„Rechinii Albi” se pregătesc pentru o nouă misiune în T.O. Afganistan

„Rechinii Albi” se pregătesc pentru o nouă misiune în T.O. Afganistan
Locotenent Mirela GHEORGHE
Publicat pe 29.03.2016

Începând cu data de 21 martie, în garnizoana Topraisar a început pregătirea pentru operaţionalizarea Batalionului de Infanterie destinat asigurării Protecţiei Forţei în baza militară KAF (Kandahar Air Field), în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”. Detaşamentul de militari va pleca în T.O. Afganistan în a doua perioadă a anului 2016.

 

După primirea onorului şi trecerea în revistă a formaţiei, Comandantul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti”, general de brigadă dr. Adrian Soci, a ţinut să sublinieze rolul decisiv pe care îl are fiecare militar din detaşament în atingerea obiectivelor de operaţionalizare.

Experienţa „Rechinilor Albi”, dobândită de-a lungul celor patru misiuni de luptă în teatrele de operaţii în perioada 2004-2011, este valoroasă şi constituie o bază de plecare în dezvoltarea aptitudinilor necesare îndeplinirii misiunii. Însă fiecare misiune are particularităţile ei, iar noile provocări solicită noi forme de acţiune. Astfel, militarii detaşamentului constituit au răspuns: „Prezent!” în deschiderea etapei de pregătire pentru misiune, fiind convinşi că perioada următoare nu va fi una uşoară.

Ameninţările la adresa mediului internaţional de securitate sunt tot mai complexe şi implică redefinirea strategiilor de acţiune, a tehnicilor şi a tacticilor de contracarare. Mai mult decât atât, mediul de securitate afgan rămâne unul instabil, iar militarii batalionului de infanterie destinat asigurării protecţiei forţei trebuie să fie pregătiţi pentru a face faţă noilor provocări.

Batalionul de Infanterie şi Protecţie a Forţei „Rechinii Albi” funcţionează ca o entitate, în care centrul de greutate îl constituie militarul, ca resursă preţioasă pentru generarea succesului. Pornind de la această premisă, „trebuie să ne antrenăm cu eficienţă, să fim receptivi şi deschişi spre nou şi, ceea ce este cel mai important, să ne mărim disponibilitatea spre efort. Mai mult, trebuie să înţelegeţi că reuşita grupului depinde de reuşita fiecăruia dintre voi!” - a declarat generalul de brigadă dr. Adrian Soci.

Pentru militarii dobrogeni urmează o perioadă de pregătire intensă. Programul de instrucţie va debuta cu o etapă de pregătire individuală, care va avea ca obiectiv furnizarea cunoştinţelor de bază necesare securizării individuale a fiecărui militar din detaşament. „Rechinii Albi” se vor familiariza cu situaţia politico-militară actuală a Afganistanului, factorii de risc la adresa mediului de securitate, procedurile standard de operare NATO, prevederile normelor de drept internaţional umanitar şi regulile de angajare (ROE) specifice.

Următoarele etape de pregătire vor evolua progresiv, la nivel grupă, pluton şi companie şi se vor definitiva cu un exerciţiu de repetare a misiunii în cadrul Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” din Cincu, în urma căruia va fi evaluat nivelul de pregătire al întregului batalion. Altfel spus, la sfârşitul perioadei de pregătire, Batalionul de Infanterie şi Protecţie a Forţei „Rechini Albi” va fi gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea securităţii bazei militare în Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgană.

În doar câteva cuvinte, pregătirea pentru misiune pare ceva simplu, însă, pentru a raporta: „Gata de misiune!” este nevoie de mult efort, responsabilitate, coeziune şi, implicit, performanţă.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Alături de camarazii noștri!
Publicat pe: 15.04.2019
Afişări: 218

Ziua NATO, în Baza Militară Kandahar
Publicat pe: 08.04.2019
Afişări: 154

O altfel de misiune
Publicat pe: 05.04.2019
Afişări: 124

Militarii români, la datorie
Publicat pe: 25.03.2019
Afişări: 180

Exerciţiul „Platinum Eagle-19.1”, la final
Publicat pe: 20.03.2019
Afişări: 191

START „Platinum Eagle-19.1”!
Publicat pe: 13.03.2019
Afişări: 224

Transfer de autoritate în Kandahar
Publicat pe: 20.02.2019
Afişări: 331

Șase luni în Afganistan
Publicat pe: 13.02.2019
Afişări: 359

Citeşte şi:

Rechinii Albi s-au întors acasă!
Publicat pe 14.03.2017
Luni, 13.03, pe aeroportul internaţional "Mihail Kogălniceanu" din Constanţa a avut loc ceremonia de primire a comandantului Batalionului 341...
Publicat pe 09.07.2016
La începutul lunii iulie, militarii Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi” au parcurs, în Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre...
Vineri, 3 aprilie, s-a desfăşurat ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Batalionului 341 Infanterie "Constanţa". Activitatea s-a...

Comentarii