Seara în care Thalia s-a întâlnit cu Melpomene

Colonel Dragoş ANGHELACHE
Publicat pe 05.11.2015

Sublocotenenţii Oana Bianca Boier şi Andrei Petraşiuc, reprezentanţii Cercului Militar Gearmata, în piesa "Lacheul şi Alteţa Sa" de Horaţiu Mălăele

Cea de a doua seară de spectacole (şi ultima înaintea festivităţii de premiere) a fost una dintre ocaziile în care Thalia s-a plimbat la braţ cu Melpomene: s-au întâlnit două piese aflate în zone diferite (chiar opuse) ale artei dramatice – comedia şi tragedia.

Printr-o lucrare (fericită, o consider eu) a hazardului, programul celei de a doua zile a festivalului a fost inversat şi primii care au urcat pe scenă au fost tinerii ofiţeri de la Cercul Militar Gearmata – sublocotenent Oana Bianca Boier şi sublocotenent Andrei Petraşiuc – cu piesa "Lacheul şi Alteţa Sa", de Horaţiu Mălăele. Din întâmplare, văzusem "originalul" anul trecut, pe postul naţional de televiziune, astfel că, atunci când am găsit sceneta în programul festivalului, am intrat în "meandrele internetului" pentru un refresh la memorie. Poate de aceea, la ridicarea cortinei, am avut un sentiment de déjà vu: masa pentru oficiu la locul ei (ca în original), şi cealaltă masă, cu scaunul amfitrioanei şi scaunele celor patru invitaţi, de asemenea, la locul lor. Pe podea a fost întins chiar un obiect care ar fi trebuit să înlocuiască blana de urs ce-i punea piedici lui Mălăele.

Piesa interpretată de tinerii ofiţeri de la Gearmata a stârnit râsete în sală... şi la masa juriului. FOTO: Dragoş ANGHELACHE
Piesa interpretată de tinerii ofiţeri de la Gearmata a stârnit râsete în sală... şi la masa juriului.
FOTO: Dragoş ANGHELACHE

Horace (Andrei Petraşiuc) era la locul său şi aranja masa pentru "musafiri". Gesturi aproape identice cu ale originalului, dovadă că băiatul a studiat cu temeinicie piesa. În capul mesei, Oana Boier interpreta aceeaşi Tusalema dreaptă, scorţoasă, aşa cum trebuia să fie o venerabilă (fostă) moşiereasă, scăpătată, care se încăpăţânează să ţină ceasul dat cu muuulte ore în urmă, visându-se încă în anii gloriei demult apuse. Andrei l-a interpretat admirabil pe bietul Horace, luat din ce în ce mai mult în stăpânire de alcoolul băut în timpul toasturilor persoanelor imaginare. El nu a fost copia lui Mălăele, aşa cum mă aşteptam; a reuşit să-l joace pe Horace, ceea ce, pentru mine, ca spectator, a fost o plăcută (şi, recunosc, neaşteptată) surpriză.

Cei doi sunt colegi la unitatea militară din Gearmata, el – pilot de elicopter, ea – poliţist militar. "A fost o experienţă interesantă pentru noi – a mărturisit Oana Boier după spectacol – am putut simţi ceea ce înseamnă să fii pe scenă şi să te privească publicul. Este pentru prima dată când facem acest lucru şi o piesă din genul comedie ni s-a părut mai accesibilă." Andrei Petraşuc ne-a spus că n-au făcut decât patru repetiţii, "dintre care trei de câte o oră, la Oana acasă, şi numai una aici, pe scenă". Motivaţia lui Andrei a fost de a prezenta publicului şi o altă faţă a militarilor: "Toată lumea ne percepe şi se aşteaptă să fim nişte oameni cu o mină serioasă, încruntaţi. Or, noi am dorit să schimbăm această percepţie. De ce Mălăele? Pentru comicul său ieşit din comun. Noi am încercat să ne apropiem măcar 5% de original, însă este imposibil să-l reproduci în totalitate pe maestru. Ne bucurăm că i-am făcut pe oameni să râdă, fără ca noi să ne facem de râs!". Piesa au găsit-o căutând prin internet (Măria Sa Internetul, care ştie tot şi ne dă de toate!) o scenetă cu două personaje (fiindcă numai ei doi au avut curajul să urce pe scenă), care să nu depăşească 20 de minute. "Dintr-un noroc, piesa lui Mălăele a fost prima pe care am văzut-o. După cinci minute ne tăvăleam amândoi de râs, aşa că am decis să venim cu ea la festival." "Suntem amândoi cam «nebuni» – spune Oana Boier – pentru că-ţi trebuie o doză de nebunie ca să urci pe scenă, cu toate şansele de a te face de râs. Din fericire, se pare că piesa ne-a reuşit, iar publicul a apreciat. Rămâne să aflăm părerea juriului". Oana a fost, într-adevăr, la prima apariţie pe scenă. Andrei, însă, a mai avut ocazia să "presteze" şi pe timpul liceului (este absolvent al Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare"), la Atelierele de creaţie literară şi artistică, iar acel antrenament i-a fost de folos.

Sub masca muzei Melpomene

Domnul Gnatenco ne-a obişnuit, atunci când a participat la festival în calitate de actor sau de regizor, cu piese grele, de substanţă. Dumnealui are un dramatism aparte cu care pune piesele în scenă, fie că este vorba despre sine, fie că dramatismul "coboară" peste tinerii actori pe care-i îndrumă. În piesele pe care le-am văzut (trei la număr) am remarcat decorul minimal folosit – deoarece dumnealui consideră că scena este pentru actor, nu pentru obiecte – şi o anumită plăcere de "a se juca" cu şi în lumina reflectorului.

Piesa pusă în scenă a fost o adaptare după "Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia" de Matei Vişniec. Dumnealui a mai introdus un personaj feminin  în piesă (Sorana Eşanu), ale cărui replici rostite între scenele piesei originale (asemenea corului din tragediile antice) veneau ca o invitaţie la reflecţie asupra vremurilor de astăzi, aproape cu nimic diferite de ceea ce s-a întâmplat în Balcanii de la jumătatea anilor '90.

Cercul Militar Iaşi cu piesa "Câmp de luptă pentru oameni şi pământ" o adaptare de Emil Gnatenco după Matei Vişniec. FOTO: Dragoş ANGHELACHE
Cercul Militar Iaşi, cu piesa "Câmp de luptă pentru oameni şi pământ", o adaptare de Emil Gnatenco după Matei Vişniec
FOTO: Dragoş ANGHELACHE

Scriam, la începutul articolului, că printr-un joc fericit al hazardului, ordinea intrării în scenă s-a inversat şi, mai întâi, s-a jucat comedia lui Mălăele. De ce joc fericit? Fiindcă după piesa lui Vişniec (fie ea şi o adaptare), nu mai poţi vedea altceva sau, în niciun caz o comedie. În evoluţia pe scenă a celor trei adolescente s-a văzut mâna de profesionist care le-a îndrumat, s-a văzut că la repetiţii au muncit şi, de asemenea, s-a văzut că domnul Gnatenco lucrează doar cu material de calitate. Într-un interviu pe care l-am realizat cu şeful Cercului Militar Cluj-Napoca, domnul Mirel Rusu (membru în juriu), acesta spunea că cel mai greu pentru un actor este să se poarte normal pe scenă. Adică să nu exagereze, să fie doar personajul în care se transpune. În această piesă am văzut aşa ceva: fetele au reuşit destul de bine să fie Dorra sau Kate.

În urmă cu trei ani, piesa s-a mai jucat pe scena de la Cercul Militar Timşoara, de către două adolescente braşovence, şi am putut face o comparaţie. Atunci piesa era "aşa cum trebuie să fie": Dorra, cu drama ei – personajul principal, şi Kate, psihiatrul – personajul secundar, care trebuia să accentueze drama Dorrei. De data aceasta însă, mi s-a părut că personajul Kate (Andreea Lungu) a luat-o înaintea Dorrei (Mădălina Florea), prezentând publicului şi propria sa dramă: a celei care a văzut multe orori (poate chiar prea multe) şi frustrarea pe care o are în imposibilitatea de a face ceva. Kate nu dezarmează în faţa dramei Dorrei. Impresia pe care mi-a lăsat-o personajul a fost că psihiatrul Kate a dezarmat în faţa Dorrelor pe care le-a lăsat războiul în urmă. Probabil că la acest aspect s-a referit şi domnul Gnatenco când, în prezentarea piesei, a făcut o paralelă cu ceea ce se întâmplă astăzi în Orientul Mijlociu şi în bazinul Mediteranei, iar fundalul sonor ales pentru sfârşitul piesei – o interpretare orchestrală a câtecului "Scotland the Brave" – mi s-a părut a fi o subtilă şi subliminală ironie la adresa "bravurii" soldaţilor "de tip Bosnia", din orice ţară şi de orice etnie ar fi ei.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Existența - prin ochii cărților
EXISTENȚA - PRIN OCHII CĂRȚILOR
Publicat pe: 28-11-2019
Afişări: 189

25 0ctombrie - Ziua Armatei Române
Publicat pe: 24-10-2019
Afişări: 173
Ultima patrula
Ultima patrulă
Publicat pe: 25-06-2019
Afişări: 525

Ziua Eroilor
Publicat pe: 06-06-2019
Afişări: 443

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23-01-2019
Afişări: 696

25 Octombrie, Ziua Armatei României
Publicat pe: 24-10-2018
Afişări: 813

Citeşte şi:

Cu toate că numărul participanţilor la festival nu a fost mare, ceea ce s-a întâmplat pe scenă a plăcut publicului şi, pentru statutul de actori...

Comentarii