Anotimpul colindelor de Crăciun la Curtea de Argeş

 

Centru cultural de referinţă la nivel judeţean dar şi naţional, municipiul Curtea de Argeş găzduieşte an de an o serie de manifestări artistice de o mai mare sau mai mică amploare, cu teme din cele mai diverse, iar Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Crăciun  nu putea să lipsească din peisaj. Organizând deja a treia ediţie, gazdele au reuşit şi de această dată să reunească reprezentanţi ai Cercurilor Militare din Caracal, Oradea, Ploieşti, Zalău, Bistriţa, Câmpulung Muscel, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Curtea de Argeş, Braşov, Brad, studenţi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”,  precum şi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, conducând spectatorii într-o călătorie imaginară în timp şi spaţiu, însoţiţi de colinde, nepreţuita zestre spirituală moştenită din moşi-strămoşi.  

Şi de această dată, sala Centrului de Cultură şi Arte "George Topârceanu" din localitate s-a dovedit neîncăpătoare, spectatorii fiind siguri că şi la această ediţie organizatorii se vor ridica la înălţimea aşteptărilor lor, mai ales că o parte dintre artiştii prezenţi au urcat pe scenă şi la celelalte două ediţii.

„A fost puţin mai greu, din punct de vedere organizatoric. La această a treia ediţie şi-au anunţat prezenţa mai multe cercuri militare, iar acest lucru ne-a solicitat mai mult – ne-a mărturisit  Maria Cristina Anghelina, şeful Cercului Militar din Curtea de Argeş. Cu sprijinul conducerii Batalionului 33 Vânători de Munte «Posada» dar şi al sponsorilor am putut face faţă şi acestei noi provocări. Eu sunt de principiul că la fiecare ediţie trebuie să venim cu ceva nou şi cred că am reuşit şi de data aceasta. Este, de asemenea, importantă şi relaţia cu autorităţile publice locale şi cu societatea civilă, deoarece cultura este una singură, iar noi, cercurile militare, trebuie să arătăm ceea ce le putem oferi din punct de vedere cultural. Un festival de o asemenea amploare implică eforturi destul de mari şi pregătirea viitoarei ediţii începe acum, la terminarea celei prezente, pe baza concluziilor desprinse la terminarea acesteia.”

Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit,  în holul Centrului de Cultură şi Arte, o mini-expoziţie cu costume populare tradiţionale din diferite zone ale ţării, alăturând de data aceasta şi colecţia de portrete cu specificul Sărbătorilor de Iarnă, desenate de domnişoara Andreea Nan-Marinescu, de la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale.

Corul Veteranilor din Piteşti a reprezentat, din nou, una dintre încântătoarele apariţii scenice. Deşi cu o medie de vârstă înaintată, au o energie demnă de invidiat şi au interpretat, sub bagheta colonelului în retragere Nicolae Perniu, două colinde noi, culese chiar la sfârşitul lui 2016, iar pe final au venit cu cântec de suflet, patriotic, menit să încălzească şi mai mult inimile celor din sală.

Studenţii Academiei Navale s-au ataşat afectiv de aceste locuri şi, îndrumaţi de locotenent-colonelul Lucian Popa, au revenit cu bucurie pe scena festivalului, cu un program deosebit ce a cuprins colinde, poezii, dar şi un moment umoristic.

Ploieştiul a fost reprezentat şi în această ediţie de un interpret cu peste 35 de ani de carieră artistică. Participant la numeroase festivaluri internaţionale şi având în repertoriu peste 50 de cântece populare din zona Prahovei, Nicolae Vicol a avut două apariţii pe scenă, demonstrând încă o dată calitatea actului său cultural.

Nordul ţării a fost reprezentat, de asemenea, prin Marcel Avram, şeful Cercului Militar Bistriţa, care s-a alăturat talentatei reprezentante din Zalău, Daiana Bălănean – ce a păşit prima dată pe scena din Curtea de Argeş, pentru a ne aduce frumoase colinde specifice zonelor pe care le reprezintă. Ştiind că la Bistriţa se organizează, în fiecare vară, Festivalul Cântecului şi Dansului Popular al Cercurilor Militare din Armată "La oglindă", şi cunoscând potenţialul folcloric al acestei zone, mi-aş fi dorit ca prezenţa acestui cerc militar  pe scena argeşeană să fie mai numeroasă, dar, ca de fiecare dată, apariţia unor artişti pe scenă depinde în mare măsură de mai mulţi factori, iar cel financiar nu iese din această ecuaţie.

De asemenea, la prima participare a fost şi Cercul Militar Constanţa. Încărcată de emoţii, maistrul militar clasa a IV-a Steluţa Pîrvu ne-a adus tocmai de la malul Mării Negre o frumoasă poezie de iarnă, iar Sorina Preda ne-a umplut inimile de bucurie cu un colind autentic românesc.

Tot la capitolul premieră se numără şi Ansamblul "Topologul", un ansamblu tânăr, format din elevi ai Şcolii Gimnaziale „Gabriel Marinescu” din Tigveni. Prestaţia micilor artişti, îndrumaţi de profesorul Bogdan Lupu şi coregraful Stelian Ilie, a fost răsplătită cu îndelungi aplauze, iar tamburinele, naiul şi fluierul folosite pentru acompaniamentul orchestral au făcut, cum era şi firesc, deliciul publicului.

Cercul Militar din Braşov ne-a obişnuit deja cu o deosebită seriozitate în a promova tradiţiile şi portul popular autentic. Nici de această dată nu a dezamăgit, deoarece s-a prezentat în spectacol cu Alin Man, un tânăr de doar şaptesprezece ani, dar care la fiecare apariţie scenică se impune atât prin ţinută, cât şi prin voce. Îndrăznesc să fac această afirmaţie deoarece l-am întâlnit în cadrul mai multor festivaluri şi de fiecare dată a reuşit să impresioneze publicul cu interpretări deosebite, iar cele două colinde „Leagă, nană cânele” şi „Scoli, mătuşă din păcel” pe care le-a cântat de data aceasta au fost pe placul spectatorilor.

La cea de-a doua ediţie a festivalului, „Cetaşii Munţilor” era un grup nou, constituit ad-hoc din militari ai Batalionului 33 Vânători de Munte, dar acum se poate spune că deja au câştigat notorietate pe plan local. Coordonaţi de inimosul rapsod popular Graţian Bădescu, cei nouă solişti au urcat mândri pe scenă, cu săricile lor miţoase, reuşind să ne încânte prin autenticitate, iar aplauzele au certificat valoarea şi talentul lor.

Cu o voce deosebită şi o carte de vizită impresionantă, prezenţa Elenei Sima nu a necesitat o prea mare prezentare. Cu un program folcloric complex, ce a cuprins colinde aduse din vatra satului dar şi două compoziţii proprii, în primă audiţie, ea ne-a demonstrat că nu a fost o simplă întâmplare câştigarea trofeului din cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului naţional de romanţe şi poezie „Rapsodii de toamnă”, de la Câmpulung Muscel.

Un festival organizat prima dată poate reprezenta o simplă întâmplare, o încercare de a demonstra că se poate. Reuşita acestuia atrage de la sine şi a doua ediţie, ca o prelungire a bucuriei din primul an. Dorinţa organizatorilor de a „recidiva” pentru a treia oară poate crea o plăcută dependenţă atât pentru ei cât şi pentru public, iar până la a deveni o tradiţie nu mai este decât un pas.

Din acest motiv le dorim organizatorilor de la Curtea de Argeş să aibă puterea să treacă peste toate opreliştile, deloc puţine, care se vor  ivi pe parcurs, pentru ca datinile şi obiceiurile primite de la moşii şi strămoşii noştri să nu piară, să răsune an de an la poalele Munţilor Făgăraş, păstrându-ne şi prin acestea identitatea noastră naţională.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Citeşte şi:

Grupul de colindători ai Colegiului Naţional "Octavian Goga"
Publicat pe 15.12.2015
Colindele de Crăciun, transpunere laică şi artistică a cântărilor bisericeşti ce preaslăvesc naşterea Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, ne vestesc...
Publicat pe 24.12.2015
Ajuns la a V-a edi ţ ie, Festivalul naţional de tradiţii interculturale şi cultural-sportive "Iarna buzoiană" a deschis ş i anul acesta seria...

Comentarii