Spirit civic câmpulungean

Iulian NEGURĂ
Publicat pe 29.09.2016

Elevii şi profesorii Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" au celebrat Ziua Curăţeniei, implicându-se în Campania "Let’s do it, Romania!"

La final de septembrie, elevii şi profesorii Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" au celebrat Ziua Curăţeniei, implicându-se în campania "Let’s do it, Romania!".

Un număr de 200 de elevi, alături de 9 profesori diriginţi, au îmbrăţişat ideea participării la un proiect ecologic amplu, desfăşurat în întreaga ţară, considerând că prin acest gest aduc o ofrandă naturii, un infim semn de mulţumire şi reînfrăţire.

Acţiunea de ecologizare s-a desfăşurat în trei zone ale municipiului Câmpulung Moldovenesc: Valea Caselor, Izvorul Alb şi zona Buneşti. Alături de elevii noştri, care s-au arătat doritori să participe şi la alte programe ce vizează protecţia mediului înconjurător, am convenit că acţiunea de voluntariat a fost un real succes – au fost adunaţi un număr de 277 saci cu deşeuri, un număr impresionant care ne comunică faptul că noi, fiinţele raţionale ale acestei lumi, ar trebui să acordăm un interes suplimentar mediului în care vieţuim.

Activitatea a reprezentat un prilej perfect de a-i responsabiliza pe elevi, de a-i învăţa să respecte şi să protejeze natura, însemnând, totodată, un moment de socializare şi inter-relaţionare între profesori şi elevi, în afara unui cadru formal.

Concluzionând, avem credinţa că prin puterea exemplului am sădit, atât în minţile elevilor noştri, cât şi în cele ale celorlalţi semeni, un dram de responsabilitate, o fărâmă de spirit civic şi un univers de dragoste pentru natura care ne înconjoară.

Împarte cu prietenii tăi:

Citeşte şi:

Elevii claselor a XI-a de la Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare",  în cadrul unei activităţi interactive numită “Get stronger for a stronger world”
Publicat pe 06.10.2016
În Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare", proiectul european Erasmus+ "Body Project" continuă şi în anul şcolar 2016-2017. În acest context,...
Elevii Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul" au dat startul unei campanii umanitare de donare de sânge
Publicat pe 06.10.2016
O măsură de curaj şi un gest de suflet pot salva o viaţă. În această dimineaţă, la Centrul de Transfuzie Sangvină Alba Iulia, opt elevi ai Colegiului...
Bodea Nicolae-Alexandru din clasa a X-a C a fost avansat la gradul de elev caporal, pentru rezultate de excepţie
Publicat pe 03.02.2017
Bodea Nicolae-Alexandru din clasa a X-a C a fost avansat la gradul de elev caporal, pentru rezulatele de excepţie şi responsabilitatea de care dă...

Comentarii