Balul bobocilor cantemirişti

Regina şi Regele ţinutului au fost nominalizaţi Raluca Oaidă şi Robert Barbu

În cea de-a şasea zi a lui Brumar, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir", elevi ai claselor a XI-a, respectiv a XII-a au pus în scenă momente artistice deosebite, în spirit medieval, cu prilejul Balului bobocilor.

În faţa cadrelor militare şi didactice, a părinţilor, a liceenilor în uniformă militară şi a absolvenţilor cantemirişti, "artiştii", costumaţi în cavaleri, domniţe, ducese, menestreli şi ursitoare, au trecut prin probe ce le-au măsurat puterea şi înţelepciunea, priceperea şi vitejia. Doisprezece concurenţi (şase fete şi şase băieţi) au intrat în cursa pentru dobândirea titlului de Miss şi Mister Boboc 2015, dovedind, pe parcursul a două ore, că sunt pregătiţi să ia locul "reginei" Ana şi "regelui" Gavrilă, care timp de patru ani au domnit în falnicul ţinut al Cantemirului. Sosiţi de pe meleaguri apropiate sau tărâmuri îndepărtate, "bobocii" s-au prezentat, consemnându-şi calităţile, pasiunile, aptitudinile prin intermediul cărora să se individualizeze. Raluca Oaidă, Rareş Pican, Sandra Botoacă, Andrei Chiriţă, Cristina Ioniţă, Delia Varga, Andrei Paraschiv, Robert Barbu, Elena Petre, Andrei Novac, Lorena Pană, Alin Vişan sunt numele celor care au avut curajul să dea piept cu probe de foc şi probe-surpriză pregătite cu minuţiozitate de colegii mai mari.

Înzestrarea fiecărui pretendent la tron a fost urmărită cu mare atenţie de întreaga audienţă, dar mai ales de juriu, care a avut o misiune destul de grea, ţinând cont de prestaţia deosebită  a tuturor participanţilor. Frumuseţea, iscusinţa, rafinamentul, spontaneitatea, intuiţia, curajul, inteligenţa au ieşit la iveală în cadrul spectacolului de vineri seara. Cu toţii au trecut cu bine de proba de dans şi de cea a aptitudinilor, în care au arătat că sunt foarte talentaţi la muzică, interpretare, dans, teatru, kung-fu şi chiar la mânuirea cubului Rubik. Apoi, pe rând, domniţele şi-au arătat gingăşia şi răbdarea în a purta pe cap un coş cu merinde, în timp ce cavalerilor le-au fost testate precizia şi agilitatea printr-o competiţie de tras cu arcul la ţintă. Astfel, elevii de clasa a XI-a au făcut o incursiune în Evul Mediu, transformându-se pentru o seară în cavaleri şi domniţe. Dacă tinerii participanţi şi-au arătat priceperea şi creativitatea, nici organizatorii nu s-au lăsat mai prejos, pigmentând spectacolul cu scenete umoristice, coregrafii originale şi muzică de calitate, pentru toate gusturile. Îmbrăcaţi în costume de curte, cu caftane preţioase sau rochii cu mâneci bufante, spontani, cu prezenţă de spirit, plini de strălucire şi eleganţă, elevii claselor a XII-a au reuşit să ofere un spectacol de înaltă ţinută artistică, demonstrând, încă o dată, că fiecare vârstă are frumuseţea ei. La temeiul acestei reuşite au stat: munca, seriozitatea şi dorinţa de a le oferi celor prezenţi o seară memorabilă, în care s-au "deconspirat" bucuria, talentul, zâmbetul şi destinderea.

După deliberarea juriului, s-au aflat şi câştigătorii:

Regina şi Regele Ţinutului Cantemir: Raluca Oaidă şi Robert Barbu.

Distincţii regale au fost oferite perechilor de pe locul al II-lea, iar perechile de pe locul al III-lea au primit titlu nobiliar. Celelalte perechi au intrat la categoria "curteni de vază".

În aplauzele întregii audienţe, comandantul colegiului, colonel Horia Stănescu, i-a felicitat pe toţi participanţii Balului bobocilor şi le-a mulţumit pentru spectacolul oferit.

La reuşita spectacolului şi-au adus contribuţia elevi ai claselor a XII-a: elv.plt.adj. Mădălin Chiva, elv.plt.maj. Cristina Barbu, elv.plt. Ana Halca, elv.plt. Ionuţ Tutealcă, elv.sg.maj. Andreea Giurescu, elv.sg.maj. Bianca Ghiuţă, elv.sg.maj. Ana Dobrescu, elv.sg.maj. Andreea Stănică, elv.sg.maj. Florentin Ilie, elv.sg. Sorina Grigore, elv.sg. Ştefan Naftan, elv.sg. Alexandru Iliuţă, elv.sg. Alin Ilie, elv.sg. Răzvan Gavrilă, elv.sg. Robert Mihai, elv.sg. Ştefan Zamfir, elv.sg. Alexandru Ştefan, elv.sg. Alisa Glăvan, elv.sg. Florin Ţugui şi profesoarele: Corina Barbu, Nicoleta Dichei şi Cornelia Bădilă.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Deschidem porţile prieteniei
Deschidem porțile prieteniei
Publicat pe: 05.12.2017
Afişări: 95
Formaţiile de dansuri pe scena Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare"
Spiritul muşatin, la aniversare
Publicat pe: 27.11.2017
Afişări: 154

Construirea unui nou robot, o provocare pentru cantemirişti
Publicat pe: 17.11.2017
Afişări: 120

Lansare de carte "Umbrele fiinţei”
Publicat pe: 13.11.2017
Afişări: 177

Gdansk - O experienţă de viaţă !
Publicat pe: 02.11.2017
Afişări: 167

Marşul cărţii şi al cititorilor
Publicat pe: 30.10.2017
Afişări: 119

Întâlnire cu oameni care au trăit istoria
Publicat pe: 24.10.2017
Afişări: 134

Reverberaţii în cadenţă
Publicat pe: 09.10.2017
Afişări: 162

Esenţe în cadenţă
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 174

Eveniment internaţional la Câmpulung Moldovenesc
Publicat pe: 06.10.2017
Afişări: 188
Debut de an şcolar sub semnul excelenţei
Debut de an şcolar sub semnul excelenţei
Publicat pe: 11.09.2017
Afişări: 662

Citeşte şi:

Comentarii