Sfinţii Trei Ierarhi – temelia credinţei ortodoxe

Preot militar Gheorghe MATEI
Publicat pe 01.02.2016

Sfinţii Trei Ierarhi – temelia credinţei ortodoxe

A fost odată ca niciodată… Biografia Sfinţilor nu este din lumea aceasta, căci de ar fi, nu s-ar povesti. Nu este din lumea timpurilor pe care le-au trăit ei, şi cu atât mai puţin a celor pe care le trăim noi. Cei Trei Sfinţi Ierarhi sunt vieţuitori ai veacului al IV-lea după Hristos, aproape contemporani, Sfântul Ioan Gură de Aur născându-se câţiva ani mai târziu faţă de ceilalţi doi, Vasile şi Grigorie.

Veacul al IV-lea, un veac al luminării în credinţa cea dreaptă dar şi al marilor frământări, îi are ca luceferi călăuzitori pe Vasile cel Mare, Arhiepiscop al Cezareii Capadociei (n.330-d.379 d.H.), Grigorie Teologul, Patriarh al Constantinopolului (n.329-d.390 d.H.) şi Ioan Gură de Aur, Patriarh al Constantinopolului (n. 347-d.407 d.H.). În Imperiul Roman de Răsărit, împăraţii, urmaşi ai Marelui Constantin, au îmbrăţişat teologia mult mai domestică şi mai în acord cu filozofiile vremii, a arienilor, care spuneau despre Iisus Hristos că nu este născut din veşnicie cu Tatăl, ci că este o emanaţie apărută în timp, Creatura supremă.

Cei Trei Sfinţi Părinţi, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, experimentând prin propria viaţă adevărurile dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi, au apărat Ortodoxia şi au adus lumină în învăţătura de credinţă atât de greu încercată şi în veacurile anterioare, dar mai ales în epoca de după Constantin cel Mare.

Dacă la temelia oricărui edificiu de închinare se află părticele ale Sfinţilor Martiri, la temelia credinţei celei drepte se află învăţătura acestor Sfinţi Părinţi, care n-au predicat de la amvon sau de la catedră concepţiile lor despre Dumnezeu, ci au mărturisit experienţa propriei îndumnezeiri venită în urma rugăciunii neîncetate şi a ascezei. De aceea spuneam la început că biografia lor, ca de altfel a tuturor Sfinţilor, n-are cum să semene cu a celor care încearcă să clădească lucruri efemere pe propriile păreri şi filozofii găunoase.

Hristos spune cu tărie: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (In 18, 36), iar ucenicilor săi: „Voi nu sunteţi din lume, pentru că dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ale sale.”(In 15, 19). Aşadar, cei care au înţeles cuvintele lui Hristos au purces pe această cale grea, strâmtă şi cu chinuri, dar singura mântuitoare, de a trăi în lume, dar a nu face parte din ea.

Pentru că nu făceau parte din lume, cei Trei Sfinţi Ierarhi au îndurat ceea ce profeţise Domnul Nostru Iisus Hristos, capriciile şi ura lumii, debusolată de simpatii trecătoare, şi cu toate că lumea i-a aşezat cu de-a sila pe scaune înalte, tot lumea, în frunte cu împăratul, i-a şi exilat. Sfântul Ioan Gură de Aur a şi murit, de altfel, în exil, Sfântul Grigorie Teologul s-a retras cu totul din lume, unde a şi murit, iar Sfântul Vasile cel Mare, plin de suferinţe şi de boli, a murit la doar 49 de ani.

Sigur că acesta este drumul Crucii şi slava lor este cu atât mai mare cu cât caractere mult diferite fiind, în numele lui Hristos le-au îndurat pe toate, cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi bărbăţie.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un mare apărător al sărmanilor. Când în Antiohia natală împăratul Teodosie cel Mare vrea să declanşeze un măcel care ar fi ras de pe faţa pământului glorioasa cetate, pentru că i se dărâmaseră nişte statui, Sfântul Ioan Gură de Aur, tânăr preot fiind, îl mobilizează pe venerabilul Episcop Flavian să meargă la Roma şi să ceară îndurare. Acolo, la sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur, bătrânul Flavian îi arată furiosului împărat că dacă el vrea o atât de crudă răzbunare pentru că i s-a distrus chipul reprezentat în statui, ce judecată va cere Dumnezeu pentru sutele de mii de oameni omorâţi, care sunt creaţi după chipul Său? Prin elocinţa pe care i-a transmis-o Ioan Gură de Aur episcopului, împăratul s-a lăsat convins şi n-a mai dărâmat Antiohia.

Sfântul Grigorie Teologul este împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi cu Sfântul Simeon Noul Teolog, parte din triada extraordinar de restrânsă care poartă numele de Teolog. Aceasta pentru că cei trei au ajuns la o treaptă a îndumnezeirii experimentate foarte înaltă şi pe care au împărtăşit-o în tratate de un mare rafinament, pe care numai împărtăşirea autentică din Sfântul Duh o putea da. Cuvântările teologice ale Sfântului Grigorie din Nazianz au făcut cu putinţă ca învăţătura despre Sfânta Treime să se cristalizeze în chip desăvârşit la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381 d.H.).

Am lăsat la urmă pe Sfântul Vasile cel Mare, tocmai pentru că el este deschizătorul de drum, având un caracter deosebit de dârz (în ciuda bolii care l-a măcinat toată viaţa) şi care a încercat cu multă dragoste şi jertfelnicie, în duhul Adevărului şi al păcii, să păstreze unitatea în Biserica lui Hristos. Este de ajuns să amintim că atunci când rătăciţii arieni exercitau presiuni uriaşe în Arhiepiscopia sa, Sfântul Vasile cel Mare a propus să fie încuiate şi ferecate uşile Catedralei arhiepiscopale, cele două tabere: a ortodocşilor şi a arienilor să se roage fiecare în parte şi la cine se vor deschide uşile este evident că aceia se află în adevărul de credinţă. Bineînţeles că uşile s-au deschis în urma rugăciunii curate, „în duh şi adevăr”(In 4, 24), a ortodocşilor.

Fiindcă pot fi destui cei care se întreabă de ce au sărbătoare comună cei Trei Ierarhi, e bine de ştiut că prin veacul al VII-lea se formaseră deja partide ale Vasilienilor, Grigorienilor şi Ioaniţilor, fiecare afirmând cu tărie că sfântul lor este mai mare şi mai slăvit. Aceasta în ciuda faptului că Sfântul Apostol Pavel îi învăţase pe corinteni, şi pe toţi creştinii de altfel, că suntem toţi doar ai lui Hristos, şi în niciun caz: „ eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?” (I Corinteni 1, 12-13).

De aceea, Biserica a arătat încă o dată că pacea şi unitatea sunt mai dragi lui Dumnezeu decât dorinţele şi simpatiile omeneşti, stabilind sărbătoare comună la 30 Ianuarie. Cei Trei sunt prăznuiţi în această lună şi fiecare în parte: la 1 Ianuarie Sfântul Vasile cel Mare, la 25 Ianuarie Sfântul Grigorie Teologul şi la 27 Ianuarie Sfântul Ioan Gură de Aur, prin Aducerea Sfintelor Moaşte din Cucuzul Armeniei, unde fusese exilat, la Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a mutat la cele veşnice la 14 Septembrie, şi pentru că praznicul Înălţării Sfintei Cruci nu poate fi umbrit de nimic, sărbătoarea sfântului a fost mutată la 13 Noiembrie.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi! Amin!

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Ultima patrula
Ultima patrulă
Publicat pe: 25-06-2019
Afişări: 218

Ziua Eroilor
Publicat pe: 06-06-2019
Afişări: 158

24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23-01-2019
Afişări: 420

25 Octombrie, Ziua Armatei României
Publicat pe: 24-10-2018
Afişări: 552

Jurnalul Atelierelor de creaţie literar-artistică, Breaza
Publicat pe: 13-03-2018
Afişări: 863

Artiştii militari s-au reunit la Breaza
Publicat pe: 09-03-2018
Afişări: 885

Alexandru Ioan Cuza, în conştiinţa românilor
Publicat pe: 23-01-2018
Afişări: 1,107

Citeşte şi:

Comentarii