"Răţoiţii" de la Academia Navală au făcut instrucţie pe scenă

Trupa de teatru "Răţoiţii" a Academiei Navale

 

Astăzi, mai mult ca la ediţiile anterioare, cele două măşti ale teatrului au definit cum nu se poate mai bine cea de a doua zi de festival: de la râsetele stârnite de studenţii Academiei Navale, la o dureroasă aducere aminte pe care ne-au pus-o în faţă, fără menajamente, studenţii timişoreni.

Mi-a fost dat să-mi retrăiesc tinereţea în două rânduri şi în două moduri cu totul diferite. Odată cu urcarea pe scenă a trupei de teatru a Academiei Navale, "Răţoiţii" (aluzie la porecla "răţoi" pe care o au, în general, marinarii), am avut ocazia ca, prin sceneta lor, să-mi retrăiesc zilele de elev în şcoala militară şi să-mi dau seama (pentru a câta oară?) că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Secvenţele de viaţă cazonă puse în scenă de "navalişti" au captat publicul (atât cât s-a îndurat să mai vină în sală) prin simplitatea şi, totodată, prin acea universalitate a militarilor din toate timpurile şi din toate armatele.

"Răţoiţii" ne-au demonstrat că unele lucruri nu se schimbă niciodată

"Răţoii-ţii" l-au luat în vizor pe comandantul celei mai mici subunităţi, care face instrucţie "ca la carte" cu subordonatul, până în momentul în care-şi dă seama că numele celei ("întâmplător", abonatul la culcaturi şi târâşuri este o fată) care stă mai mult pe coate decât în picioare are o "rezonanţă" aparte, semănând izbitor până la confuzie cu al generalului... dar să nu dăm nume! Ocazie cu care intră în scenă studentul din anul I, cu un nume predestinat muncilor celor mai... ciudate. Păi, cu ce altceva se poate ocupa un student pe care-l cheamă Prăpăditu? În câteva scene îl vedem pe studentul Prăpăditu trecând prin anii de studiu ai Academiei, ajungând la momentul licenţei şi, apoi, într-o virtuală misiune într-un teatru de operaţii. Umorul cazon pigmentează fiecare scenă, iar cei (puţini) care am mai rămas în sală ne abţinem destul de greu să nu izbucnim în râs.

Liderul trupei este studentul plutonier-major Vlăduţ Harapu, în ultimul an de studiu al Academiei, iar ceilalţi... nou-nouţi, abia intraţi în Academia Navală. "Grupul a fost format acum o lună, în urma unui «casting» scurt, pentru că am vrut să venim aici, la Timişoara, iar apoi să ajungem şi la Târgu Mureş. Cred că am reuşit să-i strâng pe cei mai talentaţi studenţi din anul I. Trupa are şase membri, suntem în coordonarea domnului colonel Popa, prezent şi dumnealui în sală, iar astăzi aţi putut vedea rodul muncii noastre. Eu am mai participat la spectacole de acest gen şi în anii trecuţi, însă ei, fiind în anul I, sunt la prima lor experienţă".

Studentul Ionuţ Bârcă a jucat rolul Roboţelului. Adică al studentului din anul I, abia venit în Academie, bulversat de noile reguli (total diferite de cele ştiute în "civilie"), încât aproape că a uitat unde este stânga şi unde este dreapta, însă este obişnuit atât de mult cu comenzile (căci, după cum se ştie, în armată totul se "execută", nu se face, iar tot ceea ce se execută... se execută numai la comandă, nu când vrea fiecare), deci este atât de obişnuit cu comenzile încât merge ca un... robot. "Personajul meu a întruchipat într-un mod cât mai sugestiv ceea ce face un student din anul întâi, în afară de învăţătură... curăţenie pe sectoare". Pe el rigorile vieţii cazone nu l-au surprins, pentru că le cunoştea de la fratele său mai mare, însă nu credea că în armată se poate juca şi teatru, iar scenetele să prezinte... scene din cotidianul cazon. Andreea Manole a jucat rolul studentului aflat la instrucţie. Este gălăţeancă, când vorbeşte pronunţă sunetul "r" într-un mod mai aparte, şi crede că acesta ar fi fost motivul pentru care a trecut "castingul". Pentru "boboc", timpul liber este marea problemă. Programul orar este foarte strict, este mult de învăţat şi trebuie să-ţi gestionezi foarte bine activitatea ca să mai ai vreme să faci şi altceva.  În cazul celor şase studenţi din trupa "Răţoiţii", în timpul liber ei fac repetiţii. Dar, "dacă ceva îţi place cu adevărat, găseşti timp" - spune Andreea. "M-am bucurat că fac parte din trupă, pentru că-mi place acest concept şi chiar nu mă aşteptam să fie aşa ceva în Academie. Este prima dată când urc pe scenă şi este, într-adevăr, o experienţă deosebită." Niciunul dintre membrii trupei nu a absolvit colegiul militar, toţi sunt veniţi de la licee civile. Iar cum, prin tradiţie, locul fetelor se consideră că n-ar fi la Marină, am întrebat-o pe Andreea cum de şi-a ales acest drum în viaţă: "M-a atras tocmai pentru armată, deoarece fac parte dintre cei care susţin egalitatea între sexe, şi chiar îmi place ceea ce fac. Muncesc cât de mult pot, vreau să fac tot ceea ce fac şi colegii mei, băieţii. Mă mai scutesc de unele activităţi, dar trag să fiu în rând cu ei".

Ionela Istrate a fost naratorul, adică acea persoană care a pus publicul în temă cu ceea ce se întâmplă pe scenă. "Făcând parte din trupă, m-am apropiat mult mai mult de colegii mei pentru că timpul meu liber mi-l petrec cu ei la repetiţii şi este ceva nou pentru mine. Chiar îmi place!". În plus, spune ea, băieţii le-au integrat în colectivul lor, nu se fac diferenţe, comandaţii îi tratează pe toţi la fel, iar ele, la rândul lor, caută să se menţină la nivelul subunităţii. "Nu mă aşteptam să mă integrez atât de repede şi să-mi placă atât de mult mediul acesta".

În cele din urmă, am ajuns şi la personajul principal, studentul Prăpăditu, jucat de bistriţeanul Darius Dumitru Fechete: "Piesa a fost scrisă de studentul plutonier-major Vlăduţ Harapu şi tot el ne-a căutat pe cei care ne-am potrivi personajelor. Se pare că eu am fost cel mai prăpădit... Fiind mai glumeţ din fire, cred că a contat la alegerea mea în trupă. Apoi, chiar şi când nu eram la repetiţii, mă tot gândeam cum ar trebui să se comporte studentul Prăpăditu, ce figură ar trebui să facă atunci când spune câte o replică... Cred că, în cele din urmă, mi-a ieşit". Alegerea lui Darius a fost mai mult o provocare: "Ştiam ce înseamnă armata, eram pregătit să depăşesc obstacolele începutului, însă fac ceea ce-mi place". L-am întrebat cum se descurcă cu timpul liber, iar răspunsul a venit prompt: "Încă mai exersez!".

Amintiri din întuneric

Scriam la începutul articolului că cele două trupe care au urcat pe scenă m-au purtat în anii tinereţii. Dacă cei de la Academia Navală mi-au amintit de anii petrecuţi în şcoala militară de la Sibiu (după cum se ştie, atunci când trece suficient timp, chiar şi situaţiile neplăcute devin amintiri hazoase), piesa "Autoportret absurd de ţară", jucată de trupa de teatru "Thespis" a Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, m-a dus din nou în anii '80, dar într-un context cu totul diferit.

În acea perioadă circula bancul că românii ar fi cel mai credincios popor din lume. Nu pentru c-ar fi dat năvală la sfintele moaşte, aşa cum se întâmplă în zilele noastre, ci pentru că seară de seară, românii erau cu lumânarea aprinsă şi numele lui Dumnezeu pe buze: "Dumnezeii mamii lor! Iar au oprit lumina!" Da, fac parte din acea generaţie care şi-a crescut copiii încălzindu-i cu reşoul, fac parte din generaţia care se îmbrâncea pentru o pereche de "adidaşi" (partea cu copită a picioarelor de porc), fac parte din generaţia care şi-a mai pus o haină în plus atunci când intra sub plapumă şi am trăit spaimele de cuplu pentru o sarcină nedorită. Tinerii actori timişoreni mi-au scos la lumină acele amintiri pe care le ascunsesem sub straturi groase de memorie. Despre asta a "vorbit" piesa lor: despre noi, cei mulţi, şi despre ei, cei privilegiaţi. Cu trista concluzie că noi am rămas la fel de mulţi şi muţi, iar ei la fel de privilegiaţi, dar mai numeroşi.

"Noi toţi am sperat ca, într-o bună şi demnă zi, scribii ruşinii, care au închinat osanale «stejarului» din Scorniceşti să fie un exemplu de neurmat pentru viitorii intelectuali. Da, am sperat. Dar în zadar. Din nefericire, timpul nu ne-a dat dreptate. Bună seara." Aceasta este replica finală, care sintetizează întreaga piesă. Scena a fost tot timpul în penumbră – pentru că în penumbră ne-am petrecut zilele în acele vremuri – împărţită inspirat în două  de un ceaşaf alb aşezat în contralumina reflectorului, ca un ecran pe care se profilau umbre chinezeşti, potentaţii vremii. Pentru că aşa era şi în realitate: ei nu erau la lumină, trăgeau sforile din umbră. În faţă, fiecare actor a fost o poveste din drama tinereţii generaţiei mele.

Studenţii timişoreni m-au bulversat. Cu atât mai mult cu cât, văzându-i în afara scenei, mi-am dat seama că, spre norocul lor, ei nici măcar nu se născuseră în vremurile acelea. Dar, poate, chiar acesta să fi fost mesajul transmis de tinerii nenăscuţi atunci: de neuitare! Să ne aducem aminte! Unul dintre actori, Ioan Mărginean, mi-a spus, în câteva cuvinte, cum s-a născut piesa: "Au fost cărţi de unde ne-am inspirat. Culegeri de scrisori trimise la postul de radio «Europa liberă» de către oamenii de rând, pe care le-au folosit cei din faţă, iar pe de altă parte, am căutat textele scrise în epocă pentru a-l lăuda pe Ceauşescu. Acestea au fost citite de către cei din spate, «lingăii». Împărţirea scenei în două chiar aceasta a urmărit: sugerarea celor două lumi paralele, oamenii de rând şi ceilalţi. Ideea a aparţinut regizorului, ca şi modul în care «lingăii» au ieşit în faţă după căderea Ceauşeştilor." Mă gândesc că poate de aceea cearşaful a rămas acolo şi  nu a fost smuls, pentru a ne aminti că, ascunşi după perdea, la sfori sunt aceiaşi păpuşari.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Cinste şi recunoştinţă veteranilor de război - sublocotenent (rtr.) Dumitru Duca
Cinste şi recunoştinţă veteranilor de război!
Publicat pe: 17-03-2017
Afişări: 86
Ziua Unirii la Buzău
Ziua Unirii la Buzău
Publicat pe: 24-01-2017
Afişări: 346
24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Publicat pe: 20-01-2017
Afişări: 470
Colind camaraderesc
Colind camaraderesc
Publicat pe: 30-12-2016
Afişări: 311
Festivalul-Concurs „Iarna Buzoiană” - plenul premianţilor
O nouă ediţie a Festivalului-Concurs „Iarna Buzoiană”
Publicat pe: 20-12-2016
Afişări: 1,477

Anotimpul colindelor de Crăciun la Curtea de Argeş
Publicat pe: 12-12-2016
Afişări: 526

Citeşte şi:

Cu toate că numărul participanţilor la festival nu a fost mare, ceea ce s-a întâmplat pe scenă a plăcut publicului şi, pentru statutul de actori...

Comentarii