Sărbătoare la „Kilometrul zero al infanteriei”

Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte "Constantin Brâncoveanu", continuator al tradiţiilor de luptă ale Şcolii de Tragere a Infanteriei, a sărbătorit vineri, 1 aprilie, o sută zece ani de existenţă, adăugând îndelungatei şi bogatei sale experienţe încă un an de neîntreruptă continuitate.

Odată cu primirea invitaţilor a început şi primul episod pregătit cu acest prilej, care s-a desfăşurat pe durata întregii zile sub numele de "Ziua Porţilor Deschise", ocazie cu care cei care au dat curs invitaţiei gazdelor au putut vizita baza de antrenament şi cea logistică a instituţiei, precum şi Sala de tradiţii. Exponatele prezentate s-au constituit în motive de aduceri aminte a unor vremuri de mult apuse sau a unor fapte de vitejie ale înaintaşilor noştri. Tehnica nou intrată în dotare a fost un punct de atracţie atât pentru cadrele militare în rezervă, dornice să vadă ultimele achiziţii în domeniu, cât şi pentru copiii care le-au perceput doar ca pe nişte jucării mai mari.

Momentul central al sărbătorii a fost totuşi ceremonialul militar-religios, desfăşurat pe platoul instituţiei, la care au participat: generalul de brigadă Dorin Ioniţă, locţiitorul pentru Operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti, personal contractual civil din unitate, membri ai administraţiei publice locale, foşti comandanţi ai instituţiei, precum şi reprezentanţi ai Bisericii.

"De-a lungul timpului, Centrul şi-a măsurat existenţa nu în ani, ci în zeci de generaţii de tineri, care, odată ieşiţi de pe băncile şcolii, s-au dăruit patriei şi Armatei României – a ţinut să sublinieze în cuvântul său, generalul de brigadă Dorin Ioniţă. Formându-i în sprijinul valorilor autentice ale binelui, frumosului, adevărului, dreptăţii şi dragostei de neam şi de ţară, instructorii militari şi ofiţerii şcolii au modelat cu o reală autoritate şi competenţă educaţională şi ştiinţifică nenumăraţi absolvenţi, a căror reuşită confirmă şi consolidează valoarea acestei instituţii militare de învăţământ."

Ca semn de apreciere a profesionalismului manifestat de personalul militar şi civil al instituţiei, Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte  i-a fost acordată "Emblema de Onoare" a  Statului Major General. Aceasta a fost ataşată Drapelului de luptă al unităţii de către generalul de brigadă Dorin Ioniţă, locţiitorul pentru Operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Forţelor Terestre.

Activităţile legate de ceremonialul militar-religios s-au încheiat cu defilarea militarilor din Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte.

În final, cred că s-ar impune câteva precizări. Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte este instituţia militară de învăţământ subordonată Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă "Mihai Viteazul", care planifică, organizează, coordonează şi evaluează activităţile de pregătire profesională iniţială, formare continuă şi perfecţionare a personalului militar profesionalizat, în activitate şi în rezervă, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în arma infanterie şi vânători de munte.


Iar ca o concluzie, tot ceea ce înseamnă infanterie în armata română se pregăteşte – într-o formă sau alta – la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte de la Făgăraş.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Citeşte şi:

Comentarii