Ziua veteranilor de război, sărbătorită la Constanţa

Locotenent Mirela GHEORGHE
Publicat pe 28.04.2017

Ziua veteranilor de război, sărbătorită la Constanţa

An de an, în toate garnizoanele din ţară, în data de 29 aprilie se sărbătoreşte Ziua veteranilor de război, ca semn de recunoaştere a meritelor deosebite ale celor care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Cu acest prilej, militarii Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti" au participat azi, 27 aprilie, la ceremonialul militar-religios de depunere coroane şi jerbe de flori, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, din Cimitirul Central Constanţa.

După oficierea serviciului religios şi depunerea de coroane şi jerbe de flori în memoria veteranilor de război care au luptat în primul şi al Doilea Război Mondial, Garda de Onoare a defilat în faţa oficialităţilor.

La ceremonie au participat: Comandantul Brigăzii 9 Mecanizate „Mărăşeşti", colonel Dorin Toma, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, comandantul flotei, contraamiral de flotilă Daniel Căpăţână, împreună cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale, cadre militare active şi în rezervă, veterani de război, membri ai asociaţiilor de revoluţionari şi cetăţeni ai municipiului Constanţa.

***

În acest an se împlinesc 115 ani de la instituirea în România a calităţii de veteran de război, prin Decretul Regal semnat de Regele Carol I, la 29 aprilie 1902, pentru foştii luptători participanţi la Războiul de Independenţă din 1877-1878.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


25 Octombrie, Ziua Armatei României
Publicat pe: 23-10-2017
Afişări: 310

„Polemos - 2017"
Publicat pe: 20-10-2017
Afişări: 242
Atelier opincarit
Elevii militari câmpulungeni - promotori ai portului popular
Publicat pe: 29-09-2017
Afişări: 245
Sfinţirea Crucii Comemorative – locul considerat a fi fost cea mai intensă bătălie care s-a dus în arealul pădurii Răzoare pentru cota 100
Activităţi dedicate Centenarului Primului Război Mondial
Publicat pe: 07-08-2017
Afişări: 595
Bătălia de la Plevna
Tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai
Publicat pe: 09-05-2017
Afişări: 703
Ziua veteranilor de război,  în garnizoana Buzău
Ziua veteranilor de război, în garnizoana Buzău
Publicat pe: 02-05-2017
Afişări: 584

Citeşte şi:

Cu ocazia Zilei veteranilor de război, sărbătorită pe data de 29.04.2017, în garnizoana Galaţi au avut loc o serie de activităţi dedicate comemorării...

Comentarii