Festivalul "La oglindă" – gală a folclorului românesc autentic

Cea de a VI-a ediţie a Festivalului cântecului și dansului popular al Cercurilor militare din Ministerul Apărării Naţionale  - “La oglindă” a început, ca şi în ediţiile precedente, cu parada Cercurilor militare participante, de-a lungul pietonalului  "Liviu Rebreanu" din municipiul Bistriţa, în acordurile de fanfară ale Muzicii militare a Garnizoanei Bistrița.

Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc sâmbătă, 11 iulie, în prezenţa locțiitorului comandantului Brigăzii 81 Mecanizate “General Grigore Bălan”, colonelul Ioan-Marian Cristurean, care, în cuvântul de deschidere, a ținut să precizeze, printre altele: "Faptul că acest festival se desfășoară în municipiul Bistrița, una dintre capitalele folclorului românesc,  și într-o instituție militară prestigioasă, așa cum este Cercul Militar Bistrița, este o recunoaștere deplină a contribuției pe care Armata României o aduce actului de cultură, pe plan național și local".

Pietonalul "Liviu Rebreanu" a răsunat din nou de frumoasele cântece populare din cele paisprezece zone folclorice, deoarece, conform tradiţiei festivalului, în deschidere, fiecare Cerc militar şi-a trimis reprezentanţi pe scenă (grupuri de dansatori sau interpreţi de muzică populară), care au încântat publicul bistriţean cu o suită de dansuri sau cu câte un cântec popular din zona folclorică reprezentată de instituţiile militare de cultură.

Spectacolul  din seara zilei de sâmbătă, anunțat cu atâta căldură de colonelul (r) Florentin Archiudean  de pe scena pietonalului  ”Liviu Rebreanu”,  s-a dovedit a fi o adevărată gală a folclorului românesc autentic.

Artiştii, mici și mari, cu experiență sau debutanți, au oferit spectatorilor prezenți în număr mare în sala de spectacole a  Cercului Militar Bistrița un adevărat regal muzical, de aproape patru ore, iar seara s-a încheiat cu un foc de tabără şi dans în grădina de vară a Cercului Militar Bistriţa.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


25 0ctombrie - Ziua Armatei Române
Publicat pe: 24-10-2019
Afişări: 100
Ultima patrula
Ultima patrulă
Publicat pe: 25-06-2019
Afişări: 453

Ziua Eroilor
Publicat pe: 06-06-2019
Afişări: 378

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23-01-2019
Afişări: 637

25 Octombrie, Ziua Armatei României
Publicat pe: 24-10-2018
Afişări: 761

Citeşte şi:

Comentarii