POLEMOS XV. PENTRU O SOCIETATE SĂNĂTOASĂ – ÎNARMAȚI-VĂ CU CĂRȚI !

Căpitan Narcis RĂDUCU
Publicat pe 21.10.2019

Un eveniment cultural care implică lansări de carte reprezintă un instantaneu care nu poate trece nebăgat în seamă de către cei care iubesc cititul; de aceea, mânat de paraxenie, am luat pulsul celei de a XV-a ediții a Salonului de carte POLEMOS – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare.

Eram curios dacă și câtă lume mai este atrasă de lectură, și în special de cea așternută pe hârtie. Și pentru că așteptările se îndreptau către multe lansări de carte cu specific militar, am avut plăcuta surpriză să descopăr, pe lângă acestea, volume de versuri și beletristică. De la prima oră a deschiderii, printre vizitatorii cu multe primăveri adunate pe la tâmple și în buchetul vieții, mi-am făcut apariția puțin sfios, poate și datorită vârstei și prafului care s-a așternut peste condeiul meu de când mi-am luat o mică pauză de la a scrie, pentru a mă cunoaște mai bine sau pentru a descoperi o altă latură a cuvântului pe care îl etalez. Nu cunosc răspunsul, dar cu siguranță timpul mi-l va destăinui, odată cu trecerea lui. Revenind la cea de a doua zi a POLEMOS-ului, am constatat că Asociația  „Clubul Amiralilor” are o activitate intensă; se scrie mult și documentat, despre mare și cei care o străbat, în versuri, anuare, monografii și istorii, Editura PIM, Editura Muzeului Naţional al Marinei Române și Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrânˮ răspunzând prezent chemării.

La ceasul amiezii, cât soarele de toamnă încă mângâie pământul într-un mod plăcut, în fața microfoanelor au apărut reprezentanții Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, care au acaparat audiența, tot mai în creștere, făcând ca ora ce le-a fost acordată să treacă pe nesimțite și să pară o clipă. Ce-i drept, amfitrionul prezentării, general de brigadă în rezervă Grigore Buciu, este un foarte bun orator, reușind să absoarbă asistența și să paseze cuvântul cu nonșalanță autorilor care au contribuit la îmbogățirea culturală a cărții românești.

Apoi au urmat, pe rând, reprezentanții Editurii Universităţii Naţionale de Apărare „Carol Iˮ, cei ai Editurii Militare, Editurii Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Editurii Top Form și Eurodidactica. Printre titlurile propuse de aceștia se numără „Trei luni în Pocuţia: acţiuni ale Diviziei 8 Infanterie (23 mai-24 august 1919)”, autor Ion Giurcă; „Rolul intelligence-ului în prevenirea conflictelor şi managementul crizelorˮ, autor Sînziana-Florentina Iancu, dar și „Euroregiuni de cooperare transfrontalieră ale Românieiˮ, autor Vasile Bogdan.

Și cum orele 19 au marcat momentul de închidere, atât expozanții, cât și vizitatorii și-au luat rămas bun de la o zi cu miros de parfum tomnatic și hârtie, doar pentru ca bateriile să se poată încărca și să furnizeze încă o porție de energie către cea de a treia zi a târgului.

Vineri, salonul a început tot sub semnul mării, când au fost lansate, pe rând, volumele „Submarinul, Vol.1. Evoluţia submarinului (din cele mai vechi timpuri până în anul 2010)ˮ, autor Constantin Rusu, Editura Teofil; ,,Viceamiralul Petre Zamfir. Veteran de război submarinist – Salvatorul Bricului ˂˂Mircea˃˃ – Biscaya, 1956”, autor Ioan Damaschin, Editura NextBook și ,,Romanian Submarines in the Nets of the Soviets. Military Operations into the depths of the Black Sea (1941-1944) ”, autor Florian Bichir. Continuând pe aceeași linie, Editura Militară a propus, la rându-i, două titluri ancorate în apele albastre ale Pontus Euxinus, cum o numeau romanii: ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar ˂˂Mihai Viteazul˃˃ˮ, autor Marian Moșneagu și ,,Amintirile unui amiralˮ, autor Alexandru Constantinescu.

După-amiază, Editura ,,Detectiv Literarˮ a preluat ștafeta expunerilor de noutăți și le-a dus pe un alt curent și într-o altă sferă: ,,Cu umbrela prin ploile acide”, autor Valeriu Valegvi; ,,Ostrov”, autor Florentina Loredana Dalian; ,,Frenezii de împrumut”, autor Luiza Cala; ,,Ferestre către amintiri”, autor Octavian Moşescu și ,,Ipostaze ale scrisului românesc actual”, autor  Mioara Bahna.

Ziua de vineri s-a încheiat cu Editura Militară la timonă, folosind un termen din marină, care a adus în atenția cititorilor volumele ,,Sub lupa destinului”, autor Eugen Laurian, și ,,Spioni, spioane şi dandanale în România războinică (1916-1919) ”, autor Alin Spânu.  

În liniile concluziilor care pot fi trase după această ediție se înscrie și faptul că programul ales a limitat destul de mult numărul potențialilor vizitatori. Se cunoaște foarte bine că ritmul cu care rezonează Bucureștiul nu permite persoanelor care lucrează să ajungă la activități până spre orele serii. Totodată, este o greșeală să folosești ziua de sâmbătă doar pentru a închide evenimentul și nu pentru a face din aceasta punctul maxim de interes pe care să îl speculezi, atât în favoarea ta, cât și a cititorilor.

Închei însă cu o notă pozitivă, datorită faptului că, pentru cei avizi de lectură militară sau care vor să cunoască mai bine filele de istorie ce stau scrise în cartea cu fapte eroice ale Armatei României, Salonul de carte POLEMOS reprezintă un El Dorado, atingând toate gusturile și, din păcate pentru zilele în care trăim, toate buzunarele. Evidențiez acest aspect și pentru că pe cultură nu se poate pune preț, sau dacă se face, nu este cel corect, un rezultat pe care societatea românească pare dispusă să nu îl mai deconteze; tind să cred că scurtele licăriri ale celor care se mai încumetă să se lupte cu literele vor rămâne în eter. Plec, totuși, de la acest eveniment, după cum îi stă bine curiosului în ale slovelor, cu rucsacul doldora de cărți, mulțumit că pe parcursul celor patru zile am avut bucuria de a cunoaște titluri noi și oameni de calitate.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


25 0ctombrie - Ziua Armatei Române
Publicat pe: 24-10-2019
Afişări: 110
Ultima patrula
Ultima patrulă
Publicat pe: 25-06-2019
Afişări: 465

Ziua Eroilor
Publicat pe: 06-06-2019
Afişări: 398

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23-01-2019
Afişări: 653

25 Octombrie, Ziua Armatei României
Publicat pe: 24-10-2018
Afişări: 776

Citeşte şi:

Publicat pe 20.10.2017
În perioada 18–21 octombrie 2017, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos...
Publicat pe 24.10.2019
Armata reprezintă totalitatea forţelor militare ale unui stat. În epoca medievală, Ţările Române aveau oastea permanentă a domnului (oastea cea mică...
Publicat pe 06.06.2019
„Neamul este etern prin c ultul e roilor” . ( Nicolae Iorga ) După încheierea R ăzboiului pentru Î ntregire statală şi eliberare naţională (1916-1919...

Comentarii