Orizontul performanţei – 24 de elevi calificaţi la naţională

În Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” s-a demonstrat, în fiecare an, că strategia managementului didactic se bazează pe comunicare, motivare, susţinere şi formare, rezultând un învăţământ performant şi de calitate.

Elevii au înţeles prin activităţile derulate în cadrul orelor de pregătire că scopul performanţei este revelaţia în forme sensibile sau raţionale a tainelor cunoaşterii şi autocunoaşterii. Mărturie stau recentele rezultate obţinute la faza judeţeană a olimpiadelor şcolare.

Desfăşurate în prima parte a semestrului II din anul şcolar curent, olimpiadele şcolare au crescut performanţele colegiului, aducând 24 de noi calificări la faza naţională. Disciplinele fizică, chimie, ştiinţele pământului, socio-umane, limbile străine, religia s-au regăsit şi în acest an pe lista celor calificate la nivel naţional, promovând astfel calitatea învăţământului liceal militar albaiulian. La acestea se adaugă, în premieră, limba şi literatura română, dar şi matematica. Tenisul de masă şi crosul au continuat tradiţia anilor precedenţi.

Chimia şi fizica au stârnit interes pentru elevii în uniformă. Pasiunea pentru universul moleculelor, atomilor şi reacţiilor substanţelor a fost dovedită, pentru al doilea an consecutiv, de eleva caporal Ilişca  Coman, sub îndrumarea domnului profesor Lucian Irimie, iar elevul plutonier-adjutant Gabriel Oprea, sub îndrumarea doamnei profesor Dorina Filipescu, a menţinut ştafeta performanţei la fizică. Pentru Gabriel este a doua reuşită de acest nivel, după cea din clasa a X-a.

La Olimpiada interdisciplinară „Lectura ca abilitate de viaţă”, menită să dezvolte elevilor capacităţile creatoare, să le valorifice pasiunea pentru lectură, abilităţile comprehensive, de analiză şi interpretare a textelor literare, eleva caporal Bianca Balea, îndrumată de doamna profesor Simona Mureşan, a reuşit să obţină, din nou, performanţa calificării la etapa naţională, după cea din anul 2015.

Şi în acest an şcolar, disciplinele din catedra de ştiinţe socio-umane vor avea câte un reprezentant la faza naţională a olimpiadelor şcolare. Eleva sergent-major Raluca Fundeanu la economie, pentru al doilea an consecutiv, şi elevul sergent Mircea Costea, la filosofie.  Chiar dacă este în clasa a XI-a şi filosofia nu se înscrie în disciplinele anului de studiu, Mircea a reuşit să obţină rezultate foarte bune. Elevii sunt îndrumaţi în pregătire, susţinuţi şi motivaţi de către doamna profesor Simina Dura. Apoi, la disciplina sociologie, disciplină ce nu se studiază în colegiul militar, elevul sergent Cristian Bârlean va reprezenta colegiul militar albaiulian la faza naţională, fiind coordonat de către domnul profesor Darius Duriga.

Limba franceză, studiată sub atenta îndrumare a doamnelor profesor Lucia Lupu şi Carmen Roman, are două calificări: prin eleva sergent Roberta Ion, pentru al treilea an consecutiv, şi eleva fruntaş Bianca Iorga.  Apoi, sub îndrumarea doamnei profesor Alina Chiorean, eleva caporal Iza Sava a reuşit să obţină, pentru al doilea an consecutiv, calificarea la faza naţională a Olimpiadei de limba engleză. În aceeaşi arie curriculară se înscriu limbile spaniolă şi italiană. Deşi nu sunt studiate în colegiu, eleva caporal Alexandra Maier (limba spaniolă) şi colegul ei, Laurenţiu Lungu (limba italiană) au reuşit performanţa calificării la naţională, pentru al doilea an consecutiv.  

Disciplina religie, predată de către domnul profesor Ioan Nistor, are şi în acest an şcolar elevi calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de religie. La cultul ortodox, pentru al doilea an consecutiv, eleva fruntaş Raluca Şerban şi, pentru al treilea an consecutiv, eleva sergent Ioana Argatu;  la cultul greco-catolic, pentru al doilea an consecutiv, eleva caporal Ioana Tomoiagă şi, pentru al treilea an consecutiv, elevul sergent Marian Luca; la cultul alianţa evanghelică, pentru al doilea an consecutiv, elevul caporal Cristian Faur şi, o primă reuşită pentru eleva Luminiţa Filip. Ţinând cont că Ioana Argatu s-a calificat şi la faza naţională a Olimpiadei de limba şi literatura română, la faza naţională a Olimpiadei de religie va participa elevul sergent Gavrilă Rad, cu premiul II la faza judeţeană.

În acest an şcolar, la Olimpiada de limba şi literatura română s-a obţinut o performanţă deosebită: calificarea a trei elevi la etapa naţională. Este vorba despre elevele sergent Ioana Argatu şi Maria Cîmpean şi elevul caporal Andrei Rodilă. Reuşita acestei minunate echipe este dovada vie a faptului că natura interioară a fiecăruia dintre ei furnizează legea după care se stabilesc ţeluri şi se acţionează pentru a le atinge. Toţi cei trei elevi sunt îndrumaţi şi pregătiţi de doamna profesor Cosmina Mircea.

Înfiinţarea unui centru de excelenţă la matematică, în noiembrie anul trecut, şi-a dovedit eficienţa, culegând primele rezultate. Sub îndrumarea doamnei profesor Anamaria Fuia, eleva fruntaş Cosmina Pop a reuşit performanţă calificării la faza naţională a Olimpiadei de matematică. Cosmina a găsit în colegiul militar locul şi mediul propice pasiunii ei, matematica, dar şi colegi şi cadre didactice preocupate în descifrarea tainelor cifrelor şi a formulelor alambicate ale matematicii.

În cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, tenisul de masă şi atletismul au obţinut locuri fruntaşe, care au reflectat atât pasiunea pentru sportul individual, cât şi dăruirea în desfăşurarea antrenamentelor sub îndrumarea antrenorilor Florin Grozav şi Sorin Secăreanu. Prestaţia foarte bună a sportivilor noştri le-a adus calificarea la etapa naţională la tenis de masă, prin elevul caporal Claudiu Truşcă, şi la atletism, prin elevul sergent Petru Corcheş.

Reuşitele elevilor, reflectate în aceste premii de excepţie ce îi califică la etapa naţională, presupun zile întregi de pregătire, de informare, de documentare, de aplicare, toate desfăşurate cu responsabilitate şi profesionalism. Apoi, conlucrarea eficientă şi dorinţa de perfecţionare au fost titlurile de ordine în câştigarea întrecerilor dintre liceenii pasionaţi de aceleaşi discpline. Profesori şi elevi deopotrivă au depus eforturi continue şi de lungă durată, rezultatele fiind o consecinţă firească a acestora, o trudă cu folos.

Felicitări şi succes la faza naţională!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Absolvirea promoției „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”
Anii de liceu, la final
Publicat pe: 16.06.2017
Afişări: 106
Învățământul militar românesc, la 170 de ani
Învăţământul militar românesc, la 170 de ani
Publicat pe: 13.06.2017
Afişări: 382
Congres internațional în cadrul programului Erasmus+
Congres internaţional în cadrul programului Erasmus+
Publicat pe: 21.05.2017
Afişări: 364
Domnul general de brigadă (r.) Tănase Niculescu, preşedinte de onoare al Fundaţiei „General Grigore Baştan”
"Atelierele Cantemirului" – a cincea întâlnire
Publicat pe: 08.05.2017
Afişări: 430
Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie
Atunci când pasiunea se îmbină armonios cu munca
Publicat pe: 03.05.2017
Afişări: 270
Palmaresul olimpicilor
Palmaresul olimpicilor
Publicat pe: 02.05.2017
Afişări: 484

ARMATA - O OLIMPIADĂ ALTFEL
Publicat pe: 27.04.2017
Afişări: 180
Echipa de pentatlon, 
calificată la naţională
Echipa de pentatlon, calificată la naţională
Publicat pe: 26.04.2017
Afişări: 397
Loturile participante la campionat
Competiţii sportive între colegiile naţionale militare
Publicat pe: 13.04.2017
Afişări: 1,489

Citeşte şi:

Pentru echipa de pantatlon – băieţi a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul”, vacanţa aceasta a debutat cu obţinerea locului I la faza zonală...
Palmaresul olimpicilor
Publicat pe 02.05.2017
În perioada acestei vacanţe, elevii performeri ai Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” au participat la confruntarea finală din cadrul...

Comentarii