Competiţii sportive între colegiile naţionale militare

Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 13.04.2017

Loturile participante la campionat

În perioada 8-12 aprilie, la Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare” de la Câmpulung-Moldovenesc s-a desfăşurat o nouă ediţie a Campionatului de şah, cros, minifotbal şi orientare.

Colegiile militare s-au întrecut, ca în fiecare primăvară, în cadrul campionatelor sportive care preced competiţia binecunoscută tuturor ca „Spartachiada colegiilor militare”, fiind de fapt o primă etapă a acesteia, de unde mai sunt cunoscute şi ca „Spartachiada mică”. Din punct de vedere organizatoric, acest lucru are ca justificare faptul că pur şi simplu e foarte greu de organizat, în aceeaşi instituţie, într-un perioadă de timp rezonabilă şi care să nu afecteze programul de învăţământ al elevilor, probe sportive la atât de multe discipline pe cât sunt cele care fac parte din cadrul acestor „spartachiade”.

 

Noutatea acestui an a constat în participarea proaspătului reînfiinţat colegiu militar de la Craiova, “Tudor Vladimirescu” (CNM TV), care, alături de Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” (CNM DC) din Breaza şi Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” (CNM MV) din Alba Iulia, au fost găzduite de colegiul militar "de la poalele Rarăului" (cum e sintagma cunoscută de decenii), Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” (CNM SM).

 

Pe lângă aceste competiţii sportive între colegiile militare, elevii acestora participă şi la concursurile organizate între celelalte instituţii de învăţământ liceal. Aşa cum spunea şi colonelul Vasile Blanariu, locţiitorul comandantului CNM SM, elevii câmpulungeni participă la toate sporturile din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, atât cele individuale, cât şi cele de echipă.

 

De altfel, sportul a fost şi este în continuare o componentă esenţială a educaţiei de care beneficiază elevii militari, atenţia privind pregătirea în acest domeniu, precum şi rezultatele care decurg din ea fiind definitorii pentru colegiile din care aceştia fac parte. În plus, numai cine nu a purtat uniforma de licean militar sau nu le-a fost alături acestora pe parcursul competiţiilor sportive, nu ştie câtă pasiune şi energie trezesc ele în fiecare dintre cei implicaţi, fie ei sportivi, antrenori ori instructori, sau colegi care se transformă dintr-o dată în cei mai înflăcăraţi suporteri.

 

Sportivii, cei mai mulţi elevi ai claselor a X-a şi a XI-a, unii cu experienţă sau palmares deja, alţii la început (cum e şi cazul majorităţii „craiovenilor”) au transformat probele la care au participat în evenimente, punând suflet, şi ei, şi antrenorii lor, la fiecare etapă, sau, după cum a fost cazul la minifotbal, la fiecare pasă. Nu degeaba antrenorul echipei gazdă a şi luat un cartonaj galben la unul dintre meciuri, pentru prea evidenta manifestare a implicării sale sufleteşti în jocul elevilor pe care-i pregăteşte. Romică Drehluţa, căci despre el este vorba, este unul dintre cei doi profesori de sport ai colegiului câmpulungean, colegiu care suferă un pic la acest capitol faţă de celelalte, cu mai mulţi profesori la această catedră. Asta pentru că, aşa cum am aflat, „nu prea vin profesori tineri de sport la noi, e mult de muncă şi le e mai comod în altă parte”, diferenţa salarială prea mică fiind neatractivă pentru o muncă ce presupune ore, inclusiv la sfârşit de săptămână, în afara grilei de salarizare, ore petrecute printre sportivi de dragul acestora, al rezultatelor şi al pasiunii pentru sport.

 

Şi proba de cros a stârnit pasiuni aprinse, elevii câmpulungeni ieşind în număr mare pe traseu, pentru a-şi susţine colegii. A fost un efort deosebit al tuturor concurenţilor, pe un traseu cu porţiuni destul de dificile, dar s-au înregistrat timpi buni.

 

Pentru campionatul de orientare, organizatorii au apelat, în virtutea unei bune colaborări de mulţi ani, la membrii Federaţiei Naţionale de Orientare. Aceştia au stabilit şi marcat traseul, au fost arbitri şi au asigurat baza materială necesară.

 

Având aparent avantajul terenului, elevii câmpulungeni au dominat probele de orientare. Spun aparent, pentru că dincolo de cunoştinţele generale despre zonă, n-au fost mai avantajaţi decât ceilalţi, organizatorii ascunzând punctele de verificare foarte bine, stabilind trasee care au încurcat la un moment dat deopotrivă sportivi din echipele gazdelor şi a oaspeţilor.

 

Florin Patraş, arbitru federal de orientare, ne-a vorbit despre acest sport complex. Astfel, anual, se desfăşoară campionatele naţionale cu mai multe probe: clasic, de sprint, de medie distanţă, de maraton, de noapte, de orientare pe schi etc., pe diferite categorii de vârste. La aceste campionate participă şi câte 500 de concurenţi odată, sportivi din cadrul cluburilor sportive şcolare, universitare sau particulare. Federaţia are şi rezultate internaţioanale cu care se poate mândri, cum ar fi: locurile II şi III la campionatele europene, locul I la campionatele mondiale la F40.

 

La orientare este esenţială pregătirea tehnică: „cel puţin 50 de antrenamente pe hartă, cam un an de pregătire” de acest fel, plus o condiţie fizică de cros, pentru a începe să ai rezultate. „Este dificil să găseşti echilibrul perfect între alergare şi gândire: nu poţi alerga prea tare, că nu te mai poţi concentra; nu poţi alerga prea încet, că pierzi concursul”.

 

Despre rezultatele obţinute de elevii militari, Florin Patraş s-a declarat plăcut surprins: “Sunt sportivi foarte buni, bine pregătiţi. Timpii de aici sunt competitivi şi la nivelul campionatelor federaţiei”.

* * *

Am adunat şi câteva impresii de la cei care au participat la competiţii...
Marilena Ioana Zuzeac, elevă a clasei a X-a la colegiul moldav, a obţinut locul I la această ediţie. „Sportul ăsta m-a atras de la bun început, pentru că presupune şi un joc al minţii, şi foarte mult efort fizic”. A mai participat şi anul trecut, dar atunci a ratat ultimul post şi a fost descalificată, ceea ce, iată, nu a descurajat-o deloc. Pregătirea ei, aşa cum a declarat, a constat în foarte multe antrenamente, în special pe hartă. Pentru acestea, a sacrificat multe ore libere, uneori reuşind să se învoiască şi de la ore şi, cu toate acestea, este prima pe clasă la învăţătură.

 

Elevul fruntaş Cezar Acujboaie, şi el câmpulungean prin “adopţie”, tot din clasa a X-a, a mai participat la “spartachiada” de anul trecut, dar abia la această ediţie a reuşit să se remarce. Secretul reuşitei (a obţinut un muncit loc I) l-a pus pe seama antrenamentelor şi a voinţei.

 

Dintre şahişti am discutat cu ocupanţii locurilor I la fete şi băieţi. Atât Augusta Gabriela Moroşanu, elevă a clasei a X-a a colegiului moldav, cât şi Valentin Ioan Bratu, de la colegiul din Breaza (tot din clasa a X-a), fac şah de la vârste fragede (din clasa a II-a, respectiv din clasa I) şi au deja experienţa concursurilor de profil de-a lungul timpului. Pentru Augusta, a practica sportul minţii e foarte important pentru o învăţare mai uşoară, logică, iar Valentin a considerat că a avut parte de partide relativ uşoare, el disputând cu alte prilejuri şi meciuri mai grele.

 

Din experienţa personală a “campionatelor” pe clasă din timpul liceului, pe atunci, militar, pot spune că a avea o astfel de preocupare, mai ales în contextul actual al accesului facil la tentaţii de tot felul prin intermediul atâtor tehnologii la îndemâna oricui, este un mare câştig pentru propria dezvoltare şi este de apreciat aplecarea acestor elevi, cât şi a colegilor lor de la celelalte sporturi, către activităţi… extra-tehnologice, le-aş putea spune.

* * *

Şi pentru că este vorba despre competiţii, este cazul de a face publice şi rezultatele. Deşi toţi competitorii sunt de fapt câştigători, prin simplul fapt că sunt implicaţi într-un grad atât de ridicat în activităţi sportive, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să prezentăm clasamentul pentru fiecare dintre probele din concurs (în ordinea locurilor I, II, III).

 

Astfel, la cros, podiumul a fost ocupat de către: (individual feminin) Irina Ghergheş (CNM MV), Maria Daria Ion (CNM DC), Lorena Lupu (CNM SM); (individual masculin) Mihai Iurea (CNM SM), Andrei Marica (CNM DC), Valentin Tincu (CNM SM).
Pe echipe, clasamentul este următorul: locul I - CNM SM, locul II - CNM MV, locul III - CNM DM.

 

La şah: (individual feminin) Augusta Moroşan (CNM SM), Ioana Dumitraşcu (CNM MV), Larisa Docuz (CNM DC); (individual masculin) Valentin Bratu (CNM DC), Robert Nistor (CNM TV), Nicolae Bodea (CNM MV).
Pe echipe, clasamentul este următorul: locul I - CNM DC, locul II - CNM MV, locul III - CNM SM.

 

La minifotbal: locul I - CNM DC, locul II - CNM MV, locul III - CNM SM. De asemenea, au fost premiaţi: cel mai bun portar – Silviu Coman (CNM DC), golgheterul campionatului  - Ionuţ Duca (CNM MV).

 

La orientare: (individual feminin) Marilena Zuzeac (CNM SM), Bianca Pop (CNM MV), Bianca Curic (CNM SM); (individual masculin) Cezar Acujboaie (CNM SM), Cosmin Bilţan (CNM SM), Alexandru Spinosu (CNM SM).
Pe echipe, clasamentul este următorul: la feminin - locul I - CNM SM, locul II - CNM MV, locul III - CNM DC; la masculin, aşa cum era de aşteptat: locul I – CNM SM, locul II – CNM MV, locul III – CNM DC.
Tot la orientare,  la proba de ştafetă, s-au obţinut următoarele rezultate: locul I – CNM SM, locul II – CNM DC, locul III – CNM MV.
Clasamentul general la orientare este: locul I – CNM SM, locul II – CNM MV, locul III – CNM DC, locul IV – CNM TV.

 

În afara concursului de orientare, dar tot cu caracter de competiţie, s-a desfăşurat şi o probă de ştafetă, la care au participat şi sportivi ai Federaţiei Române de Orientare, rezultatele fiind următoarele: locul I – CNM SM, locul II – Clubul Sportiv Atletic Roman, locul III – CNM TV. Trebuie menţionat aici că sportivii „ne-militari” sunt copii de 12-13 ani, dar foarte talentaţi şi experimentaţi.

 

* * *
La final, cu ocazia ceremoniei de închidere a Campionatului militar de şah, cros, minifotbal şi orientare, ediţia 2017 Câmpulung-Moldovenesc, în cuvântul său, preşedintele Comitetului de organizare al Statului Major al Forţelor Terestre, colonel Daniel Banu, a caracterizat campionatul drept o competiţie care a avut “de toate: pasiune, competitivitate, spirit de sacrificiu, fair-play, tristeţe, dar şi bucurie”.

 

“Mulţumesc atât celor care au câştigat, cât şi celor care au pierdut; în general, mulţumesc tuturor celor care au participat activ la această competiţie, despre care consider că a fost un real succes” - a mai adăugat colonelul Banu. Legat de activitatea sportivă, acesta a mai spus:  “Vă doresc tuturor să continuaţi, nu numai pe parcursul liceului, dar şi mai departe, în academii şi apoi la unităţi, ori în viaţa civilă. Sportul înseamnă sănătate şi vă ajută să performaţi în tot ceea ce faceţi”. De asemenea, colonelul Banu a oferit diploma de fair-play sportivilor Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu”, plachete şi diplome comandantului colegiului gazdă, colonel Teofil Ispas, precum şi colaboratorilor din cadrul Federaţiei Române de Orientare.

 

Aşa cum a apreciat şi preşedintele Comitetului de organizare, organizarea la nivelul gazdelor, sprijinul real oferit de către acestea au fost la un nivel deosebit. De altfel, experienţa competiţiilor la nivel de colegiu, dar mai ales a oamenilor, deschiderea şi sprijinul oferit de comandantul colegiului şi implicarea şi pasiunea locţiitorului acestuia, colonel Vasile Blanariu, om de sport şi el, de peste două decenii în această instituţie, antrenor şi ofiţer de logistică (aspect relevant pentru buna impresie, ca şi gazde, lăsată oaspeţilor), au făcut ca, în limitele pe care infrastructura le oferă, toate celelalte aspecte ale găzduirii unei activităţi de nivelul campionatului tocmai încheiat să fie cât se poate de bune.

 

* * *

Nu putem încheia fără a aminti şi de profesionalismul Comisiei de organizare şi al colaboratorilor din celelalte unităţi ale forţelor terestre, ori din mediul civil (cum este cazul Federaţiei Române de Orientare), cei care au jucat rolul de arbitri ai competiţiilor sportive. Experienţa celor din Biroul educaţie fizică al Statului Major al Forţelor Terestre în desfăşurarea competiţiilor sportive a fost demonstrată şi cu această ocazie şi nu are nevoie de a fi evidenţiată mai mult, căci, aşa cum a spus-o unul dintre ei, la aceste activităţi “elevii trebuie să fie în centrul atenţiei”.
Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Congres internațional în cadrul programului Erasmus+
Congres internaţional în cadrul programului Erasmus+
Publicat pe: 21.05.2017
Afişări: 251
Domnul general de brigadă (r.) Tănase Niculescu, preşedinte de onoare al Fundaţiei „General Grigore Baştan”
"Atelierele Cantemirului" – a cincea întâlnire
Publicat pe: 08.05.2017
Afişări: 376
Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie
Atunci când pasiunea se îmbină armonios cu munca
Publicat pe: 03.05.2017
Afişări: 193
Palmaresul olimpicilor
Palmaresul olimpicilor
Publicat pe: 02.05.2017
Afişări: 442

ARMATA - O OLIMPIADĂ ALTFEL
Publicat pe: 27.04.2017
Afişări: 115
Echipa de pentatlon, 
calificată la naţională
Echipa de pentatlon, calificată la naţională
Publicat pe: 26.04.2017
Afişări: 346
Loturile participante la campionat
Competiţii sportive între colegiile naţionale militare
Publicat pe: 13.04.2017
Afişări: 1,401
Calificare la faza naţională 
a Olimpiadei de matematică
Calificare la faza naţională a Olimpiadei de matematică
Publicat pe: 23.03.2017
Afişări: 194

Citeşte şi:

Capul de afiş al evenimentelor organizate cu ocazia zilei aniversare a colegiului l-a ţinut sesiunea de referate şi comunicări
Publicat pe 25.11.2015
În fiecare an, la sfârşit de noiembrie, elevii de azi şi "de ieri" ai Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" sărbătoresc spiritul ştefănist,...
Start în proba de alergare în teren variat, 2000 m
Publicat pe 29.05.2016
La scurt timp după festivitatea de deschidere, concurenţii s-au prezentat pe linia de tragere din poligon pentru prima probă a competiţiei –...

Comentarii