Şeful Statului Major al Apărării Franţei a vizitat Unitatea NATO de Integrare a Forţei

Generalul Pierre de Villiers primeşte raportul de la înlocuitorul la comanda a unităţii
Colonel Dragoş ANGHELACHE
Publicat pe 03.02.2016

Şeful Statului Major General al armatei franceze, generalul de armată Pierre de Villiers, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră la invitaţia omologului român, generalul Nicolae Ciucă, a vizitat sediul Unităţii NATO de Integrare a Forţei, dispusă în incinta Statului Major al Forţelor Terestre.

Pe timpul vizitei, generalul de Villiers a avut o întâlnire oficială cu ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, prilej cu care, din partea română a fost subliniat nivelul excelent al relaţiilor de colaborare dintre România şi Franţa, cu precădere în plan militar, relaţii bazate pe o tradiţie îndelungată, dar şi pe valorizarea statutului comun al celor două ţări, membre ale NATO şi UE. Cu această ocazie, ministrul Mihnea Motoc a subliniat preocupările şi aşteptările ţării noastre privind viitoarea reuniune NATO de la Varşovia, în contextul eforturilor de configurare a procesului de adaptare strategică pe termen lung a Alianţei Nord-Atlantice.

Miercuri, 3 februarie, generalul de armată Pierre de Villiers şi generalul Nicolae Ciucă au vizitat Unitatea NATO de Integrare a Forţei (NFIU) din Bucureşti. Aici au fost întâmpinaţi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Dumitru Scarlat, împreună cu ofiţeri din comanda NFIU. Cei trei generali au făcut o scurtă vizită în spaţiile de lucru ale unităţii, ocazie cu care li s-a făcut o prezentate succintă a activităţii desfăşurate de către militarii unităţii multinaţionale, la sfârşitul căreia generalul de Villiers a fost invitat să scrie în "Cartea de Onoare".

Opinii comune referitoare la mediul de securitate

Înainte de a părăsi unitatea, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major General al armatei franceze, generalul de armată Pierre de Villiers, au dat o scurtă declaraţie de presă. Generalul Nicolae Ciucă a informat că, pe lângă vizita la Comandamentul NFIU, agenda activităţii delegaţiei franceze a cuprins şi discuţii despre evoluţiile mediului de securitate regional, participarea la operaţiile NATO, la operaţiunile şi misiunile militare lansate în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), cooperarea în cadrul proiectelor derulate sub egida Agenţiei Europene de Apărare (EDA),  precum şi alte aspecte ce ţin de cooperarea militară bilaterală între România şi Republica Franceză. "Am constatat că avem opinii comune referitoare la evoluţiile mediului de securitate, în special pe dimensiunea flancului sudic şi estic al NATO. În ceea ce priveşte cooperarea militară bilaterală, am ajuns la concluzia că aceasta se manifestă la un nivel ridicat atât în format bilateral, cât şi în context multinaţional. Activităţile propuse de ambele părţi fac obiectul domeniilor instruirii personalului, învăţământului militar, tehnico-militar şi naval. Am certitudinea că vom vedea militari francezi la exerciţiile multinaţionale organizate anul acesta în centrele de instruire de pe teritoriul României" - a declarat generalul Nicolae Ciucă.

O nouă "foaie de parcurs" în relaţiile dintre cele două armate

Generalul de armată Pierre de Villiers a declarat că, în ciuda agendei foarte încărcate, a ţinut să vină aici deoarece consideră că între România şi Franţa sunt legături foarte vechi: "Generalul Ciucă amintea despre generalul Berthelot, însă pot fi citaţi, de asemenea, Napoleon (Napoleon al III-lea – n.red.) şi generalul De Gaulle. Este o întreagă istorie comună între cele două ţări. Am venit aici pentru că în prezent acţionăm împreună în operaţii: am fost împreună cu prietenii români în Kosovo, în 1999; la fel în Afganistan, iar astăzi suntem împreună pentru a lupta împotriva terorismului. Suntem aici pentru a ne asigura prietenii din flancul răsăritean împotriva ameninţărilor care vin din est şi, de asemenea, pentru a vorbi despre marele subiect pe tema securităţii, acela al migraţiei". În încheiere, generalul de Villiers a declarat că este foarte încântat de vizita în România, a punctat câteva aspecte de la întâlnirea cu ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, şi din discuţiile avute cu omologul român la Statul Major General. Dumnealui a declarat că se întâlneşte des cu generalul Ciucă, atât la reuniunile NATO, cât şi la cele ale Uniunii Europene şi că între ei s-a stabilit o relaţie bazată pe încredere reciprocă şi prietenie. "În această dimineaţă am avut ocazia să abordăm toate subiectele pe linia cooperării militare dintre cele două ţări şi am semnat o nouă foaie de parcurs. Consider că această perioadă care se deschide în faţa noastră este, cu siguranţă, dificilă, dar este şi o oportunitate pentru a da un nou suflu cooperării noastre militare" - a încheiat şeful Statului Major General al armatei franceze, generalul de armată Pierre de Villier.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Transfer de autoritate
Publicat pe: 14.02.2018
Afişări: 108

Gata oricând...
Publicat pe: 13.02.2018
Afişări: 121

Exerciţiul multinaţional PLATINUM EAGLE - 18.1
Publicat pe: 13.02.2018
Afişări: 104

„The Gate” – Poarta
Publicat pe: 06.02.2018
Afişări: 173

Colibiţa, tabăra de munte a cercetaşilor artilerişti
Publicat pe: 26.01.2018
Afişări: 202

Misiunea poate începe, avem legătura radio…
Publicat pe: 22.01.2018
Afişări: 183
Se intonează imnurile naţionale ale României şi Poloniei
Începură oltenii instrucţia
Publicat pe: 12.01.2018
Afişări: 179

Top Cover
Publicat pe: 03.01.2018
Afişări: 378

Vizita ministrului Apărării naţionale în Afganistan
Publicat pe: 03.01.2018
Afişări: 282

Citeşte şi:

Comentarii