Din nou aur la faza internaţională a Olimpiadei de geografie

Elena JORA
Publicat pe 08.08.2017

Sabina Calisevici, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie

Sabina Calisevici a fost medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, competiţie desfăşurată la Belgrad, în perioada 2-8 august 2017.

Este al doilea an în care Sabina, împreună cu profesorul Radu Ciumaşu, reuşesc performanţa extraordinară de a fi cei mai buni din lume.

Olimpiadele şcolare reprezintă una dintre ultimele instanţe, în faţa cărora, dacă eşti pasionat, ştii şi faci dovada acestui lucru, vei fi răsplătit sub o formă sau alta, primind recunoaşterea celorlalţi. În acest context se situează şi rezultatele de excepţie obţinute de Sabina Calisevici, care a reuşit performanţa reeditării succesului de anul trecut: medalia de aur la faza internaţională a Olimpiadei de Geografie.

2017 este al XIV-lea an consecutiv în care membrii cercului de geografie  din colegiul militar câmpulungean s-au calificat la faza pe ţară şi internaţională. În acest interval putem număra douăzeci şi trei de treceri ale pragului judeţean, mai multe premii şi menţiuni la etapa naţională: Bulaicon Mihai - premiul III, în 2007; Onofrei Claudiu - premiul I, în 2013; Sabina Calisevici - premiul I în 2014, 2016 şi 2017, premiul III în 2015, medalia de aur la faza internaţională în 2016 şi 2017.

Aşadar, Sabina Calisevici a dus povestea geografică câmpulungeană dincolo de graniţele ţării. Într-un interviu, Sabina spunea: „Geografia este pentru noi, olimpicii Colegiului Naţional Militar <Ştefan cel Mare>, o pasiune. Cu toţii învăţăm cu drag, iar pe timpul olimpiadei geografia devine un mod de viaţă, un drum al succesului. În colegiul militar am avut ocazia să-mi împărtăşesc pasiunea cu membrii cercului de geografie ca într-o familie, am realizat că pot duce mai departe un anume spirit, lăsat moştenire de mulţi absolvenţi, care şi-au pus străduinţa pe altarul geografiei şi au deschis o cale spre succes. Împreună cu domnul profesor Radu Ciumaşu, am strâns în cabinetul de geografie zâmbete, speranţe, tristeţi în momentele de cumpănă, îmbinând plăcerea cu munca asiduă. Am învăţat, am sperat, ne-am împrietenit şi ne-am ajutat reciproc. Am fost concurenţi, dar ne-am păstrat spiritul de camaraderie. Nu aş fi reuşit să fac nimic la acest nivel fără susţinerea domnului profesor Ciumaşu Radu, meritele dumnealui sunt imense şi cuvintele nu au destulă forţă să exprime recunoştinţa mea”.

Profesorul de geografie Radu Ciumaşu, cel care în ultimii 14 ani a reuşit împreună cu elevii câmpulungeni performanţa a tot atâtea treceri de pragul judeţenelor, spune că  reţeta succesului constă şi în acea atmosferă care se instaurează in interiorul cercului de geografie, în sentimentul complex de competiţie şi încredere care catalizează fiecare gest: „Într-o demonstraţie a nivelului ridicat al discursului geografic care se exersează în cadrul cercului de profil, Sabina Calisevici a îmbinat cu succes pasiunea cu dorinţa de a face performanţă şi de a duce mai departe ştafeta olimpicilor geografi. Concursurile şi olimpiadele  şcolare ne apar ca  adevărate aventuri  ale căutării de sine, ale unei continue lupte cu limitele şi provocările cunoaşterii. Iar noi, profesorii, suntem călăuze, suntem ghizii care învaţă continuu din experienţele altor călătorii  similare”.

Sabina Calisevici este absolventă promoţia 2017 a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”. Pe baza rezultatelor de excepţie obţinute în cei patru ani de liceu, după examenul de Bacalaureat a fost selectată şi admisă fără examen în învăţământul militar superior.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Reverberaţii în cadenţă
Publicat pe: 09.10.2017
Afişări: 107

Esenţe în cadenţă
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 114

Eveniment internaţional la Câmpulung Moldovenesc
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 111
Debut de an şcolar sub semnul excelenţei
Debut de an şcolar sub semnul excelenţei
Publicat pe: 11.09.2017
Afişări: 575

„Mă leg să învăţ carte!”
Publicat pe: 11.09.2017
Afişări: 346
Sabina Calisevici, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie
Din nou aur la faza internaţională a Olimpiadei de geografie
Publicat pe: 08.08.2017
Afişări: 1,540

Performanţa ca autoportret
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 271
Alexandru-Flavius Toargă, şeful promoţiei 2017 a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul”
Ne mândrim cu el, şeful promoţiei 2017
Publicat pe: 19.07.2017
Afişări: 306

Excursie în Italia pentru cantemiriştii merituoşi
Publicat pe: 13.07.2017
Afişări: 290
Absolvenţi cu care ne mândrim
Absolvenţi cu care ne mândrim
Publicat pe: 06.07.2017
Afişări: 563

Citeşte şi:

Elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” s-au înscris în concursul pentru liceeni EUROSCOLA 2017, ediţia a X-a
Publicat pe 04.07.2017
Începând cu luna iunie, elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” s-au înscris în concursul pentru liceeni EUROSCOLA 2017, ediţia a X-a...
Absolvenţi cu care ne mândrim
Publicat pe 06.07.2017
În ultimii 20 de ani, un număr mare dintre absolvenţii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” au reuşit să-şi continue studiile în academii...

Comentarii