Debut de an şcolar la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”

An de an, sute de tineri aleg ca drum de pornire Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.

Luni, 11 septembrie, 468 de elevi, dintre care 120 de „boboci” (31 de fete şi 89 de băieţi), au trăit cu emoţie şi entuziasm începutul de an şcolar 2017-2018. 

Festivitatea, derulată pe platoul cu rezonanţele zecilor de generaţii, a fost prezidată de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Ovidiu-Liviu Uifăleanu şi de şeful Direcţiei Management Resurse Umane, general de flotilă aeriană Liviu-Marilen Lungulescu. Au mai fost alături de elevii cantemirişti reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Parlamentului României, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, oficialităţi ale administraţiei publice locale, cadre militare în activitate şi în rezervă, profesori care de-a lungul anilor au predat în “Cantemir”, personalul unităţii.

De o parte şi de alta a tribunei oficiale, dascălii şi instructorii militari din instituţie, părinţii elevilor, precum şi absolvenţi din promoţiile anterioare au fost părtaşi la deschiderea unui nou capitol al vieţii de licean, intitulat adolescenţă în uniformă militară.

Ceremonia a inclus trecerea în revistă a efectivelor, cuvântul de deschidere al comandantului colegiului, colonel Doina Mureşan, avansarea elevilor gradaţi, mesajul celor mai tineri reprezentanţi ai Armatei României transmis cu emoţie de Robert Ioan Alexandru Chivereanu, primul admis, cu media 9,94, precum şi cel al elevului plutonier-adjutant - Răzvan Cristea.

Noile însemne de grad au fost puse pe epoleţii elevilor din clasa a XII-a de către şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Ovidiu-Liviu Uifăleanu, şeful Direcţiei Management Resurse Umane, general de flotilă aeriană Liviu-Marilen Lungulescu, şi de comandantul colegiului.

Intrat deja în tradiţia şcolii noastre, Jurământul cantemirist, mlădiţă istorică a celui mănăstirean, şi-a aflat locul în sufletul fiecăruia. Elevii claselor a IX-a le-au promis viitorilor absolvenţi că vor învăţa carte, se vor instrui şi pregăti pentru a deveni militari de nădejde. La final, „bobocii” au primit de la colegii mai mari o insignă sub forma unui şoim, reprezentând avântul lor spre cariera militară.

În aplauzele asistenţei, proaspeţii liceeni şi-au urmat în cadenţă colegii din anii mai mari.

Urmează un an cu multe provocări pentru elevii în uniformă. Cu toţii vor trebui să facă faţă rigorilor armatei şi să se adapteze cerinţelor de excelenţă educaţională.

Le urăm succes tuturor!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Ultimul clopoţel
Publicat pe: 30.05.2018
Afişări: 190

Premieră în istoria „Cantemirului”
Publicat pe: 15.05.2018
Afişări: 169

"Caravana literară a scriitorilor în şcoală”
Publicat pe: 18.12.2017
Afişări: 305

E vremea colindelor şi a faptelor bune!
Publicat pe: 18.12.2017
Afişări: 373

Gala Performerilor, ediţia 2017
Publicat pe: 18.12.2017
Afişări: 329
Deschidem porţile prieteniei
Deschidem porțile prieteniei
Publicat pe: 05.12.2017
Afişări: 343
Formaţiile de dansuri pe scena Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare"
Spiritul muşatin, la aniversare
Publicat pe: 27.11.2017
Afişări: 396

Construirea unui nou robot, o provocare pentru cantemirişti
Publicat pe: 17.11.2017
Afişări: 400

Lansare de carte -"Umbrele fiinţei”
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 422

Citeşte şi:

Regina şi Regele ţinutului au fost nominalizaţi Raluca Oaidă şi Robert Barbu
Publicat pe 10.11.2015
În cea de-a şasea zi a lui Brumar, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir", elevi ai claselor a XI-a, respectiv a...

Comentarii