Cantemiriştii serbează Ziua Unirii Principatelor Române

Corul Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" a cântat "Hora Unirii" iar cadrele militare, profesorii, personalul civil contractual şi elevii s-au prins în horă

Duminică, 24 Ianuarie, se împlinesc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment crucial în istoria poporului român.

Pentru a înţelege mai bine semnificaţia istorică a evenimentelor, elevii din Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" au luat parte la o serie de activităţi dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, act de mare însemnătate în istoria ţării, care a deschis calea modernizării, prin dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza: al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, şi al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859.

Începând cu vizitarea expoziţiei de carte deschisă la Centrul de Documentare-Informare, sub genericul "24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române", şi a panoului cu date şi fotografii cu privire la anul 1859, postat în Pavilionul Învăţământ, cantemiriştii şi-au îndreptat atenţia asupra unui moment de o importanţă aparte pentru istoria noastră. De asemenea, la orele de istorie le-a fost prezentată elevilor însemnătatea acestei zile, printr-o sinteză a evenimentelor care au dus la realizarea dezideratului de veacuri al românilor: Unirea.

Seria manifestărilor a continuat vineri, 22 ianuarie, pe platoul instituţiei. În prezenţa liceenilor în uniformă şi a personalului colegiului, elevul caporal Constantin Mateescu a prezentat contextul istoric care a prilejuit înfăptuirea "Unirii celei Mici" din anul 1859. De asemenea, directorul-adjunct al instituţiei, profesor de istorie dr. Aurel-Constantin Soare, a marcat importanţa marelui eveniment printr-un discurs: "24 Ianuarie este momentul pornirii luptei pentru făurirea unui organism politic al tuturor românilor. Cuza este model de construcţie statală, Cuza este flacără a românismului, Cuza este simbol  pentru redeşteptarea românismului. Ziua aceasta va rămâne în istoria veşnică a acestui neam ca o clipă a descătuşării forţelor naţionale din zăgazurile ignoranţei, asupririi şi dezrădăcinării. «VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ROMÂNIA!»" – a spus în încheierea discursului domnul prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

În final, corul colegiului a interpretat Hora Unirii, pe versurile lui Vasile Alecsandri, în timp ce elevii, cadrele militare, profesorii şi personalul civil contractual şi-au îngemănat mâinile pentru a se prinde într-o horă a unităţii, a bucuriei şi a armoniei.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole


24 Ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române
Publicat pe: 23.01.2018
Afişări: 175
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
România, de ziua ta, Armata îti prezintă onorul!
Publicat pe: 06.12.2017
Afişări: 176
Invictus Team România
Invictus
Publicat pe: 03.10.2017
Afişări: 289
Salve trase de militarii Batalionului 83 LAROM "Bogdan I" pentru comemorarea a 100 de ani de la începerea luptei de la Mărăşti din 11 iulie 1917 în Poligonul Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica"
Salvee – FOC!
Publicat pe: 11.07.2017
Afişări: 542
Deschiderea festivității cu ocazia Zilei Internaționale a Sportului pentru Dezvoltare și Pace
Echipa "Invictus" România serbează sportul
Publicat pe: 09.04.2017
Afişări: 989
Ceremonia de schimbare a comenzii Statului Major al Forţelor Terestre
Schimbare la comanda Statului Major al Forţelor Terestre
Publicat pe: 03.04.2017
Afişări: 4,449
Ceremonial militar cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava”
75 DE ANI, SUB STEAG TRICOLOR
Publicat pe: 14.03.2017
Afişări: 898

Citeşte şi:

Comentarii