O nouă ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare

Maior Aurelian Stegaru
Publicat pe 22.06.2017

O nouă ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare

În perioada 16-18 iunie 2017, în garnizoana Brăila a avut loc cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare, care a reunit timp de trei zile formaţii de gen din patru ţări: Polonia, Bulgaria, Republica Moldova şi România.

Pe parcursul celor trei zile de festival, au evoluat: Muzica Militară Reprezentativă a Gărzii Naţionale – Bulgaria; Orchestra Prezidenţială a Republicii Moldova; Orchestra Militară a garnizoanei Bydgoszcz – Polonia; Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale – Bucureşti; Muzica Militară a Statului Major al Forţelor Navale – Constanţa; Muzica Militară a Academiei Forţelor Aeriene – Braşov; Muzica Militară a garnizoanelor Bistriţa, Iaşi, Buzău, Brăila şi Focşani. De asemenea, drill team-ul Batalionului 285 Artilerie “Vlaicu Vodă” – Brăila; formaţia de dansuri populare “Pandelaşul“ a Cercului Militar Brăila; trupa de dans "LiL MoTioN" – Brăila; şcoala de dansuri sportive "Valentina Dance" – Brăila; trupa de majorete a Cercului Militar Brăila; artişti ai Centrului Cultural Constanţa.

Vineri, 16 iunie, ca un preambul al festivalului ce urma să înceapă a doua zi, a avut loc un concert vocal-instrumental susţinut de muzicile reprezentative ale celor patru naţiuni prezente pe scena amplasată pe Esplanada Dunării.

Sâmbătă, 17 iunie, a avut loc festivitatea de deschidere a celei de a XIII-a ediţii a festivalului. Deşi anunţată a se desfăşura în aer liber, pe Esplanada Dunării, condiţiile meteo nefavorabile i-au determinat pe organizatori să schimbe locaţia, astfel că activitatea a avut loc la Sala Polivalentă.

În cadrul festivităţii, reprezentantul Statului Major al Forţelor Terestre, colonelul Daniel Banu, a dat citire mesajului şefului acestei categorii de forţe, cu ocazia deschiderii festivalului. Generalul de brigadă Gheorghe Soare, comandantul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” şi comandant al garnizoanei Brăila, în calitate de gazdă, a urat bun venit formaţiilor participante şi succes în prezentarea programelor individuale, iar primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a declarat deschisă cea de a XIII-a ediţie a festivalului.

Formaţiile de muzică militară au intrat apoi în scenă, rând pe rând, însoţite de colaboratori ai acestora – trupe de dans şi interpreţi, etalându-şi fiecare măiestria.

A doua zi de festival, duminică, a fost ziua concertelor de promenadă. Condiţiile meteo au pus probleme organizatorilor şi în această zi, astfel încât concertele, planificate a se desfăşura în parcurile municipiului, au avut loc în incinta "Carrefour" şi "Brăila Mall", spre încântarea cetăţenilor aflaţi la cumpărături.

În oraş a avut loc apoi parada muzicilor militare, în care formaţiile de muzică militară au defilat pe străzile oraşului, îndemnând cetăţenii să vină la spectacol, din Bariera Călăraşilor până la Sala Polivalentă.

Formaţiile de muzică militară au intrat din nou în scenă, însoţite de colaboratorii acestora, într-o sală arhiplină (de circa 2.500 de locuri), încântând auditoriul cu prestaţia lor, iar finalul grandios a reunit pe scenă toate formaţiile participante (aproximativ 500 de artişti), ridicând publicul în picioare în ovaţii prelungi.

În cadrul festivităţii de închidere, generalul de brigadă Gheorghe Soare a mulţumit formaţiilor participante pentru prezenţa la această ediţie a festivalului, precum şi celor care au susţinut organizarea acestuia (Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Statul Major al Forţelor Terestre, unităţile militare din garnizoană, Cercul Militar Brăila şi, nu în ultimul rând, dirijorului şi directorului festivalului, col.(r) Petrea Gogu, fost şef al Muzicii Militare a garnizoanei Brăila). Primarul municipiului Brăila a mulţumit organizatorilor, sponsorilor şi publicului, şi a declarat închisă cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Muzicilor Militare, Brăila - 2017.

Cele două zile de festival au fost prezentate de către doamna Vanessa Radu, actriţă a Teatrului “Maria Filotti"  din Brăila, şi de către locotenent Iuliana Stoian, din Regimentul 528 Cercetare-Supraveghere Brăila.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Bătălia de la Plevna
TRIPLA SEMNIFICAŢIE A ZILEI DE 9 MAI
Publicat pe: 09-05-2017
Afişări: 347
Ziua veteranilor de război,  în garnizoana Buzău
Ziua veteranilor de război, în garnizoana Buzău
Publicat pe: 02-05-2017
Afişări: 345

Ziua veteranilor de război, la Galaţi
Publicat pe: 02-05-2017
Afişări: 324
Ziua veteranilor de război, sărbătorită la Constanţa
Ziua veteranilor de război, sărbătorită la Constanţa
Publicat pe: 28-04-2017
Afişări: 373
Ceremonie dedicată Veteranilor de Război organizată la Monumentul Eroilor Patriei din Capitală
Onor veteranilor de război!
Publicat pe: 28-04-2017
Afişări: 273
Cinste şi recunoştinţă veteranilor de război - sublocotenent (rtr.) Dumitru Duca
Cinste şi recunoştinţă veteranilor de război!
Publicat pe: 17-03-2017
Afişări: 314

Citeşte şi:

În ultima zi a festivalului, la amiază, muzicile militare au concertat în zone publice din Brăila iar seara au fost programate defilarea formaţiilor...

Comentarii