmbrăţisează şi imortalizează momentul în fotografii, alături de cei dragi. Copiii au fost bucuroşi să fie alături de taţii şi mamele lor în ţinută militară, să pună întrebări, să atingă armele sau să poarte şepcile militare. Soţii şi soţiile, în schimb, au realizat că sunt cu un pas mai aproape de data de 7 februarie, ziua primului zbor spre Afganistan. Pentru câteva zeci de minute au uitat, însă, şi s-au bucurat de prezenţa celor dragi.

"M-am instruit alături de profesionişti, astfel că această pregătire a fost doar o culegere de informaţii" - spune caporalul Gabriela Cernat, care face parte din grupa medicală. Misiunea ei va fi aceea de a acorda primul ajutor camarazilor, dar şi populaţiei afgane, în special femeilor: "Sunt militar de cinci ani de zile şi această misiune reprezintă pentru mine un pas important în carieră. Este un vis pe care îl am de mai bine de patru ani. Îmi doresc să ne îndeplinim misiunile şi să ne întoarcem acasă, cu toţii, cu bine". Mama Gabrielei, Violeta Rotariu, este foarte mândră de fiica dumneaei şi a dorit să sublinieze faptul că este încântată de alegerea pe care aceasta a făcut-o: "Este dorinţa ei şi, dacă ea asta îşi doreşte să facă, eu o susţin din toată inima. Teama face parte din sânul oricărei familii, dar ne punem toată forţa şi credinţa în Dumnezeu că totul va fi bine şi se vor întoarce sănătoşi acasă".

Am reuşit să stau de vorbă şi cu un comandant de pluton, locotenentul Constantin Ştiop, care era alături de tatăl şi sora sa: "Pe toată perioada de pregătire am încercat să recreăm toate condiţiile şi dificultăţile care pot apărea în teatrul de operaţii şi toate acestea ca să putem spune astăzi cu convingere că suntem complet pregătiţi pentru dislocare." Constantin va executa, alături de plutonul său, operaţii de stabilitate şi sprijin, patrule şi vor instrui şi mentoriza trupele afgane, care trebuie să fie în măsură să preia autoritatea şi să restabilească pacea în Afganistan.

Tot pe platoul Batalionului 2 Infanterie am întâlnit şi doi fraţi pregătiţi să plece în misiune: plutonierul-adjutant Florin Bănceanu şi caporalul Marian Bănceanu. Subofiţerul, locţiitorul comandantului de pluton, se află la cea de-a patra sa misiune (trei anterioare, una în Irak, în 2005, şi două în Afganistan, în 2006 şi 2011): "Voi fi mâna dreaptă a comandantului de pluton, îl voi sprijini şi suplini în activităţile de conducere. Cu toate acestea, sper să găsesc Afganistanul schimbat în bine, să avem parte de o altă atmosferă şi să putem să sprijinim populaţia cu toate resursele posibile". Florin a mai spus că cea mai mare provocare, până la urmă, este tot distanţa de familie: "Cei dragi rămân acasă şi se tem pentru noi, necunoscând toate activităţile noastre. Cu toate astea, noi încercăm să le explicăm faptul că ne-am pregătit şi că ne cunoaştem camarazii foarte bine. Spre exemplu, am în pluton militari cu care mă ştiu de 20 de ani şi sunt convins că ne vom desfăşura activităţile în cele mai bune condiţii şi că ne vom întoarce în siguranţă acasă". La rândul său, Marian este alături de soţie, Valerica, care l-a susţinut încă de la prima misiune şi spune cu tărie că o va face în continuare pe viitor şi  îl aşteaptă cu drag acasă. De asemenea, fetiţa lui, Paula, îi transmite toată dragostea ei, mărturiseşte că-l iubeşte foarte mult şi că abia aşteaptă să se întoarcă.

La fel de sigur pe el este şi locotenentul Aurel Tămăşiloni, care spune că până în prezent nu a întâmpinat greutăţi şi este convins că va face faţă oricărei provocări. Şi el vorbeşte tot despre dorul de familie, iar soţia sa, Roxana, a mărturisit că nu i-a fost uşor să accepte faptul că Aurel pleacă în prima sa misiune şi că o să fie şase luni departe de ea. "Îi urez mult noroc, să aibă grijă de el şi să se întoarcă acasă cu bine. Cu toţii îl aşteptăm cu drag" - a mai spus Roxana.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Bucurii mărunte
Publicat pe: 18.10.2019
Afişări: 28

Zilele de foc ale artileriştilor în poligonul Cincu
Publicat pe: 15.10.2019
Afişări: 53

Examen de foc la Capu Midia
Publicat pe: 11.10.2019
Afişări: 56

"Saber Junction 19", prin ochii comandanților de plutoane
Publicat pe: 02.10.2019
Afişări: 110

Cu pași repezi, spre final de misiune...
Publicat pe: 12.08.2019
Afişări: 359

One Team
Publicat pe: 15.07.2019
Afişări: 398

Battle Captains
Publicat pe: 08.07.2019
Afişări: 350

Zile... de FOC la malul mării!
Publicat pe: 24.06.2019
Afişări: 319

Comandanții de companii
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 391

Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 556

Citeşte şi:

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu un har special, dar conform naturii omului, facem apel mai puternic la credinţă şi smerenie numai când suntem...
În Afganistan, peisajul te convinge cu greu că este primăvară. Obişnuiţi din ţară cu multitudinea de culori, aici, cât vezi cu ochii întâlneşti nisip...
Vizita locotenent-colonelului Neil Snyder, care va prelua comanda comandamentului de protecţie a forţei din Baza aeriană Kandahar
Publicat pe 13.03.2016
Săptămână plină în teatrul de operaţii Afganistan, unde au avut loc transferurile de autoritate la Grupul Român de Operaţii Speciale şi la Elementul...
Bucurii mărunte
Publicat pe 23.03.2016
Pentru cineva care păşeşte pentru prima dată în Afganistan, senzaţia este unică: o altă lume, desprinsă parcă de pe alt tărâm. Nisip cât vezi cu...

Comentarii