Data publicarii: 
27.06.2016
Autorul: 
Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale

Cuprinsul

  • Quarta verba pro domo p.1
  • Provocările mediului de securitate actual p.3
  • Consideraţii privind utilitatea strategică a unităţilor terestre de comando-aeropurtat din cadrul Forţelor pentru operaţii speciale p.4
  • Între celebritate şi modestie: Ion Negroiu p.7
  • Mutaţii produse în beligeranţa actuală p.10
  • Supravieţuirea în condiţii de izolare în diferite medii. Evitarea capturării. Rezistenţa în captivitate. Evadarea şi Recuperarea p.14
  • Un moment unic, un alt început p.22
  • Tăcuţi, rapizi, letali p.23
  • Influenţe ale capabilităţilor operaţiilor informaţionale asupra desfăşurării operaţiilor militare p.29
  • Instrucţie prin paraşutare a cercetaşilor Diviziei 2 Infanterie "Getica" p.32
  • Paraşutişti sovietici în România p.33
  • Memorialul "General-maior Grigore Baştan" p.37
  • Forţele pentru operaţii speciale. Implicarea în beligeranţa actuală p.40
  • In memoriam colonelul paraşutist Ştefan Spânu p.44
  • Detaşamentul FAC/JTAC – la ora maturităţii p.46
  • Organizaţii internaţionale de securitate contemporane p.47
  • La bună vedere nea Mişu p.53
  • Recurs la istorie. Aplicaţia a reuşit, lupta însă continuă p.55
  • Ne scriu veteranii p.57
  • In memoriam Colonelul Romulus Hodîrnău p.58
  • NEDI – un suflet mare care a trecut prea devreme la cele veşnice p.60

QUARTA VERBA PRO DOMO[*]

— continuare din numărul anterior —

 

Pentru a-ţi salva patria niciodată nu-i târziu, niciodată nu-i devreme!

"Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor"[2]. "Morţii sunt singurii stăpâni ai celor vii. Noi purtăm povara greşelilor lor şi primim recompensa virtuţilor acestora"[3].

Toţi vieţuim şi trecem prin viaţă, însoţiţi/pe-trecuţi de imaginea tatălui, mamei, fraţilor şi surorilor, dar şi cea a moşilor şi strămoşilor pecetluită de ei în noi. Marea ruptură de predecesori, de propria-ţi familie şi de propriul neam, este o boală, o fugă de trecut care ne urmăreşte ca un blestem şi care, "altfel spus, aşază insul în timp între blestemul strămoşesc şi singurătatea alegerii"[4], devenind dintr-un trăitor "un fugar metafizic, un urmărit copleşit de frică, spaimă şi nesiguranţă"[5].

În cursul vieţii, fiecare este chemat să rezolve, după putinţă, pentru sine însuşi, împlinirea în felul cel mai bun a propriului "chip" ("design celest"), a propriei identităţi, rost sau misiuni pe pământ.

"A-nu-ţi-voi-înălţimea-vieţii este totuna cu a-nu-ţi-voisfârşitul. Ambele înseamnă a-nu-voi-să-trăieşti. A-nu-voi-sătrăieşti este totuna cu a-nu-voi-să-mori. Devenirea şi pieirea sunt pe aceeaşi curbă"[6].

Nu există om mai surd decât cel ce nu vrea să audă toate acestea şi următoarele:

"Ateul este expresia maximului eşec al omului"[7], iar "atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni."[8] "O revoluţie care nu modifică raporturile de proprietate este o mascaradă. Fără un triumf asupra inegalităţilor este un non-sens."[9]

Echilibrul ori pasivitatea, de-a lungul vremurilor de restrişte, pentru noi ca neam, a reprezentat şi reprezintă în istorie o deficienţă, "liniştea amărâtă a unui suflet nerealizat"[10], indiferent de ce forţe ale zădărnicirii am invocat sau invocăm, astfel că, "acea naţiune care nu e sortită unei mari revoluţii este condamnată a se învârti în jurul propriului deşert"[11].

[NOTĂ: Ştim că Veritas odium parit[12] dar, demersul nostru nu este unul incriminator ori justiţiar, ci unul de conştiinţă, fără mânie, rugător şi plin de compasiune; o poftire la o bine-voitoare luare-aminte, după atâtea "12 ceasuri trecute" cu mult, peste răul aproape ireversibil instalat].

"Suntem în faza raţionalismului extrem când totul se cerebralizează şi se nevrozează."[13]

Paradoxal, o epidemie recesiv-obsesivă se întoarce în Europa: O denumim Raţiunea lui Faust, după dictonul corespondent extins: Dacă somnul raţiunii naşte monştri, raţiunea adormită, în delir sau în extaz naşte monstruozităţi şi tot asemenea, potrivit unei legi psihologice ireductibile, o proiecţie devenită caducă revine la originea ei.

"Aşadar, dacă cuiva îi vine ciudata idee că Dumnezeu este mort sau că nici nu există, atunci imaginea lui Dumnezeu, .../..., se întoarce în subiect şi produce "asemănarea cu Dumnezeu", anume toate acele însuşiri care le revin doar smintiţilor şi care, de aceea, conduc la catastrofă"[14].

Din această perspectivă, ne aflăm în plin proces de reificare[15], un proces societal[16] degenerativ îndelung şi sistematic derulat în ţara noastră, de alienare socială[17] şi alienare psihică "endogenă"[18] a individului.

Este arhicunoscut că "mulţimile posedă apetituri, pofte şi nu gânduri"[19], iar pe ignoranţa acestor conglomerate, după 1989, s-a declanşat Mareea orgiastică[20] a cohortelor atee neomarxiste / MOCAN, un veritabil ochlos proletarian, netemător, orgolios spre patologic, "re-descălecat" şi regrupat instituţional, înstrăinător şi însuşitor deopotrivă al tuturor resurselor importante ale României.

Statistic explicat, "atunci când o cauză persistă, producând acelaşi efect, cauzele cresc în progresie aritmetică (1, 2, 3, 4, etc.), iar efectele în progresie geometrică (2, 4, 8, 16, 32 etc.). Cauzele sunt deci logaritmii efectelor"[21].

Explicaţie (prezumtivă) psihopatologică: În categoria "Criminalilor palizi", despre care a scris Friedrich Nietzsche în "Aşa grăit-a Zarathustra", formulă preluată şi de Sigmund Freud într-una din cărţile sale, pot fi asimilaţi, în accepţiunea noastră, majoritatea potentaţilor nomenclaturişti care au continuat, damnaţi fiind, să ucidă suflete şi după 1989, aceasta dintr-un sentiment inconştient de culpabilitate şi disperare acumulat în cei 45 de ani.

Altfel exprimat şi explicat: conform lui S. Freud, reprezentând psihanaliza ateistă a crimei, contrar complexului sinergetic şi hristic, aparţinând lui Feodor M. Dostoievski, în astfel de situaţii, necesitatea inconştientă de pedeapsă devine activă. Prin urmare, simţind asta (ca pe o forţă pulsională de nestăvilit), ei au "ales" să meargă pe acelaşi drum şi anume, cel similar lui Oedip, "înţelegând", damnaţi fiind, că nu-şi vor mai putea spăla păcatele, că nu vor mai putea spera la regăsire, fiind iremediabil căzuţi/decăzuţi şi astfel, au continuat şirul crimelor. Reformulat, odată afundaţi în hău, în prima etapă (1945-1989), s-au scufundat iremediabil şi în cea de-a doua (1989-2016) şi, după cum constatăm, aproape sigur pe mai departe.

Aprecieri constatative de pe cale:

Aceasta-i drama eternă a celor fără de dincolo, care refuză fatalmente metanoia.

Sucombăm, inexorabil, compatrioţi! Sciziunea internă ne-a făcut vandabili şi deşi, de-a lungul atâtor veacuri, am trecut prin lamură[22], această mare armată de autoproscrişi[23], în marele ei zbucium, sfarmă în continuare chiar şi "paiul pâinii", şi deşi este vremea vremuirii!, să ne surprindă oare moartea pe toţi, cu ochii închişi ai strămoşilor?

Răspunsul poate,

                             va urma!



[*]Comandantul Centrului de instruire pentru operaţii speciale, colonel dr. Doru ENACHE

[2]Proverbele lui Solomon, 17,6.

[3]Gustave Le Bon, Legile psihologice ale evoluţiei popoarelor, Editura Antet, Filipeştii de Târg, Prahova, p.13.

[4]Ilie Bădescu, Noopolitica, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2006 p. 63

[5]Idem

[6]C.G. Jung, Dinamica inconştientului, Editura Trei, Bucureşti, 2013, p.472.

[7]Ilie Bădescu, Op. citată, p. 305

[8]Ps 11, 7-8

[9]Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p.144

[10]Ibidem, p.61

[11]Ibidem, p.126

[12]Adevărul stârneşte ură

[13]Ilie Bădescu, Op. citată, p. 32

[14]C.G. Jung, Civilizaţia în tranziţie, Editura Trei, Bucureşti, 2003, p.241

[15]Pierderea Eului într-o lume atee, inumană, fără orizont, care-i impune individului condiţia impersonală de element într-un angrenaj ostil, instrument golit de subiectivitate, de raţiune şi semnificaţie, victimă a unor forţe heteronome (voinţa subiectului nu mai posedă în sine raţiunea propriei acţiuni, aceasta fiind indusă din exterior)

[16]Degradarea pattern-urilor de limbă, cultură, tradiţii şi obiceiuri

[17]Generată de relaţiile de muncă oneroase dintre angajator/patron şi angajaţi

[18]Denumită "falsa conştiinţă", ia naştere în interior, consecinţa fiind pierderea contactului vital cu realitatea

[19]Gustave Le Bon, Op. cit., p.137

[20]Dezlănţuirea pulsională; când aceasta domină se instalează procesele psihoide

[21]Gustave Le Bon, Legile psihologice al evoluţiei popoarelor, Editura Antet, Filipeştii de Târg, Prahova, p.13

[22]Trecere prin proba de foc, prin încercări extreme asemenea aurului lămurit în foc (inclusiv sub forma propriei plăţi şi a blestemului, ca forme principale de ispăşire a păcatelor)

[23]Îi denumim păgâni contemporani

Fisier atasat

Citeşte şi:

O VIAŢĂ DEDICATĂ PERFORMANŢEI
Publicat pe 22.01.2015
Numele generalului-maior Grigore Baştan este purtat de Centrul de instruire pentru operaţii speciale – Buzău, de Aeroclubul Teritorial Suceava şi de...