La Cincu se învaţă şi o altfel de luptă: aceea de a menţine răniţii în viaţă

Locotenent-colonelul medic Daniel Ianc, prezintă baza materială a Secţiei instruire medicală din Centrul de Instrucţie pentru Luptă al Forţelor Terestre delegaţiei canadiene conduse de general-locotenent Stephen Bowes

La Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu, pregătirea militarilor nu se face exclusiv în teren, în poligonul de trageri sau pe terenul de instrucţie. O parte la fel de importantă a pregătirii lor pentru misiune se desfăşoară în cadrul Secţiei instruire medicală, unde ei învaţă să acorde primul ajutor pe câmpul de luptă sau, pentru personalul specializat, tehnici avansate de îngrijire a răniţilor în luptă.

Şeful Secţiei instruire medicală din Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre (CIL-FT) este locotenent-colonelul medic Daniel Ianc, absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, promoţia 1997. Este medic de medicină generală/ familie din 2002, cu competenţă în acupunctură (2006) şi atestat în Medicina de Urgenţă prespitalicească (2012). Din anul 2013 este colaborator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, respectiv Braşov.

Traseul în cariera militară a început la Batalionul 26 Vânători de Munte din Brad, în anul 2001, după care au urmat Batalioanele 528 Cercetare din Brăila şi 53 Geniu din Deva, iar din acest an este şeful Secţiei instruire medicală şi pregătire psihologică pentru luptă din CIL-FT. Locotenent-colonelul Daniel Ianc are două misiuni în teatrele de operaţii: Irak (2006) şi Afganistan (2010), unde a fost distins cu "Army Commandation Medal" şi "NATO non-Article 5".

În anul 2014 a participat împreună cu sergentul-major Cristian Gaibăr la concursul "Expert Field Medical Badge" desfăşurat în baza americană de la  Grafenwöhr , Germania, în urma căruia a obţinut medalia cu acelaşi nume, una dintre cele mai prestigioase şi greu de obţinut distincţii acordate personalului medical al NATO. Şeful Statului Major al Forţelor Terestre i-a conferit, în acelaşi an, "Emblema de Onoare a Forţelor Terestre", ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute în activitate.

 

— În ce constă activitatea care se desfăşoară în cadrul Secţiei instruire medicală?

— Organizăm cursuri care sunt adresate personalului medical al forţelor terestre şi pe care le-am dori să devină o activitate regulată, cu o frecvenţă de câteva ori pe an, astfel încât tot personalul din forţele terestre să îşi reîmprospăteze, periodic, cunoştinţele. Secţia este nou constituită şi este singura din forţele terestre, iar intenţia noastră este să aducem nivelul instrucţiei medicale la un standard ridicat, astfel încât să avem personal foarte bine pregătit în cadrul acţiunilor pe care armata noastră le execută fie pe teritoriul naţional, fie în afara graniţelor.

— Care este baza materială de care dispuneţi?

— Cea mai mare parte a bazei materiale ne-a fost oferită de partenerul american, în special prin ajutorul celor de la Cubic Defense System şi este compusă în special din manechine pe care se face practică, mulaje de plăgi care pot fi întâlnite pe câmpul de luptă, diverse alte materiale folosite în actul medical, însă încercăm să lucrăm cu materialele noastre, nu numai cu cele ale partenerului, pentru că o mare parte din activităţile noastre se realizează pe teritoriul Uniunii Europene; în consecinţă, trebuie să fim familiari cu acest fel de materiale.

Am avut ocazia ca, în urmă cu doi sau trei ani, pe timpul unui exerciţiu de repetare a misiunii, să fiu martorul unui antrenament la atacul cu rachetă în bază şi astfel am putut urmări cum acţionează militarii. Răniţii veneau unul după altul la punctul medical, cei care puteau merge şi nu aveau leziuni foarte grave erau dispuşi într-un anumit loc, în afara cortului, cei aduşi pe targă aveau un bileţel cu conturul corpului uman pe care erau marcate locurile în care erau răniţi şi era scris un prim diagnostic în funcţie de care personalul medical făcea triajul pe urgenţe. Locotenent-colonelul Ianc era acolo în calitate de evaluator şi, atunci când lucrurile nu se desfăşurau aşa cum ar fi trebuit, dădea indicaţii şi, mai ales, explicaţii.

— Ce implică pregătirea personalului pentru a reacţiona corect într-un astfel de caz?

— În cazul acelor tipuri de exerciţii pe care noi le numim MASSCAL (Massive Casualties – Victime multiple), coordonarea tuturor acţiunilor este foarte importantă. Sunt proceduri specifice, care se pun în aplicare în cazul acestor evenimente nefericite şi care trebuie urmate de către toată lumea. Importanţa lor este foarte mare pentru că minimalizează pierderile de vieţi omeneşti şi se scurtează timpul de reacţie în acordarea primului ajutor. Acest aspect este foarte important pentru că, implicit, cu cât este mai scurt timpul de reacţie, cu atât şansele de supravieţuire sunt mai mari pentru acele victime. În astfel de situaţii, noi ne bazăm foarte mult pe proceduri care, la rândul lor, sunt concepute în urma unor experienţe trăite în teatrul de operaţii. Experienţa armatei noastre în acţiuni de acest gen nu este foarte mare, dar fiind membri NATO, trebuie să ne armonizăm procedurile cu cele practicate în cadrul Alianţei. În momentul de faţă, aceste proceduri-standard sunt foarte bine puse la punct şi suntem nevoiţi să urmăm aceşti paşi, astfel încât să scurtăm timpul de reacţie.

— Aceste proceduri sunt, întrucâtva, asemănătoare cu cele civile, de la urgenţe?

— Da, până la un punct sunt asemănătoare cu acel Plan roşu despre care aţi auzit vorbindu-se, însă diferenţa dintre ei şi noi ar fi că adresabilitatea noastră este, în special, la cazurile de traumă, şi noi lucrăm mult mai ordonat faţă de Planul roşu civil. O altă deosebire este faptul că aceste planuri MASSCALL se pun în aplicare ori de câte ori există o suspiciune de victime multiple. În special în teatrele de operaţii au fost declanşate procedurile acestea, în cazul unor incidente petrecute în bază sau în afara acesteia, acolo unde sunt staţionaţi militari români sau ai Coaliţiei.

Cine crede că medicina militară este o profesie statică, se înşeală. Lucrurile stau cu totul altfel, cel puţin în forţele terestre. Dovada o reprezintă doctorul Daniel Ianc, împreună cu coechipierul său, participanţi şi învingători într-un concurs de gen – "Expert Field Medical Badge" – desfăşurat cu doi ani în urmă la Centrul Multinaţional Întrunit de Instruire pentru Luptă (JMRC – Joint Multinational Readiness Center) din  Grafenwöhr. Abordând acest subiect, doctorul Ianc zâmbeşte şi arată cu degetul către partea stângă a pieptului, spunând: "Acesta-i badge-ul!".

— Cum v-aţi pregătit pentru acel concurs?

— Partenerii americani au adresat României invitaţia de a participa la "Expert Field Medical Badge", care se desfăşoară la un nivel de excelenţă şi se adresează tuturor categoriilor de personal medical, indiferent de grad, vârstă şi pregătire. Prin această competiţie, organizatorii doresc să pună în valoare toate capabilităţile participanţilor la concurs. Aceasta înseamnă stăpânirea procedurilor de reacţie la incidente medicale, ca şi orientarea în teren pe timp de zi şi pe timp de noapte, pentru a ajunge în punctul din care trebuie preluat un rănit. De asemenea, pregătirea fizică este foarte bine testată, deoarece concursul se încheie cu un marş pe jos de 20 km, cu un rucsac plin în spate, distanţă care trebuie parcursă în 3 ore. Lucrul în mediul contaminat chimic este, de asemenea, o probă în cadrul concursului, fiindcă întotdeauna există posibilitatea de a lucra şi a acorda primul ajutor într-o astfel de situaţie. Un alt moment din concurs este lucrul cu mijloacele de comunicaţii radio, pentru a putea chema un MEDEVAC. Or, dacă ai staţie radio pe care nu ştii să o foloseşti, acea victimă este sortită pieirii. Toate aceste lucruri sunt puse în valoare.

Locotenent-colonelul Ianc spune că americanii sunt foarte riguroşi în acest concurs, iar etapele sunt foarte bine ordonate. În esenţă, oricine are pregătire pe această linie poate să le parcurgă. Însă diferenţa dintre un profesionist şi un militar care cunoaşte aceste proceduri constă în detaliu. Dacă majoritatea face un anumit lucru în 10 secunde, un profesionist trebuie să-l facă în 5 secunde. Totuşi, surprizele nu au constat numai în timpii foarte scurţi în care trebuiau să se încadreze. Iar aici, doctorul Ianc vine cu detalii interesante:

— Noi veniserăm acolo cu armamentul nostru, însă a trebuit să-l folosim pe cel american şi l-am învăţat atunci. Am dat şi o testare scrisă, formată din 45 de întrebări – în limba engleză, se înţelege – din procedurile lor medicale, pe care, la fel, a trebuit să le învăţăm în timpul concursului. A fost dificil, dar împreună cu caporalul clasa a III-a (la acea vreme), acum sergentul-major Cristian Gaibăr, am reuşit performanţa de a fi câştigători şi a atinge un record de 100% "promovabilitate". Am fost doi reprezentanţi ai unei ţări şi amândoi am luat concursul.

— Din câte aţi spus până acum, au fost o mulţime de lucruri noi. Cum v-aţi pregătit pentru concurs?

— Pregătirea a fost iniţiată de către Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre, prin locotenent-colonelul medic Daniel Aron, cu două săptămâni de pregătire în Cincu, în condiţii asemănătoare cu cele din Grafenwöhr, dar cu specificul nostru, pentru că nu am avut acces la costumele lor de protecţie antichimică, la tehnica lor de comunicaţii şi la armamentul lor. Surpriza noastră a fost când, ajunşi acolo, am constatat că lucrurile stau altfel. Spre exemplu, la noi evacuarea medicală se execută cu mijloace proprii: ambulanţe, camioane etc. Acolo, se execută cu mijloacele lor, care sunt total diferite de ale noastre.

— Şi cum aţi reuşit să vă puneţi la punct, pentru că timpul de pregătire avut la dispoziţie a fost, totuşi, destul de scurt?

— Programul începea la ora 6 dimineaţa şi se termina atunci când doreai. Adică au fost nopţi în care am învăţat, au fost nopţi în care am îmbrăcat completul lor de protecţie de cel puţin 100 de ori ca să ne încadrăm în timp...

— Înseamnă că v-aţi simţit ca în facultate, pe timpul sesiunilor...

— Da, dar în sesiune nu ai probe contra-cronometru! Spre exemplu, masca contra gazelor trebuia s-o îmbrăcăm în 9 secunde. Am exersat de zeci şi zeci de ori ca să ne putem încadra în timpul respectiv. A fost foarte greu, pentru că procedurile nu au fost cele pe care le cunoşteam şi a fost necesar să ne adaptăm foarte repede la noua situaţie. Satisfacţia a fost atunci când generalul Ben Hodges ne-a pus insigna în piept. A fost un sentiment extraordinar! Marşul de 20 km a fost ultima probă, însă atunci eram siguri că nu mai putem pierde! De atâta mers, aveam nişte răni îngrozitoare la picioare, dar nu mai conta!

Revenim la secţia Instruire medicală din CIL-FT, pentru a afla care sunt direcţiile de dezvoltare în viitorul apropiat.

— În momentul de faţă avem două categorii de cursuri – explică locotenent-colonelul medic Daniel Ianc. Sunt cursuri pentru CLS (Combat Life Savers – Primul ajutor pe câmpul de luptă), care se ţin de mai multe ori pe an, în principal cu militari din batalioanele care urmează să execute misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, precum şi cu militarii participanţi la diverse exerciţii în CIL-FT. Avem, de asemenea, un curs început cu partenerii americani pentru subofiţerii sanitari (cei care au pregătire medicală, cu diplomă) – TCCC (Tactical Combat Casuality Care), prin care încercăm să integrăm partea medicală în partea militară, deoarece sunt anumite particularităţi care trebuie cunoscute. Cursul este în desfăşurare, iar în luna iunie va începe o nouă serie de cursanţi, concomitent cu exerciţiul "Sarmis 2016". În perspectivă, avem în vedere un curs pentru medici, care poartă denumirea de TCMC (Tactical Combat Medical Care – Îngrijirea medicală a răniţilor pe câmpul de luptă), un curs de nivel superior pentru medicii din forţele terestre, pe care am dori să-l începem de anul viitor.

Aceste activităţi de pregătire nu se limitează doar la angajaţii Ministerului Apărării Naţionale şi ai structurilor din sistemul de apărare naţională, pentru că la astfel de cursuri au participat şi angajaţi SMURD ori studenţi la diferite facultăţi de medicină.

— În perioada 2013-2014 am avut activităţi organizate în colaborare cu SMURD, pe timpul cărora ei au învăţat partea de traumă medicală, iar noi am învăţat partea aşa-zis "civilă" a traumelor. Cu alte cuvinte, ei au învăţat cum reacţionăm noi, militarii, iar noi am învăţat procedurile civile. Iar astfel de întâlniri se vor mai organiza. Avem deschisă o linie de comunicare cu cei de la Sibiu, cu Societatea Studenţească de Chirurgie, prin care ei şi-au arătat disponibilitatea de a participa la acest curs ca instructori şi, de asemenea, avem o bună comunicare cu studenţii de la Facultatea de Medicină Militară din Târgu Mureş, pentru ca cei din anul V şi anul VI să aibă posibilitatea de a face luna de practică la secţia Instruire medicală, în calitate de cursanţi ori de instructori. Pe măsură ce lucrurile vor evolua, n-ar fi exclus să avem cursanţi şi din structuri care nu fac parte din Ministerul Apărării Naţionale. Deja am avut o serie de cursanţi de la Serviciul de Pază şi Protocol, care s-au instruit exact în aceleaşi condiţii pentru acordarea primului ajutor (CLS), şi care au apreciat modul de pregătire şi, am înţeles că urmează ca această iniţiativă să se oficializeze şi să devină o practică curentă pentru cei din SPP.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Publicat pe 09.08.2016
În data de 7 august, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre "Getica", s-a desfăşurat ceremonia de închidere a exerciţiului...
Poligonul de instrucţie al Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre (CIL-FT) din Cincu este din nou teatrul exerciţiilor...

Comentarii