Provocarea infanteristului "pursânge": masterul de conducere interarme

În semn de apreciere a rezultatelor deosebite obţinute la absolvire, ministrul apărării naţionale i-a oferit un stilet personalizat

 

Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" a mai scos o promoţie de ofiţeri cu studii masterale în domeniul conducere interarme şi stat major, cea de a 119-a. Anul acesta, zicala "Tot Banatu-i fruncea!" s-a adeverit, pentru că şeful promoţiei este maiorul Adrian Jianu, din Brigada 18 Infanterie.

În urma deliberărilor în plenul şedinţei Senatului Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" a fost declarat şef al promoţiei "Andrei Mureşanu – 200" maiorul de infanterie Jianu Ion Valeriu Adrian, absolvent al programului de studii universitare de master conducere interarme forţe terestre. În semn de apreciere a rezultatelor deosebite obţinute la absolvire, ministrul apărării naţionale i-a oferit un stilet personalizat.

Maiorul Adrian Jianu este absolvent al Liceului Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanţa, însă a decis să-şi continue cariera militară în forţele terestre, motiv pentru care a urmat cursurile Institutului Militar de Infanterie şi Chimie "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Repartiţia a primit-o pentru funcţia de comandant pluton infanterie la un regiment din Lugoj, apoi, timp de opt ani a fost cercetaş. A lucrat în statul major al nou-înfiinţatei Brigăzi 18 Infanterie din Timişoara, unde, pentru o perioadă de timp, a fost şi ofiţer de informare şi relaţii publice. Despre ceea ce a însemnat pentru el masterul de conducere interarme forţe terestre la Universitatea Naţională de Apărare, vă propun să aflaţi din discuţia pe care am avut-o cu două zile înainte de ceremonia de absolvire.

 

— Să începem cu... începutul. De ce aţi ales un liceu militar?

— Am absolvit Liceul Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanţa, pentru că mi-a plăcut haina militară de când mă ştiu. A fost o decizie pe care am luat-o de mic. Provin din mediul rural şi acolo dintotdeauna cadrele militare au fost respectate şi apreciate. Prin urmare, fiind şi un copil care a învăţat bine şi disciplinat, am decis să merg la liceul militar.

— De ce la marină?

— La vremea aceea eram repartizaţi de Centrele Militare Zonale. Mi-ar fi plăcut să fac liceul la Craiova, pentru că aş fi fost mai aproape de casă, dar aşa s-a decis: să merg la Constanţa. Nu mi-a părut rău, pentru că marinarii sunt oameni deosebiţi, curajoşi. A fost o experienţă interesantă. Apoi drumul meu s-a îndreptat către Institutul Militar "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu.

— Cum a fost la marină?

— Am făcut doar liceul la marină, nu pot spune c-am fost marinar. Atunci eram un copil. Într-adevăr, am făcut şi practică marinărească, am făcut foarte multă navigaţie. Aveam două ore pe săptămână navigaţie şi se făcea foarte serios. Profesorul era un comandor foarte exigent. Mi-a plăcut, ce este drept, dar totuşi, doream să devin ofiţer de comandă şi am ales infanteria.

MAIOR ADRIAN JIANU
Maiorul Adrian Jianu, şeful promoţiei 119 a Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I"
FOTO: Cristian SURUGIU

— Cum a fost perioada de la Sibiu, cu trecerea de la marină la infanterie?

— A fost destul de dificilă, fiindcă la vremea aceea deplasările le făceam pe jos, pentru că nu era destul carburant ca să fim transportaţi la locurile de instrucţie în autobuze sau cu autocamioanele. Aveam şi un cântec în care spuneam: "Drumul în Poplaca, Daia şi V.S.-u[1]/ Cu raniţa în spate, îl parcurg mereu". De câte ori făceam instrucţie la Valea Săpunului, ne deplasam acolo numai în pas alergător. Când mergeam la Poplaca (poligonul de trageri, aflat la aproximativ 9 km de Sibiu -  n.red.), încercam să ne depăşim recordul. Ajunseserăm să parcurgem drumul în 50 de minute şi, la un moment dat, ne plictisiserăm să mergem în pas de manevră; am început deplasarea în pas alergător, ca să ajungem mai repede în cazarmă. Şcoala militară la infanterie este grea, pentru că se face mult efort fizic, dar, în acelaşi timp, greutăţile unesc, iar coeziunea grupului este mult mai mare. Am legat prietenii, a fost o perioadă frumoasă, o perioadă de provocări. Totodată, a fost şi o perioadă de pionierat, pentru că noi am fost printre primele promoţii care am primit diploma de management social. Prin urmare, am avut foarte multe discipline care corespundeau cu cele din Academia de Studii Economice: management, buget-trezorerie-preţuri, finanţe, contabilitate. Materii destul de dificile pentru noi, ca militari, cărora a trebuit să le facem faţă. Am avut un plus de ore, chiar şi după-amiaza, dar am trecut cu bine şi astfel am ajuns ofiţeri cu specializarea de management social.

— Îmi amintesc de primii mei ani din carieră. Ceea ce am învăţat în şcoala militară nu prea s-a "lipit" cu ceea ce am găsit la "trupă". De aceea, în primul an ca ofiţer, a trebuit să învăţ totul din nou, pentru a face faţă realităţilor din unitatea în care fusesem repartizat. La promoţia dumneavoastră, cum a fost?

— Este adevărat că în şcoală baza este mai mult teoretică. Noi am avut şansa să prindem în institut "ofiţeri de modă veche", care aveau un real simţ al aspectelor practice. Aceasta ne-a ajutat foarte mult. Eu, în particular, am fost norocos, pentru că perioada de stagiatură, în anii 1995 şi 1996, am efectuat-o în unităţi cu tradiţie, încadrate cu militari în termen, cum era pe vremea aceea. Am avut ocazia să iau soldatul de la poartă şi să-l duc până la Jurământ. Atunci am învăţat ABC-ul instrucţiei. Astăzi nu mai este cazul, pentru că avem soldaţi profesionişti. Este foarte adevărat că meseria se fură şi am avut curajul să învăţ de la subordonaţi. De câte ori am întâlnit un subofiţer foarte bun sau un MAC (militar angajat prin contract – denumirea pe care o aveau soldaţii şi gradaţii profesionişti până la apariţia Legii nr. 84 din 10.10.2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari - n.red.), am învăţat cu drag şi nu mi-a fost ruşine să recunosc. Spre exemplu, reglajul mitralierelor de pe TAB este o operaţiune destul de delicată, pe care nu poţi să o înveţi doar la orele de curs, în institut. Este nevoie de practică. De asemenea, rezolvarea incidentelor la tragerile cu mitralierele de pe tansportorul amfibiu blindat le-am învăţat de la soldaţii profesionişti, pentru că nu le făcusem pe timpul şcolii,  şi nu mi-a fost ruşine să recunosc. Primul meu "profesor" la limba engleză a fost un subofiţer şi nu mi-a fost ruşine să învăţ cu el şi de la el. Şi astăzi, când îl mai sun, îi spun: "Te salut, primul meu profesor de engleză, uite care este rezultatul meu la STANAG" şi se bucură când vorbim. Chiar acum două zile l-am sunat şi i-am zis: "Teacher, mi-a venit rezultatul la STANAG: 2,2,2,3." Iar el mi-a răspuns: "Elevul şi-a depăşit profesorul! Eu am 2 pe linie".

— Unde aţi primit repartiţia după absolvirea institutului?

— La Lugoj. Doi ani am fost comandant de pluton la un batalion de infanterie, după aceea m-am mutat la Timişoara, tot la infanterie, apoi am devenit cercetaş, o specialitate militară în cadrul căreia am lucrat timp de opt ani. Acei opt ani au reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea: erau taberele mobile, taberele la apă, taberele la munte – toate extrem de interesante. Spun acestea pentru că cercetaşul se simte în elementul său atunci când este în natură. Toate activităţile specifice le desfăşoară departe de cazarmă, în taberele de instrucţie: traiul în condiţii de izolare, topografie militară, tactică specifică, orientare pe timp de zi şi pe timp de noapte. Datorită faptului că în tabără cercetaşii sunt "feriţi" de activităţile administrative la care ar fi cooptaţi în cazarmă, ei pot folosi întregul timp pentru instrucţie, de aceea sunt şi mai bine pregătiţi. Pentru că sunt mai puţini faţă de cei de la infanterie, dar activităţile la fel de numeroase, înseamnă că ei trebuie să muncească mai mult, să se pregătească pe mai multe domenii, iar toate acestea îi unesc, sudează mai bine colectivul. Pregătirea lor specifică îi face, în acelaşi timp, să fie mai deschişi şi să înţeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în jur.

— În ce măsură şi-a pus amprenta pe activitatea ulterioară modul în care aţi fost obişnuit să lucraţi ca cercetaş?

— Interrelaţionarea cu oamenii, modul în care-i poţi aborda, modul în care-i poţi înţelege şi modul în care poţi dialoga cu ei cred că s-au format pe timpul activităţii mele la cercetare.

— V-am cunoscut prin prisma ofiţerului de informare şi relaţii publice. Cum aţi ajuns de la cercetare, la a fi interfaţa cu presa şi societatea civilă?

— La relaţiile publice am ajuns de la operaţii şi instrucţie, în anul 2012, în urma unui concurs. Simţeam nevoia unei mediatizări a structurii nou înfiinţate, Brigada 18 Infanterie "Banat". Ştiam că pot face aşa ceva: îmi place să scriu, când am ocazia, îmi place să fiu "în miezul" evenimentelor, iar relaţiile publice au reprezentat pentru mine un domeniu foarte frumos. Chiar şi acum îmi place să cochetez cu acest domeniu: urmăresc presa militară, îmi place să ştiu ce mai apare, îmi place să citesc chiar şi articolele din presa străină de specialitate.

MAIOR ADRIAN JIANU ÎMPREUNĂ CU GENERAL-MAIOR DUMITRU SCARLAT
Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, îl felicită pe maiorul Adrian Jianu, şeful promoţiei cu numărul 119 a Universităţii Naţionale de Apărare
FOTO: Ion Adrian CURIMAN

— Cum v-aţi adaptat la acest specific, pentru că, spre deosebire de ceilalţi militari, care îşi fac meseria oarecum departe de ochii publicului şi ai presei, trebuia să interacţionaţi aproape zilnic cu oamenii din societatea civilă şi cu ziariştii?

— Probabil că, fiind absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Sociologie, am înţeles mai bine această deschidere către societatea civilă. Mai mult decât atât, am executat o misiune în teatrul de operaţii pe funcţie de ofiţer de relaţii publice şi pot spune că mi s-a părut extrem de interesantă. Mi-a adus foarte multe satisfacţii şi, într-adevăr, a fost o misiune deosebită şi inedită. M-am adaptat uşor la noua funcţie şi datorită faptului că, pe linie ierarhică, de specialitate, tot personalul din structurile de relaţii publice cu care am interacţionat – Divizia 4 Infanterie, Statul Major al Forţelor Terestre sau Direcţia informare şi relaţii publice – sunt oameni foarte, foarte deschişi. Sunt oameni flexibili, oameni care ştiu când să apese pedala de acceleraţie, ştiu când să te tempereze, ştiu să te sfătuiască. Au fost extrem de multe momente dificile – unele chiar în pragul unor crize mediatice – or, relaţionarea pe verticală, cu oamenii de specialitate, mi-a adus un plus de încredere. M-au ajutat foarte mult şi atunci mi-am dat seama că-mi pot găsi şi eu locul în această comunitate profesională. Şi pe orizontală relaţionarea este foarte bună, prin prisma convocărilor pe relaţii publice – chiar şi acum mai ţin legătura cu colegi din alte unităţi – unde aveam ocazia să facem schimb de idei. Şi acum, când am un lapsus şi nu găsesc un cuvânt potrivit, sun un ORP-ist (ORP – ofiţer de relaţii publice; prin extensie, persoană care lucrează în domeniul relaţiilor publice - n.red.) pentru că ştiu că "are toate cuvintele la el".

— Din experienţa pe care o am ca jurnalist, colaborând foarte mult cu relaţiile publice, am constatat că, de regulă, cei care lucrează în astfel de structuri, de la brigadă în sus, caută să nu-şi schimbe domeniul de activitate. Dumneavoastră v-aţi întors la operaţii. De ce această revenire?

— Am simţit-o ca pe o... să-i spunem o datorie. Sunt infanterist şi consider că infanteristul are obligaţia măcar să încerce la masterul de conducere interarme. Am executat patru misiuni în afara teritoriului naţional, dintre care în trei am fost pe funcţie de comandă. Am comandant plutoane de infanterie şi de cercetare, în condiţii apropiate celor de luptă. Mi-am dat seama că pot reveni în acest domeniu de activitate, ştiu şi îmi place să lucrez cu oamenii, iar ca "infanterist pursânge", repet, consider că aveam obligaţia să încerc să absolv acest master de conducere interarme în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare.

— Cum a fost examenul?

— Foarte dificil! Pregătirea pentru acest examen durează cel puţin un an. Examenul constă într-o probă teoretică de 3 ore, şi o probă practică – o aplicaţie pe hartă – cu durata de 6 ore. Aplicaţia pe hartă este foarte dificilă pentru că, într-un timp relativ scurt, trebuie să rezolvi o problemă de tactică şi trebuie să aduci plusul tău de creativitate, dar să intri şi în amănunt la ceea ce înseamnă schema de manevră. Prin urmare, drumul până la masterul de conducere interarme a fost destul de lung. M-am decis pentru acest pas cu doi ani în urmă, dar am peste un an de pregătire intensă. Am avut perioade când lucram chiar şi zilnic în acest domeniu pentru a-mi forma anumite automatisme şi a lucra foarte uşor pe hartă deoarece, pentru rezolvarea unor situaţii tactice, este necesar foarte mult exerciţiu. Prin urmare, examenul de admitere nu verifică doar nivelul cunoştinţelor; implicit, te testează din punct de vedere al rezistenţei la lucrul sub presiunea timpului. Pentru că, într-un caz real, trebuie să iei cea mai bună decizie într-un timp foarte scurt şi sub un stres maxim. Astfel că au fost cazuri când s-au prezentat la examen oameni foarte bine pregătiţi, dar în faţa hărţii "s-au pierdut": au avut emoţii mari şi s-au blocat.

— Ce puteţi spune despre cei doi ani în care aţi urmat masterul de conducere interarme la Universitatea Naţională de Apărare?

— Au fost cei mai grei din cariera mea, dar, totodată, cei mai frumoşi. Cei mai grei, din cauza depărtării de familie. Este greu ca timp de doi ani să fii departe de familie, însă în acelaşi timp, fără sprijinul alor mei nu puteam realiza nimic: nici la master, şi nici în cariera militară, în general. Spun că au fost, în acelaşi timp doi ani frumoşi, pentru că am învăţat foarte mult. Corpul didactic are o experienţă vastă în ceea ce înseamnă arta militară, iar biblioteca Universităţii este renumită! Despre instituţia pe care am absolvit-o pot să spun cu mândrie că este, într-adevăr, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ militar din România.

— Peste două zile va fi festivitatea de absolvire, vor fi felicitări, strângeri de mână, apoi drumul spre casă. Ce va urma după aceea?

— Am primit deja repartiţia, urmează ceremonia de absolvire a promoţiei "Andrei Mureşanu – 200", apoi mă voi duce la unitatea militară la care am fost repartizat: comandamentul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj. Va urma o perioadă de noi provocări pentru că voi fi încadrat pe o funcţie interesantă. Sper să fac faţă provocărilor cu rezultate foarte bune. Intenţionez ca, în viitor, să revin la Brigada 18 Infanterie "Banat" din Timişoara, pentru că oamenii mă aşteaptă şi cred că au nevoie de mine.

— Să facem un salt în timp, peste cinci ani. Unde v-aţi vedea? La comanda unui batalion sau în statul major al unei brigăzi ori al unei divizii?

— Interesantă întrebare! Mă văd şi la comanda unui batalion, dar pot fi, foarte bine, şi în statul major al unei brigăzi. Însă să ştiţi că prima dragoste nu se uită niciodată şi s-ar putea să mă vedeţi chiar în Direcţia de informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale.



[1] V.S. – Acronim pentru Valea Săpunului, aflată la ieşirea spre Şelimbăr, unde se făcea instrucţie. Acum, zonă comercială a Sibiului.

Împarte cu prietenii tăi:

Ultimele articole

Cursuri în ... familie
Cursuri în ... familie
Publicat pe: 20.06.2017
Afişări: 2,757
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Olimpiada de vară a sportului militar liceal, la final
Publicat pe: 24.05.2017
Afişări: 357
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Subofiţer şi preot într-o singură inimă
Publicat pe: 15.05.2017
Afişări: 303
Ceremonia de premiere a femeilor curajoase din România
Femei curajoase
Publicat pe: 12.05.2017
Afişări: 156

„Omul Anului” la Statul Major al Forţelor Terestre
Publicat pe: 10.05.2017
Afişări: 212

Citeşte şi:

Comentarii