Data publicarii: 
15.06.2017
Autorul: 
General de brigadă (r) inginer Adrian MARINESCU
Colonel (r) inginer Ion TĂNASIE

Repere autobiografice – general de brigadă (r) inginer Adrian Marinescu

Născut la 25 august 1936 la Iaşi, absolvent al Liceului Militar – „Dimitrie Cantemir”, Predeal,  promoţia 1954, Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie Sibiu, 1957, Academiei Tehnice Militare, 1959-1965, specialitatea Armament.

Evoluţia profesională de la comandant de pluton, comandant de baterie 1957-1958, până la şef Direcţie şi locţiitor al comandantului artileriei pentru tehnica nouă 1975-1976, şi două decenii director general al Întreprinderii Mecanice Reşiţa.

Distins cu: Medaliile şi Ordinele Militare III, II şi I, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa, titlul onorific „Senior al Culturii Banatului Montan”, conferit de instituţiile de cultură ale judeţului Caraş-Severin.

Cărţi publicate:

-          „ARME ŞI DESTINE – două decenii la fabrica de tunuri” – Editura SEMNE, Bucureşti;

-          „TUNURILE REŞIŢEI – o istorie fierbinte” – Editura SEMNE, Bucureşti.

Acesta este „traseul” meu în cariera militară, finalizat cu detaşarea în economia naţională şi numirea în funcţia de director general al Întreprinderii Mecanice Reşiţa, pe care am condus-o aproape două decenii, începând cu 1 ianuarie 1977, până la trecerea în rezervă.

Repere biografice – colonel (r) inginer Ion Tănasie

Colonel inginer Ion Tănasie a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Uzinei Mecanice Reșița, detașat fiind de la Ministerul Apărării Naționale, de la cea de șef birou tehnolog, începând cu anul 1972, până la cea de șef de secție și director adjunct tehnic, până în anul 1988.

Cuvintele autorilor

Ar fi fost nedrept ca un astfel de domeniu al industriei noastre naţionale – construcţia de guri de foc, devenit în anii lui de vârf un veritabil brand, să rămână într-o nemeritată uitare, să se piardă atâtea experienţe personale, sub pretextul caracterului special, discret... Tunurile Reşiţei au ajuns şi peste mări, confirmnându.şi valenţele, inclusiv în luptă.

Aşa încât, cu efort marcat de anii senectuţii, asistat şi de colaboratorul meu, nădăjduiesc să-mi închei ostăşeşte ultima misiune asumată. „TUNURILE REŞIŢEI – o istorie fierbinte”, cartea pe care am editat-o personal, este o primă încercare de acest fel, de a concentra şi a păstra pentru viitor date privind evoluţia industriei de apărare, dintr-o categorie de tehnică de luptă (aici artileria), de la începuturi – a doua jumătate a secolului XVIII, până la nedreptul, păgubitorul crepuscul din anii 90-2000.

Nu doar în subsidiar, am vrut să fie un semnal, încă o avizată pledoarie despre rosturile şi destinul industriei româneşti de apărare. Este o lucrare monografică modestă, dar ea poate constitui o sursă sigură de documentare, cât şi motiv de analiză critică şi de perfecţionare a informaţiei, inclusiv privind mentalităţi şi atitudini. Cred că valoarea ei constă măcar în faptul că este rodul strădaniilor şi experienţelor trăite de autori, ceea ce îi conferă autenticitate.

Autorii sunt azi la vârsta senectuții și ar fi păcat ca măcar ceea ce le-a fost lor înșile viață, însăși rațiunea de a trăi ca oșteni – arhitecți și salahori în același timp – să se piardă. Este datoria noastră, a autorilor, să evităm ceea ce pare acum inevitabil: uitarea... Noi n-am iscodit documente îngălbenite din colbul arhivelor, imaginând interpretări [...] ci am trăit personal, intens și cu sacrificii, fenomenul creării, perfecționării și lansării în lume a acestui veritabil brand al industriei românești.

Un text generator de emoție, [... un] îndemn la o participare afectivă, alături de cronicar. Schița noastră monografică am dorit-o vie, am simțit-o vie!.

Fisier atasat