Vizita şefului Statului Major al Apărării din Republica Italiană

Maior Silviu-Petru BÂDILIŢĂ
Publicat pe 18.02.2017

Vizita Șefului Statului Major al Apărării din Republica Italiană

 

Vineri, 17 februarie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale a avut loc vizita şefului Statului Major al Apărării din Republica Italiană, generalul Claudio Graziano.

Şeful Statului Major al Apărării din Republica Italiană a avut întâlniri cu ministrul apărării, Gabriel-Beniamin Leş, precum şi cu şeful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, în cadrul cărora s-au purtat discuţii pe teme precum evoluţia cadrului de securitate regional şi global, precum şi a întăririi cooperării bilaterale în acest cadru.

În cadrul discuţiilor purtate cu ministrul apărării, acesta a  subliniat importanţa deciziilor luate la reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării de la Bruxelles, din cursul acestei săptămâni, cu privire la creşterea prezenţei maritime aliate în Marea Neagră, regiune care, în aprecierea oficialului român, are un rol esenţial pentru securitatea şi stabilitatea întregii Alianţe.

Vizita are loc ca urmare a invitaţiei adresate de şeful Statului Major General român omologului său italian, în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre forţele române şi cele italiene. Aşa cum s-a evidenţiat în cursul întâlnirilor avute astăzi, istoria recentă a acestor relaţii este destul de bine conturată, militarii români şi cei italieni desfăşurând împreună misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Bosnia, Kosovo şi Afganistan. De altfel, ambii generali au ţinut să amintească despre propriile experienţe ca şi comandanţi de structuri militare din timpul misiunilor din Irak ori Afganistan, în care militarii români au acţionat alături de cei italieni.

Bunele relaţii dintre cele două armate au fost puse, în cadrul cuvântării generalului Ciucă din timpul conferinţei de presă, în contextul mai larg al apropierii dintre cele două popoare, drept pentru care această vizită este o întărire a acestor relaţii şi un prilej pentru a găsi căi de extindere a lor, în circumstanţele oferite de mediul de securitate actual, aflat în continuă schimbare şi marcat de provocări şi ameninţări diverse, cu o dinamică greu de anticipat. În acest sens, şeful Statului Major General român a ţinut să-şi asigure omologul că tot ceea ce întreprinde armata română contribuie la coeziunea Alianţei Nord-Atlantice, identificat drept centrul de greutate al acesteia. "Ca atare, a adăugat dumnealui, domeniile de colaborare stabilite astăzi, vă asigur, domnule general, că vor constitui prioritate pentru forţele armate române".

La rândul său, generalul Graziano a ţinut să evidenţieze apropierea dintre cele două popoare şi armate, nu doar prin prisma unei limbi originare comune, dar şi a unor valori comune. De asemenea, a întărit cele spuse de omologul român legat de ameninţările noi la adresa securităţii ţărilor membre ale Alianţei, ameninţări precum cele hibride din est şi din sud, terorismul ori imigraţia ilegală, care au nevoie de răspunsuri globale, în care forţele armate sunt doar o parte a soluţiei. Cooperarea militară bilaterală, a mai precizat înaltul oaspete, este doar o parte a cooperării dintre statele membre ale NATO, UE sau ONU, care trebuie să se adapteze la un mediu de securitate în schimbare şi care trebuie să se bazeze pe forţe armate flexibile şi stabile în acelaşi timp, pentru a face faţă diverselor ameninţări. Din cadrul acestor adaptări, generalul italian a amintit de Divizia Multinaţională de Sud-Est, precum şi de iniţiativa de înfiinţare a unui hub regional pentru Sud.

 

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Ceremonial militar cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava”
75 DE ANI, SUB STEAG TRICOLOR
Publicat pe: 14.03.2017
Afişări: 146
Sărbătorirea armei Auto la Buzău
Sărbătorirea armei Auto la Buzău
Publicat pe: 03.03.2017
Afişări: 118
Un secol de automobilism militar
Un secol de automobilism militar
Publicat pe: 02.03.2017
Afişări: 1,962
Oaspeţii prezenţi la sărbătorirea împlinirii a 25 de ani de existenţă a Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara”
Artileriştii din Odorheiu Secuiesc – onor în 25 de salve
Publicat pe: 03.02.2017
Afişări: 776
24 Ianuarie la Brașov
24 Ianuarie la Braşov
Publicat pe: 24.01.2017
Afişări: 421
Deschiderea simpozionului
Simpozionul „24 Ianuarie în conştiinţa buzoienilor”
Publicat pe: 24.01.2017
Afişări: 284
Sărbătoarea Unirii în capitala Moldovei
Sărbătoarea Unirii în capitala Moldovei
Publicat pe: 24.01.2017
Afişări: 196

Autoevaluarea stării Diviziei 2 Infanterie “Getica”
Publicat pe: 15.12.2016
Afişări: 312

Citeşte şi:

22 Push-up Challenge
Publicat pe 17.02.2017
"22 Push-up Challenge" este o provocare iniţiată în anul 2011 de un veteran american care şi-a dorit să sensibilizeze opinia publică în ceea ce...
Tabăra mobilă a cercetaşilor
Publicat pe 24.03.2016
În perioada 14 – 18 martie, Compania 206 Cercetare din compunerea Brigăzii 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa", împreună cu plutoanele cercetare din...
Promoţia 2012-2016 a Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul"
Publicat pe 25.05.2016
În dimineaţa zilei de 25 mai, cei 98 de elevi din clasa a XII-a au primit gradele de ABSOLVENT promoţia 2012-2016, ce poartă denumirea onorifică „...

Comentarii