Bucurii mărunte

Bucurii mărunte

Pentru cineva care păşeşte pentru prima dată în Afganistan, senzaţia este unică: o altă lume, desprinsă parcă de pe alt tărâm. Nisip cât vezi cu ochii. Uneori, soare arzător, chiar dacă este început de martie. Alteori, ploi care duc la inundaţii, transformând deşertul într-o zonă plină de pârâiaşe. Te întrebi cum rezistă aceşti oameni, cum pot să supravieţuiască în această zonă în care totul este galben-cenuşiu. În momentul în care întâlneşti copii, rămâi, pentru o fracţiune de secundă blocat: se uită la tine curioşi şi temători deopotrivă. Îţi trebuie multă diplomaţie să te poţi apropia de ei. Iar militarii români reuşesc acest lucru.

Copii care apreciază orice cadou, văzând prin asta un nou început, copii care, pentru câteva momente, uită de pericolul care îi înconjoară clipă de clipă, copii care nu au acces la era tehnologizată, la tablete şi telefoane inteligente, copii care reuşesc singuri să îşi dea like-uri pentru performanţa de a primi un caiet pe care scrijelesc simboluri indescifrabile, apreciate de bătrânii satului, care speră într-o viaţă sigură pentru copiii ce învaţă să numere româneşte, mulţumind astfel militarilor români pentru cadourile oferite.

O lume tristă dar care îşi găseşte bucuria în lucruri mărunte, care, pentru copiii noştri, ar trece neobservate, te fac să te gândeşti de multe ori: "Oare unde este bucuria?". Mai mult decât atât, am întâlnit copii care, deşi nu merg frecvent la şcoală, sunt foarte buni matematicieni, cunoscând foarte bine tabla împărţirii, tot ceea ce primesc oferind fraţilor mai mici şi părinţilor, pe care îi respectă până la graniţa venerării.     

Unitate de elită a forţelor terestre, Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" execută zilnic patrule în aria de responsabilitate. Dintre zecile de misiuni făcute până în prezent, una a fost cu totul specială: interacţiunea cu populaţia civilă din satul Golestan, districtul Daman. Cu alte cuvinte, o misiune CIMIC, ce a constat în distribuirea de rechizite şcolare. Pe lângă caiete, creioane şi ascuţitori, au fost oferite şi pliante, atât de necesare copiilor pentru a se feri de minele antipersonal.

Satul Golestan a fost animat preţ de câteva ore. Copiii, aşezaţi într-un careu perfect, se uitau curioşi la oaspeţii lor: militari români şi americani, alături de poliţişti afgani. În privirile lor se putea citi la început reticenţa, care a durat preţ de câteva minute. Încercau să stea cât mai liniştiţi, dar, ca la orice copil, curiozitatea şi bucuria de a primi un dar şi-au spus cuvântul. Rând pe rând, fiecare îşi prelua mult aşteptatele caiete şi creioane, atât de necesare la şcoală. Atmosfera s-a destins, iar pe feţele lor se putea citi bucuria, însă şi emoţia că cineva se gândeşte la ei şi-i sprijină.

Pentru căpitanul Robert Pirtea, aflat la prima sa misiune într-un teatru de operaţii, întâlnirea cu copiii afgani a fost de mare impact. "Copiii ne-au primit cu braţele deschise. Am încercat, alături de camarazii Batalionului 2 Infanterie Protecţia Forţei «Călugăreni», dar şi de partenerii noştri, să-i ajutăm. Iar zâmbetele primite la final din partea lor ne-au răsplătit pe măsură, semn că ne-am îndeplinit misiunea". Căpitanul Pirtea a venit cu un singur gând în Afganistan: să ajute copiii  şi populaţia civilă, acesta fiind de fapt şi specificul ofiţerului CIMIC.

Succesul misiunii a fost succesul echipei, ne povesteşte ofiţerul CIMIC, căpitanul Robert Pirtea: "Ne bazăm unii pe alţii, ne înţelegem foarte bine, iar pentru noi, militarii «Călugăreni», cuvântul de ordine este unitatea şi colaborarea. Într-o misiune CIMIC, colaborarea este esenţială, deoarece este nevoie de fiecare pentru distribuirea materialelor către populaţia civilă".

Timp de şase luni, în baza Kandahar din Afganistan, militarii Batalionului 2 Infanterie Protecţia Forţei "Călugăreni" vor reprezenta România în cadrul Alianţei. Principala misiune a batalionului este aceea de a securiza baza aeriană Kandahar, instruirea, asistarea şi sprijinirea Armatei Naţionale Afgane, pentru ca aceasta să fie în măsură ca, în viitorul apropiat, să asigure singură securitatea ţării sale.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


ŞASE ŢĂRI, UN EXERCIŢIU - „PLATINUM EAGLE - 18.2"
Publicat pe: 20.09.2018
Afişări: 63

”Şoimii Carpaţilor”, mereu la datorie
Publicat pe: 20.09.2018
Afişări: 107
"Şoimii Carpaţilor", alături de copiii afgani
"Şoimii Carpaţilor", alături de copiii afgani
Publicat pe: 19.09.2018
Afişări: 74

START PLATINUM EAGLE - 18.2
Publicat pe: 29.08.2018
Afişări: 216

Transfer de autoritate în Kandahar
Publicat pe: 27.08.2018
Afişări: 200

Shura celor care zboară la înălţimi
Publicat pe: 20.08.2018
Afişări: 194

“Îngerii Păzitori” din Afganistan
Publicat pe: 13.08.2018
Afişări: 301
Transmisioniştii
“Transmisioniştii deşertului”
Publicat pe: 16.07.2018
Afişări: 672

Citeşte şi:

În Afganistan, peisajul te convinge cu greu că este primăvară. Obişnuiţi din ţară cu multitudinea de culori, aici, cât vezi cu ochii întâlneşti nisip...
Vizita locotenent-colonelului Neil Snyder, care va prelua comanda comandamentului de protecţie a forţei din Baza aeriană Kandahar
Publicat pe 13.03.2016
Săptămână plină în teatrul de operaţii Afganistan, unde au avut loc transferurile de autoritate la Grupul Român de Operaţii Speciale şi la Elementul...
Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu un har special, dar conform naturii omului, facem apel mai puternic la credinţă şi smerenie numai când suntem...
Caporal Cecila Muşa, în pregătirea patrulei
Publicat pe 14.07.2016
Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni", Batalionul 3 Geniu "General Constantin Poenaru" din Buzău, Batalionul 495 Infanterie "Căpitan Ştefan Soverth",...

Comentarii