România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!

România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!

 

În urmă cu 99 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român.

1 Decembrie 1918 se înscrie, de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuinţa românilor de a trăi liberi, uniţi, demni şi în bună înţelegere cu vecinii lor; este simbolul peren al unităţii naţionale, al reconcilierii şi slăvirii eroilor care au luptat pentru reîntregire.

Astăzi, ca şi atunci, Armata a rămas un factor de stabilitate important, respectat în societate. Misiunea ei este aceeaşi: apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a unităţii şi democraţiei constituţionale ale României.

Manifestările prilejuite de această sărbătoare de suflet a românilor, Ziua Naţională a României, au debutat în faţa Prefecturii Buzău, la Monumentul Eroilor Neamului, cu o ceremonie militară de comemorare şi omagiere a făuritorilor unităţii neamului românesc.

După oficierea serviciului religios şi depunerea coroanelor şi jerbelor de flori la monument, au urmat alocuţiunile primarului municipiului Buzău, ing. Constantin Toma, vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Adrian Petre, ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, prefectului judeţului Buzău, Carmen Ichim, precum şi cea a comandantului garnizoanei Buzău, general de brigadă Gheorghiţă Vlad.

După evocarea momentului de la 1918, a urmat un exerciţiu de îndemânare în mânuirea armei, drill team, executat de către militari din cadrul Batalionului 47 Comunicaţii şi Informatică „General Nicolae Petrescu”.

În cadrul activităţilor dedicate marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiţă Vlad, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Adrian Petre, au premiat elevii participanţi la ediţia a IX-a a concursului  de istorie organizat de către Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.

Festivitatea s-a încheiat cu o defilare militară organizată de către Divizia 2 Infanterie „Getica”, structură reprezentativă a Forţelor Terestre Române.

Dispozitivul de defilare - aproximativ 450 de militari - a fost constituit din detaşamente aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor  Interne şi Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din garnizoana Buzău.

Defilarea militară de anul acesta a fost comandată de către locotenent-colonel Virgil Florescu, comandantul Batalionului 620 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni”, ofiţer cu o carieră militară complexă, participant la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate.

La această activitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, reprezentanţi ai mass-media locale şi cetăţeni ai municipiului Buzău.

Prin misiunile asumate, Armata României, care a îmbrăcat noua sa uniformă, cea a unei armate de profesionişti, îşi păstrează respectul tuturor românilor. Astăzi, ca şi atunci, aceasta a rămas un factor de stabilitate important, respectat în societate, păstrând aceeaşi misiune: apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a unităţii şi democraţiei constituţionale ale României.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23.01.2018
Afişări: 489
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
Publicat pe: 06.12.2017
Afişări: 404
Invictus Team România
Invictus
Publicat pe: 03.10.2017
Afişări: 522
Salve trase de militarii Batalionului 83 LAROM "Bogdan I" pentru comemorarea a 100 de ani de la începerea luptei de la Mărăşti din 11 iulie 1917 în Poligonul Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica"
Salvee – FOC!
Publicat pe: 11.07.2017
Afişări: 749
Deschiderea festivității cu ocazia Zilei Internaționale a Sportului pentru Dezvoltare și Pace
Echipa "Invictus" România serbează sportul
Publicat pe: 09.04.2017
Afişări: 1,243

Citeşte şi:

Ziua Unirii la Buzău
Publicat pe 24.01.2017
În data de 24 ianuarie 2017, Consiliul Judeţean Buzău, împreună cu Muzeul Judeţean Buzău, Teatrul „George Ciprian” Buzău şi Centrul Judeţean de...

Comentarii