Elevă de nota 10, calificată la Olimpiada Internaţională de Lectură

Elevă de nota 10, calificată la Olimpiada Internaţională de Lectură

Eleva caporal Iulia Condruz, cu media generală 10 atât în cei doi ani şi jumătate de studiu, cât şi la simularea examenului de bacalaureat, a reuşit să se impună în competiţia celor mai talentaţi şi valoroşi elevi de liceu, calificându-se la Olimpiada Internaţională de Lectură, în Cetatea de Scaun a Târgoviştei, unde s-a desfăşurat faza naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română.

"Calificarea mea la faza internaţională înseamnă superlativul cuvântului meu, dovada că lumea pe care am închegat-o atât în paginile scrise, cât şi în discursul meu de la proba orală are valenţe înnobilate de o înclinaţie nativă" - a explicat Iulia. Cartea de vizită a liceenei poartă amprenta performanţelor obţinute în domeniul atât de vast al literaturii, acolo unde cei mai buni se încununează cu laurii victoriei. "Fiecare competiţie de asemenea anvergură devine o competiţie psihologic adâncă, o competiţie cu noi înşine, antrenaţi în idealul autodepăşirii. Anul acesta, pot spune că am reuşit să cuceresc o parte din mine, să împlinesc un foc ce mocneşte de mult timp" - a afirmat Iulia. În zborul spre culmile performanţei a fost ajutată de doamna profesor Irina Floştoiu, un cadru didactic de excepţie, ce a reuşit să menţină la nivel înalt standardul pregătirii cantemiristei, care de trei ani consecutiv a participat atât la faza naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, cât şi la cea a Olimpiadei "Lectura ca abilitate de viaţă". A participa şi a fi distins la Olimpiada naţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română înseamnă sute de ore de lectură şi de studiu aprofundat, pe care Iulia le-a făcut în baza unui program coerent de pregătire, împreună cu profesoara ei. "Rezultatul excepţional al Iuliei de anul acesta a venit firesc, în mod natural. În ultimii trei ani, Iulia şi-a întins aripile spre cer şi a zburat, pur şi simplu! De când îi sunt alături am învăţat că orice este posibil prin muncă susţinută, prin seriozitate, prin dorinţă arzătoare, prin acel foc interior care înalţă şi înnobilează sufletul. Pornim acum să <doborâm> alt vis, de data aceasta, internaţional. Alături de ea n-ai decât o şansă: să pluteşti printre cuvinte, printre trăiri şi sensuri" - a concluzionat profesor Irina Floştoiu. La rândul ei, Iulia i-a mulţumit doamnei profesor: "Totuşi, această magmă nestăvilită are nevoie de îndrumare pentru a izbucni în artă vulcanică. De aceea, îi mulţumesc doamnei profesor coordonator Irina Floştoiu, axul principal al pregătirii mele."

De altfel, profesor Irina Floştoiu a obţinut de-a lungul timpului distincţii cu elevi talentaţi şi dornici de afirmare, tineri iubitori ai frumosului literar, care au descoperit că toate cuvintele limbii române ”sunt potcovite cu potcoave de aur” - cum spunea Nichita Stănescu. Sunt rezultate deosebite ce înscriu Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" în elita instituţiilor de învăţământ preuniversitar, adăugând în palmares, pentru a doua oară, calificarea la Olimpiada Internaţională de Lectură. În anul 2014, absolventa Sorina Potcovaru, îndrumată de profesor Bianca Stanciu, se califica la Olimpiada Internaţională de Lectură, unde a fost distinsă cu Menţiune.

Anul acesta a venit rândul elevei caporal Iulia Condruz să adauge o nouă  izbândă de mare prestigiu – calificarea la Olimpiada Internaţională de Lectură.

Felicitări olimpicei, profesorului coordonator şi părinţilor!

Succes, Iulia, la Olimpiada Internaţională de Lectură!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Ieri cadeţi, azi liceeni militari!
Publicat pe: 16.09.2019
Afişări: 38

Profil de “boboc” cantemirist
Publicat pe: 16.09.2019
Afişări: 26
Elev Andrei Andriese și elev Teodora Țăran
De la cadet, la elev de liceu militar
Publicat pe: 13.09.2019
Afişări: 50

O educație altfel - FLIPPED CLASSROOM!
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 307

Profesor câmpulungean, premiat de preşedintele României
Publicat pe: 05.12.2018
Afişări: 562

Pasionaţii de istorie s-au reunit la Breaza
Publicat pe: 29.10.2018
Afişări: 815

Un nou început, în Anul Centenarului
Publicat pe: 03.09.2018
Afişări: 1,845

Ultimul clopoţel
Publicat pe: 30.05.2018
Afişări: 754

Citeşte şi:

Performer la geografie
Publicat pe 09.03.2017
Atunci când pasiunea se îmbină armonios cu munca, rezultatele nu contenesc să apară într-un spaţiu care cere studiu aprofundat, intuiţie,...

Comentarii