55 de ani de învăţământ militar postliceal

Se decorează Drapelul de luptă al Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" a sărbătorit sâmbătă, 25 iulie, împlinirea a 55 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ militar.

La ceremonie au participat: locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, fostul ministru al apărării naţionale din perioada postdecembristă, general (rtr.) Niculae Spiroiu, fostul locţiitor al Statului Major General, general (r.) Dan Ghica-Radu, fostul şef al Direcţiei cooperare internaţională în domeniul apărării din MApN, general-locotenent (r.) Virgil Bălăceanu, personalităţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, a Statului Major General şi a Statului Major al Forţelor Terestre, parlamentari de Argeş, lideri ai administraţiei locale municipale şi judeţene, foşti şi actuali comandanţi ai structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă din judeţul Argeş şi din alte instituţii militare de învăţământ, parteneri şi colaboratori ai instituţiei.

După oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi, comandantul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I", colonel Ion Panait, a spus: "Şcoala militară  a reuşit în ultimii 19 ani să formeze 1.738 de maiştri militari, 11.036 de subofiţeri şi să continue să perfecţioneze pregătirea  altor 3.331 de cadre militare. Aniversarea de astăzi este un omagiu adus acestei prestigioase instituţii şi, totodată, o exprimare a sentimentului de respect faţă de generaţiile de dascăli – cadre militare sau salariaţi civili – care au pus suflet în tot ceea ce au făcut pentru dezvoltarea acestei instituţii. Este o zi de sărbătoare şi împărtăşesc, la rândul meu, emoţiile tuturor, dorindu-le să aibă parte de bucuria afirmării profesionale, de devenirea sub semnul culturii, sub semnul ştiinţei, pentru că muncim într-o instituţie de cultură vocaţională şi, mai ales, sub semnul valorii".

La rândul său, colonelul Dorin Buciu, şeful Biroului învăţământ preuniversitar şi de specializare în armă din Statul Major General, a transmis mesajul şefului Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă: "Doamnelor şi domnilor ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti şi personal civil contractual, cu prilejul zilei Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre «Basarab I», vă cer să rămâneţi consecvenţi preocupărilor dumneavoastră remarcabile de formare de noi şi noi promoţii de maiştri militari şi subofiţeri foarte bine pregăţiţi, şi de modernizare a învăţământului militar postliceal. De asemenea, stimaţi elevi şi cursanţi, acţionaţi cu perseverenţă şi hotărâre pentru a demonstra permanent că aveţi cunoştinţele necesare şi deprinderile formate de buni luptători şi specialişti militari, cu o capacitate fizică şi psihică adecvată condiţiilor specifice câmpului de luptă modern, capabili să mânuiţi şi să exploataţi armamentul şi tehnica de luptă din dotare!".

Tot cu ocazia aniversării şi în semn de apreciere al profesionalismului manifestat de personalul militar şi civil al unităţii în îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredinţate, precum şi pentru obţinerea de rezultate meritorii în procesul de instruire, s-a conferit şcolii militare "Emblema de Onoare a Statului Major General". De asemenea, apreciind profesionalismul personalului şcolii, eşaloanele superioare au emis mai multe ordine de înaintare în grad, înainte de termen, şi decorarea celor mai merituoşi ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri.

"Este un moment important în istoria şcolii, la fel cum este şi pentru mine orice întoarcere în această instituţie; este ca o reîntoarcere la prima dragoste, acasă. Aveţi o istorie însemnată ce se măsoară în miile de maiştri militari şi subofiţeri care astăzi îşi desfăşoară activitatea în Armata României. Am convingerea că şi în continuare veţi da dovadă de profesionalism şi responsabilitate în pregătirea noilor generaţii, iar dumneavoastră, domnilor elevi, veţi deveni maiştri militari şi subofiţeri care vor face cinste Armatei României atât în ţară, cât şi în străinătate" - a spus în cuvântul său locţiitorul Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Ion Ungureanu, după ce i s-a înmânat o plachetă.

La finalul ceremoniei, o placă comemorativă, amplasată la intrarea în comandament, a fost dezvelită de către comandantul şcolii militare şi foşti comandanţi ai unităţii, în prezenţa tuturor invitaţilor.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Deschiderea anului de învăţământ 2015-2016, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri "Basarab I"
Publicat pe 14.09.2015
Luni, 14 septembrie, a avut loc deschiderea noului an de învăţământ la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab...

Comentarii