Final de an şcolar, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”

Georgiana LUPU
Publicat pe 14.06.2019

Final de an şcolar la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”

A mai trecut un an, în care visele adolescenţei au prins contur şi o nouă generaţie este pregătită să înfrunte viaţa. Joi, 13 iunie, a avut loc ceremonialul încheierii anului școlar 2018-2019, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Alături de elevii colegiului au fost reprezentanţi ai conducerii MApN, cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi ale administraţiei publice locale, personalul colegiului, părinți, rude, prieteni și absolvenți din promoțiile anterioare. Festivitatea de încheiere a anului şcolar a fost prezidată de prefectul județului Suceava – doamna Mirela-Elena Adomnicăi, general-maior dr. Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Marian Botea, șeful Direcției Operații din Statul Major al Apărării, și a fost marcată printr-un ceremonial militar şi religios.

Rezultatele obţinute pe parcursul anului şcolar 2018-2019 s-au concretizat prin cele peste 100 de premii şi distincţii obţinute în competiţiile şcolare de nivel judeţean, interjudeţean şi naţional. În contextul general al preţuirii performanţei s-au acordat premii din partea Statului Major al Apărării, Statului Major al Forţelor Terestre, Statului Major al Forțelor Aeriene, Statului Major al Forțelor Navale, din partea Fundaţiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă”, a Asociației „Voievodul Ștefan”, a  „Asociației Sportive”, dar şi din partea  Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”.

Ceremonia a mai cuprins alocuţiuni din partea gazdelor şi a invitaţilor, înaintarea în grad şi numirea în funcţii, precum şi atribuirea titlului de Clasă „Căpitan Erou Aurel Vasilescu” clasei a XI-a D, care a obţinut cele mai bune rezultate şcolare, fiind îndrumați în pregătire de doamna diriginte Mihaela Pintilei. Un alt moment important din cadrul festivității a fost acela în care absolvenţii promoţiei 2019 au predat cheia colegiului reprezentanţilor claselor a XI-a, drept simbol al continuităţii tradiţiilor şi valorii generaţiilor de elevi.

Promoția 2019, ce poartă numele „Nicolae Bălcescu - 200”, a fost reprezentată de cei 117 absolvenţi ai colegiului. Cea mai mare medie, anul acesta, a obținut-o Răzvan Moldovanu – 9,90.

Momentul festiv s-a încheiat în aplauzele colegilor şi ale asistenţei, cu defilarea subunităţilor de elevi şi absolvenţi, astfel adăugându-se o nouă filă în cartea cetăţii de la poalele Rarăului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


Experienţă internaţională pentru elevii cantemirişti
Publicat pe: 27.09.2019
Afişări: 218

Ieri cadeţi, azi liceeni militari!
Publicat pe: 16.09.2019
Afişări: 141

Profil de “boboc” cantemirist
Publicat pe: 16.09.2019
Afişări: 136
Elev Andrei Andriese și elev Teodora Țăran
De la cadet, la elev de liceu militar
Publicat pe: 13.09.2019
Afişări: 117

O educație altfel - FLIPPED CLASSROOM!
Publicat pe: 20.06.2019
Afişări: 411

Profesor câmpulungean, premiat de preşedintele României
Publicat pe: 05.12.2018
Afişări: 636

Pasionaţii de istorie s-au reunit la Breaza
Publicat pe: 29.10.2018
Afişări: 926

Un nou început, în Anul Centenarului
Publicat pe: 03.09.2018
Afişări: 1,922

Citeşte şi:

Comentarii