Brigada 18 Infanterie "Banat" îşi serbează centenarul

Brigada 18 Infanterie a sărbătorit vineri, 19 august, în Piaţa Libertăţii din Timişoara, 100 de ani de la înfiinţare.

Această mare unitate este continuatoarea tradiţiilor militare ale Diviziei 18 Infanterie, care a fost înfiinţată la 1 august 1916 prin Înalt Decret al Ministerului de Război, la comanda marii unităţi fiind generalul-maior Alexandru Referendaru. În perioada august-noiembrie 1919, Divizia 18 Infanterie a participat la operaţii în cadrul Grupului Central al Armatei a 3-a, iar din mai 1919, la operaţia de acoperire pe Tisa, constituind Grupul de Sud. Divizia a participat în august 1944 şi la luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord şi a Cehoslovaciei. La 9 iunie începea marşul spre ţară, iar la 2 august 1945 era dislocată la Oradea, unde a rămas până în anul 1949. În 1951, Divizia 18 Infanterie s-a transformat în Divizia 55 Infanterie, dislocată în garnizoana Timişoara, iar în 1961 marea unitate s-a transformat în Divizia 18 Mecanizată. La 23 octombrIe divizia a fost redenumită Divizia 18 Mecanizată "Decebal". La 2 aprilie 1994 marea unitate a fost restructurată, luând fiinţă comandamentul Corpului 5 Armată "General Ion Dragalina" şi comandamentul Brigăzii 18 Mecanizate. La 1 august 2000, Corpul 5 Armată s-a  desfiinţat, iar în garnizoana Timişoara a rămas comandamentul Brigăzii 18 Teritoriale "Decebal". Desfiinţat la 14 decembrie 2004, comandamentul s-a reînfiinţat la 1 noiembrie 2009, subordonându-se, de această dată, Diviziei 4 Infanterie "Gemina". Între anii 2012-2013, Brigada 18 Infanterie "Banat" a participat la o misiune în teatrul de operaţii Afganistan. De asemenea, militarii au participat, de fiecare dată când au fost solicitaţi, la inundaţiile care au afectat localităţi din judeţul Timiş.

În virtutea acestor tradiţii, Brigada 18 Infanterie "Banat" a organizat o serie de manifestări dedicate acestui eveniment, la care au participat: locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina", general-maior Ioan Manci, veterani de război, cadre militare în activitate, în rezervă sau în retragere, reprezentanţii administraţiei publice judeţene şi locale, precum şi membrii comunităţii locale. Prezent la activităţi, Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan,  mitropolitul Banatului, a precizat că, în perioada anilor '70-'80, a fost şi el sub drapel în această divizie: "Aici am depus primul meu jurământ în viaţă, jurământ pe care l-am depus sub tricolor. Am avut mai apoi şansa de a mai depune încă câteva jurăminte: atunci când am terminat Facultatea de Teologie şi am fost hirotonit preot. Dar primul meu jurământ a fost în această divizie, la o unitate militară din Lugoj, deşi prima dată am fost încorporat într-o unitate militară de aici. Întorcându-mă ca mitropolit, m-am bucurat să mă întâlnesc cu foşti colegi. M-am simţit azi din nou militar dar, de data aceasta, fără puşcă la umăr, ci cu icoana Maicii Domnului la piept" - a spus mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan.

Un alt moment din cadrul ceremoniei desfăşurate în Piaţa Libertăţii din Timişoara a fost decorarea Drapelului de luptă al Brigăzii 18 Infanterie "Banat" cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler cu însemn de război pentru militari, decoraţie pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, a oferit-o Brigăzii 18 Infanterie "Banat" în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul marii unităţi în îndeplinirea misiunilor specifice. Despre decernarea acestei distincţii, locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, a declarat: "Divizia 18 Infanterie «Decebal» s-a înfiinţat în anul 1916, an centenar al Primului Război Mondial. Sărbătorim nu numai 100 de ani de la înfiinţarea diviziei, sărbătorim 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, printr-o serie de activităţi omagiale şi comemorative, acesta fiind unul dintre ele. Continuatoare a tradiţiilor Diviziei 18 Infanterie, care s-a acoperit de glorie în cele două războaie mondiale, Brigada 18 Infanterie «Banat» a fost în permanenţă acolo unde România a avut nevoie de militarii noştri: atât în teatrul de operaţii din Afganistan, cât şi în cele din Kosovo sau Irak. Eu îi felicit pe toţi militarii care încadrează acum această mare unitate, dar şi pe supravieţuitorii celul de-al Doilea Război Mondial, unul dintre aceştia fiind domnul general-locotenent Constantin Didulescu, veteran al celei de-a doua conflagraţii mondiale, care a luptat din Carpaţii Româneşti până în Stepa Calmucă şi de acolo până în Carpaţii Boemiei, şi căruia îi acordăm astăzi onorul generaţiei noastre. Îi mulţumim că a fost alături de noi, la o vârstă venerabilă, şi sperăm să-l avem alături de noi şi la celelalte activităţi pe care le vom desfăşura nu numai anul acesta, ci şi peste timp" - a încheiat generalul-locotenent Adrian Tonea.

Comandantul Brigăzii 18 Infanterie "Banat", colonelul Cristian Dinulică, împreună cu distinşii invitaţi, au dezvelit placa comemorativă dedicată sărbătoririi a 100 de ani de istorie în slujba ţării. Tot în această zi a fost inaugurată şi Sala Tradiţiilor Militare, unde sunt expuse mai multe tipuri de arme din diferite perioade. Activitatea s-a terminat cu defilarea efectivelor Brigăzii 18 Infanterie, cu un exerciţiu demonstrativ de mânuire a armamentului, executat de militarii Batalionului 32 Infanterie "Mircea" şi spectacole de fanfară şi muzică populară.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23.01.2018
Afişări: 516
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
Publicat pe: 06.12.2017
Afişări: 431
Invictus Team România
Invictus
Publicat pe: 03.10.2017
Afişări: 559
Salve trase de militarii Batalionului 83 LAROM "Bogdan I" pentru comemorarea a 100 de ani de la începerea luptei de la Mărăşti din 11 iulie 1917 în Poligonul Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica"
Salvee – FOC!
Publicat pe: 11.07.2017
Afişări: 771
Deschiderea festivității cu ocazia Zilei Internaționale a Sportului pentru Dezvoltare și Pace
Echipa "Invictus" România serbează sportul
Publicat pe: 09.04.2017
Afişări: 1,273

Citeşte şi:

Comentarii